Poezie
Cantec de cer
2 min lectură·
Mediu
Privesc cerul.Este ca atunci
cand jucam sotron pe dalele rosii de piatra.
Ma uitam undeva sus si saream:o casuta ,inca una..
Si in tot acest timp
aglomeratia de albastru ma invada.
S-a gandit cineva ca si culorile canta?
Albastrul este refrenul meu preferat.
Si fiecare nuanta
este transformata de irisii mei
in mii si mii de acorduri.
Un intreg cor de ingeri
navigheaza in jurul meu.
Iar eu ma rasfrang
peste fiecare picatura de cer
si tac ,si tac...
Prabusirea are in mine fulger de noapte,
iar noaptea ne scrie-n inimi
uneori durere,alteori bucurie
si,de ce nu,o imensa mare de liniste.
Luna coboara din pleoapa in pleoapa,
tinand pledoarie pentru coltul de iarba
si stanca surpata din val in val...
Fiacare scurtatura sau cararuie
pe acest cer fermecat
duce mai tarziu spre exuberantele explozii de raze,
un galben ce striga tot mai mult,
tot mai intens:
\"vrem stralucire,vrem libertate,vrem contopire!\"
Dar va cadea pe fiecare floare si fiecare tril,
eu insami devenind un galben apus,
lasand loc luminii in inma mea,
si albastrului in cerul ochilor mei.
De vrei sa cauti nemarginirea,
sa-mi atingi obrazul
atunci cand lacrimile-si dau mana
cu boabele de roua in rasarit.
Cant si privesc,
sau privesc si cant,
ascult!
002.306
0