Un gând de iarnă

Am fost un picuț la mare în vara care a trecut, să o văd doar. Și marea n-a avut nimic împotrivă. S-a uitat la mine cu multiplele-i fațete vălurite, speculativă și filozofică... - Ehehei ! Pleci tu pleci, dar eu rămân ! - Da, mare, dar pleacă și timpul, el nu mă lasă cu tine... Aș vrea eu să mai stau, dar.... - EU sunt MAREA, EU rămân pe loc ! Timpul a trecut, vara este o amintire, iar toamna a aruncat cu cocori de plecare, a zburat apoi și ea... Marea a rămas acolo. A venit iarna, aici in þara mea cu patru anotimpur... Fulg cu fulg, se așterne la malul mării. Curioasă, să vadă cine-i pe nisip, întinde un val, spală nisipul si gustă marea. - Ce dulce e ! - EU sunt sărată, mare, si rămasă peste patru anotimpuri, brăzdată pe faþă de valuri, și, atunci când nu sunt prea mânioasă mă adie primavără de promisiuni... - Știi ceva ? EU am să vin la tine iară... La vară !