Poezie
De vorbă cu pământul
1 min lectură·
Mediu
M-am irosit ades, umilitor, proșteste
Fără să înțeleg menirea mea pe lume
Ca rezultat al \"cum te crește\"
Familia ce spune c-ai un nume.
Deabia mai sunt aici cu trupul
Că mințile-au plecat alături, în visare
Și-n jurul meu se strânge grupul
De visători din lumea asta mare.
Ce daca astăzi plâng in mine
Afară Amazonul e secat
Și ce dureri m-apasă, am uitat
Îmi este iarăși bine pentru tine.
Pământ de viață și de mine
Am înflorit a ghiocei și a speranță
Amândoi avem aceeasi ștanță,
Separați suntem doar in destine:
Eu pot avea o mână doar din tine
Întreagă-ai să mă ai pe mine !
001636
0