Femeia cu aripi

I Povestea despre frumoasa Isis muritoarea și stăpâna tronului cerurilor dintre pământeni și zei este un mit înzidit. Ea încă trăiește fără umbră, fără o viață proprie în lumea noastră lăuntrică, printre curcubee și însuflețite alte lucruri azvârlite din memoria altui trup. II Obosită de povara aripilor Isis în câte o zi încă arzând de dorința furibundă de a stăpâni peste piramide își aruncă masca de zeiță. III Cu aripile părăsite-n zborul din mijlocul furtunilor trage la o parte perdeaua cerului să încolțească stelele gândurile nespuse. IV Femeile cu fuioare, depănând firul legendei, vorbesc și acum despre răufăcătorii care aruncă otravă în râu și zidesc fântânile să nu mai aibă apă vie Isis. V În Grădina Edenului curgea apă vie din toate izvoarele și nimeni nu auzise de Isis-cea-cu-aripi nici femeile cu fuioare torcând firul vieții sub jarul stelelor. Osiris începuse vânătoarea în Egiptul faraonic, Nilul se învolburase și o purtase pe Isis dincolo de timp. VI În zări se aud acum suntele miraculoase ale harpei lui David, femeile torc și iar torc și fiecare se vrea o Isis, să aibă libertatea de a zbura. VII Nedreaptă a fost puternica Isis; s-a lăsat răpită și-n mituri aripile ei arzând căzătoare hrănesc cuvintele. Îmbătrânește timpul – spui – și ai vrea să presari în nisipul tăcerii, femeie Isis, câte un pic de nemurire.