mariana fulger

Un voyage entre le bien et le mal
Une partie d’espoir
Où finira-t-elle?
Peut-être sur les pétales d’un fleure inventé.
Qui la gagnera?
Le maître de la lumière qui coupe quelques parts.
Mais pourquoi voudrait-il les laisse passer?
Le présent?
Le futur viendra
Important est de le voir venir.
Est-il devant ton chemin?
Sur-le-champ
La neige
L’hiver
Une lune plaine.
Les matins viennent
Ne se plaignent pas des brumes
Ils croient à la lumière.
Un voyage entre le bien et le mal.
La route sera longue
Elle serra peut-être malade
J’irai la soigner avec mes blessures
Mes doigts en essence de lune
Mon âme purifiée
Il est un feu inventé pour quelques parts.
L’accordéon pleure…
Tu ne peux pas ne pas l’entendre
Il pleure les fleurs de mon espoir
Les fleurs du bien et du mal
Avec des notes de phasmes et de phalènes
De papillons éclos au matin.
Je ne voudrais pas l’entendre
Mais je l’entende.
Le train doit arriver.
Je l’attends depuis longtemps
C’est le train qui arrive toujours a même heure
Le train de la bien et le mal
Delà la passée qui vient toujours.
Ce train tu dois l’entends arriver
Il n’arrive jamais quand tu veux
Où tu veux
Mais il arrive déjà…
Je dois partir.

Ai scris frumos, Găbițo, dar te rog frumos să pui toate diacriticile și îți lipsește cel puțin o literă la un \"niciodată\". Așa vei ieși din atelier și poate vei ajunge printre cei foarte citiți. Baftă și o seară plăcută.

Viața mea e o culoare de minuni
clădită în Tine
un parfum divin.

Eu nu-s decât un pumn de țărână
ținut în mână de un înger stingher
într-o seară cu lună -
ofrandă

Viața-mi e o clipă, moartea o Golgotă,
în care-mi ard neputința
și zborul...spre eternitate.

M-am născut să nu mor niciodată...
huma din mine Îți poartă chipul
Duhul Tău Sfânt îmi trece prin vine,
spre apus, mi-ai deschis răsăritul.

O poezie frumoasă, Gabi. Aceasta e versiunea mea un pic mai aerisită, cred eu. O seară plăcută.

Mai cam dus destul cu vorba. Am trecut deja la proză. Tot timpul mă amăgești și mă amăgești... Ce mai urmărești? Iubesc poezia ta la nebunie, dar nu doar pe a ta. Voi mai veni la lecții cu tot sufletul, dar spune nota aceea, că mă supăr. Chiar vrei să iau un Herder? N-ar fi deloc rău! O zi frumoasă.

în nevinovăția mea
sînt gura unei cești
acoperită de buzele tale
lichidul fierbinte sorbit
peste zi - cuvintele nespuse

degete strivite de dorinți
te caută printre fărîmiturile
uitate la dejun
pielea-mi de nimfă oprește verdele
să iasă prin muguri

mă cobori cu umbra
peste ecoul goliciunii tale
dăruită cu mai multe trupuri
mi-l oferi doar pe cel
ce curge
din ultima clipă

în netrebnicia mea
nimfă
pe palma ta
apoi prin tine fluture

la întâmplare...

Foarte frumos, domnule profesor. A ieșit o poezie de mi se acordă și Premiul Herder. Felicitări! O seară plăcută.

Mai apare revista \"Marina Română\"? Poezia aceasta a ta va fi scrisă de toți căpitanii de fregate pe carenă, pe pânze, undeva, ca să fie la vedere la Ziua Marinei Române. Iar elicopterele militare vor purta banere pe care tot poezia ta va fi scrisă cu litere de azur. Ai scris frumos. Dacă aș avea steluțe, ți-aș da. Plec, dar în minte îmi răsună marșul marinăresc, iar fregata saltă pe valuri, ca un balaur cu coroană de platină, pe corpul căruia plutesc crai și domnițe dintr-o altă lume. Deja s-a dus tot marșul și a început povestea. Să plec mai bine și să las fregata, în marș milităresc, să treacă mai departe.

parcă două vieți trecut-au
peste tine,
omule, cum mai poți să
rabzi
atâta încleștare?...
jale
continuă
jale...

Acesta sper să fie epitaful pus pe crucea tristeții tale, iar mâine sau poimâine, când te vei întoarce, să știi să trăiești fericit. O zi bună și multă sănătate.

la granița dintre mine și eu
o zbatere ardentă

privirea ta de zeu
prinsă în lațul iubirii -
fatidic

E mai bine așa.

Numărăm depărtări în aripi de cocoare,
ne stropim cu rouă - perle de apă sfințită
și râdem, râdem cu lacrimi amare.

De prea mult râs facem risipă.

Mi-e chipul plin de primăveri:
(am furat visuri de copilă,
cu degete-am simțit al îngerilor zâmbet)...

De prea mult soare facem risipă.

Sparge tristețea în mii de cioburi – noroace –
și hai să facem viață!

De prea mult noroc facem risipă.

Fericirea-ntr-un capăt de ață
atârnă din cer.

De prea mult joc facem risipă.

Dragostea ne ține încă treji
De câtă dragoste facem risipă...

Oau! am fost tentată să rostesc și chiar am rostit, dar unde ai văzut tu lapte de stele care să fie și bun de băut? Te-ai zăpăcit rău, maică, dar să încerc. Merge și lapte bătut? Că așa îmi ieși la prima mână.

... tămăduitore
șoaptele stelelor pe întuneric
într-un miros de alge
trece un albatros
lascivă pe țărm
marea își leapădă fustele
în strigătele răbdării mele

scormonesc adînc
printre patimile gândului
lungi și tulburătoare
conspirații ale sentimentelor
te întrupezi la nesfîrșit
proptit cu coatele pe cer

în această împrejurare
ucid cîteva regrete
dar nu-mi fac nici o vină
să nu-mi faci nici tu -
cum ziceai că se privește cerul
într-o seară romantică de primăvară?...

Păi de când mă tot ameninți cu nota asta mare, trebuia să am vânătăi, nu glumă! Și când te gândești cât de bine scriu când scriu în contul tău! Nu zice nimeni că e slab (textul), în afară de cineva, care știu eu cum mustăcea o dată, dar i-o fi trecut. Mai muncesc și mai aștept, dar tot va trebui să-mi dai nota aceea mare o dată, măcar, ca s-o pot afișa în fereastră, să vadă toată lumea că nu scriu prost. O seară plăcută. E o plăcere să învăț cu tine.

În așteptare, îți număr în gând pașii
cunosc distanța dintre ei - e la fel!
arunc o clipă ochii, oare mă înșel?
pășești pe furiș, precum vulpile

noaptea la furat

bine ai venit - șezi puțin și odhinește-te
apoi prinde-mă ușor de mână, cu grijă, doare!
împreună vom da acum naștere cuvântului
din trupul poeziei - așa cum e firesc -
și îl vom boteza Fântână!

nu va fi un altul mai sacru și mai cântat

Mă opresc aici, că cine știe ce mai iese.

Lângă cine (ce)? Ascult Julie Cruise - Falling in love - și simt miros de plăcintă cu cireșe, dar parcă și de o nebănuită tristețe în poezia ta. Prea visezi să ai totul deodată. Mă așteptam să văd o țărăncuță elvețiană cu donițe cu lapte proaspăt pe undeva pe aici, dar am găsit un același Andrei pierdut, între trecut și viitor, într-un prezent care încă nu se conturează. Iar Julie Cruise cântă în continuare, mai acut și mai prelung, Falling in love. O zi frumoasă.

Am încercat să-i dau patina personală, dar e greu. Mă las păgubașă. Ai îmbibat-o un pic prea mult în cuvinte care cam ies din cadru. Te rog frumos s-o mai cizelezi un pic și mai vin. Dacă te-ai supărat, nu mai vin. O zi bună.

o flacără albă aleargă spre mine
ca un trup de femeie apărut în zori
dintre stâncile mirosind a iod și alge
briza îi împrăștie mărăcinii
posibile vâlvâtăi
povestind despre fascinante tărâmuri

dincolo de valuri
un far ca o candelă
împrăștie o lumină
de inimă temătoare

într-un iatac
plin de promisiuni
noaptea aceasta doar un zvon
strecurat prin ramuri de mandarin
voi arde în singurătatea unei fete
mirosind a proaspăt de rouă

Ai scris frumos. O zi bună.

... sufletul tău râzând

clepsidră în care
voi dormi la noapte

inima împăcată
va toarce fire de aur

pentru o altă fantezie
crisalidă...

Poate așa trece și aceasta prin focurile iadului. E păcat să doarmă aici cu capul pe sânul iubitei plecate. O zi frumoasă.

Din pene de pasăre Pheonix crește, eventual, o pădure de pin, ori una de fluturi, o pajiște cu cerbi stelați sau o poezie cu iz de fecioară ieșită în zori să ia apă din fântâna din care își soarbe curcubeul energia care-i întreține arderea în poziția aceea arcuită, pe cer. Cum să iasă ghiocei și viorele?

Și ce faci cu ele? Nu le pui undeva la compostat? Din ce vor mai crește ghioceii și viorelele primăvara viitoare?

Am și eu o mică observație: dacă puneai ocupate, ca să faci un acord corect, și luturi închegate, poate era un pic mai bine? Apoi se ivesc aripi și se întrupează, iar la sfârșit: M-am înhămat pe veci la Carul Mare, cu frământatul meu cel pământesc... În rest, e perfect, din punctul meu de vedere. Nu te superi, nu? O zi frumoasă.

M-am întors. Iar ești dulce, între vis și dorință, nu între vis și coșmar. Ori sunt eu în euforie, ori poezia ta mustește de o posibilă fericire. Tot mai frumos și tot mai sus pe boltă. Steluțele să popsească și pe cerul tău, dar te rog să arunci țigara din poezia cealaltă, că le va umbri arderea.