mariana fulger

Cred că se spune se înfrumusețează ceva. În ziua în care voi înțelege cum privește Dumnezeu, cred că nu voi mai ști nimic din existența mea văzută prin ochi. Lung și frumos scris, de un carnal care miroase cam mult a cheița de la camera interzisă. O seară plăcută.

Tare mă mai bucur de cunoștință, Nastia, silfidă desprinsă dintr-un desen în creion. Primăvara aceasta este tot atât de concretă cât suntem și noi, și viața în general. Dar mi se pare că te-am zărit deja, trecând din creion în ulei și acum vrei să intri în Luvru, alături de Gioconda. Eu sunt de pază astăzi și vă dau voie, dacă promiteți că apoi mergem la plimbare, undeva, în natură. O zi bună.

Un adevărat eseu, ce trebuia scris în această zi de 9 mai. Parcă mai mult se pune accent astăzi pe Ziua Europei și pe cea a regalității. În mult condamnata epocă de aur, zilele acestea tot mai însemnau ceva, cele pur naționale. Acum, ne-am ocidentalizat și la obiceiuri și la gândire. Independența României s-a obținut la 9 mai, și, dacă-mi aduc aminte bine, și capitularea Germaniei, oricum asta nu are prea mare importanță acum pentru noi. Ar trebui însă să ne plecăm capetele cuvios în amintirea tuturor celor care au lăsat tribut sufletele și sângele acolo unde au avut de înfruntat destinul care părea să nu mai surâdă românilor. Ai însă undeva un Imunul, în loc de Imnul. În rest, frumos, interesant, pasional. O zi frumoasă.

My Lady, tot ce pot să spun e că a mea da. Ați scris o poezie foarte sensibilă, dar nu înțeleg de ce atâta tristețe din cauza unei mulțimi, oricum, vide? Nu sunt destule mulțimi în Teoria numerelor? O zi bună. Sper să gustați gluma, altfel nu e bine, de mine.

îmi pierd propria voință
în fața necunoscutului tău grai
refuz să te ating
ca pe ceva încă nespus
imatură strângerea ta de inimă
va rodi pe ascuns
poeme cu picuri de zenit
electrizantă privire îmi arunci
răpitor zâmbet violent de blînd
mă amăgesc cu o acceptare

îmi imaginez apoi o conversație cu tine
un hohot de râs prelung - un spiriduș
năuc sunt - și totuși
voi spune cuvinte
sortită să dau greș din când în când
voi cădea în genunchi
cerșind o repetare

ignorantă... inventez înțelept întrebări
cum să te provoc cum să te înțeleg
obsendat mă întreb ... cum să te iubesc

ezoteric oracol înlănțuiesc
gol din munte în învolburarea obscură
a unui gând

Uite că azi am găsit cum să o transform. Cu sufletul. E bine?

Preț de o iubire am trecut și eu să văd cum scrii și preț de o veșnicie cred că bine, chiar foarte bine. O zi bună.

Ce bine că te-ai întors. Năframa era gata. Te aduceam cu ea la mal. Iar ai scris foarte frumos, dar se spune \"cădea\" nu cade, în versul acela cu genunchii. Îmi dai voie să mă joc cu poezia ta? Poate că îmi dai. Ești bun, atât de bun. Mulțumesc frumos, dar nu te mai modific, nu mai pot. Te rog să mă ierți. Am o profundă senzație de lehamite, nu față de tine și poezia ta, niciodată. Oricum, nu aș putea schimba ceva. E prea frumos. Ai scris deosebit. O seară plăcută și mulțumesc frumos că te-ai întors.

Cine ești tu? Încă nu știu, ninsoarea mieilor a trecut, chiar și cea a caișilor, a cireșilor, au rămas merii. Ești poate, în zăpada merilor, un portret în creion, un fel de natură statică, în care doar tu ești statică? Mă mai gândesc. Totuși, cine ești tu? Ai scris bine. O seară plăcută.

Ai eșuat undeva în larg, delfinule? Cine mă mai învață poezie? Vrei să te trag eu la mal? Îmi trebuie o năframă făurită de zâne la lumina lunii. Dacă nu ajungi la mal azi, la noapte vin și te pescuiesc, sub lună plină. O zi bună, dar e tristă fără poezia ta. Și parcă numai fără a ta? De ce să mă mai plâng? Mi-e tare dor de o anumită poezie, dar nu revine, deși a promis. Mă întorc acasă. Am de lucru - la năframă. O zi bună.

Da. Am și voi scrie o poezie. Frumos răspunsul tău. Deosebit. O noapte fericită. Mâine vom fi din nou cu sufletele prea pline de flori, precum cireșii - promiuni de fericiri depline, cu senzații de buze însetate de sărutul cireșelor pârguite.

Ovații. Mai e până la întâi iunie, dar cine se grăbește departe ajunge. Ai scris frumos. Ce să mai spun? Dacă nu mai spun nimic, tu mă ierți?

Frumos simțit, frumos scris, dar nu lipsește un \"r\" în ultimul vers? Eu așa cred.

Atâta robie...
O rază de lună mai poate s-arunce
năluci de lumină - cerul e umbra târzie
a unui pământ ce-a uitat să fie.

Mă reculeg din ore, întind o mână
să iau o stea din cele multe...
prea înalt e cerul! Nici nu știu pe care:
dacă aleg, nu voi răni prea multe?...

Mă doare abisarea trăirilor
liniștea de stele - vina o poartă neantul.
De dimineață, îmi spăl cu rouă tălpile de tină,
apoi cutreier - prin gândurile mele.

Se poate și mai bine, în ceea ce mă privește. Ce ai scris tu e minunat. O seară plăcută.

Cu sufletul trebuie privită puritatea florilor de cireș, a oricăror flori. Samuraii știau că pentru a fi neînvinși în luptă era nevoie să se golească de orice durere. Pentru ei moartea era sacră, ca și viața. Indiferent că se întorceau victorioși sau că astfel primeau moartea, trebuia să aibă puritatea florii de cireș. Floarea de măr, la fel de frumoasă, dar puțin mai fragilă, dă lunii mai un farmec de neegalat. Foarte mult îmi place floarea de gutui - albă, mai mare, catifelată. Sufletul își întinde degetele după orice floare, cu aceeași suavitate, dar parcă într-un fel aparte după floarea de cireș, poate pentru că e plină de promisiuni. Un text fără diacritice, dar foarte plăcut - plin de înțelesuri. O reală încântare. O seară plăcută.

La ce bun atâta năduf? Cine te aude? Prostia - o temă majoră de meditație. Ceea ce suportă românul în ziua de azi, și nu numai el, nu este prostie. Prostia e zidită sub asfaltul străzilor și de acolo iese la prima ploaie, e peste tot, dar nu în capul omului silit să-și ducă zilele așa cum se mai poate. Nu din prostie de întâmplă câte se întâmplă, ci din lehamite. Vin unii, vin alții, vine o ocupație - mai pe față sau nu - vine alta, la fel de..., mai trece un mileniu, și tot așa rămânem - oameni obișnuiți cu greul, oricât de greu ar fi el. Așa am rezistat trecerii puhoaielor migratoare, tuturor celorlalte puhoaie, și ne-am obișnuit. Uneori, tinerii, mai puțin obișnuiți, ies în stradă, urcă pe metereze și strigă Jos! orice, până la urmă. Pe cine ar mai putea delega românul să-i conducă soarta, când cam știm cu toții cât valorează clasa politică actuală? Greu de spus. Mă uit în oglindă și încerc să dau un răspuns. Habar nu am cu cine aș vota, dacă mi s-ar cere. Mi-e, pur și simplu, lehamite de tot. Așa că nu mă mai uit în oglindă, nici la televizor, nici la radio, trăiesc așa în nesimțire, scriind te miri ce. Copiii noștri? Ei știu de mult că nu e loc aici. Încă din clasele gimnaziale știau că vor să trăiască în țări civilizate. Unde-or mai fi și astea? Au vreo vină? Uite cât m-am ami întins. Ai scris cu multă obidă, dar bine. Felicitări și o viață senină.

Când S-o trezi, sigur te va lua la întrebări existențiale, și atunci nu vei mai avea cum să te justifici, ca Dumnezeu, că omul și-a luat Cosmosul în cap și a făcut cam tot ce l-a tăiat Universurl. O zi frumoasă.

încerc
să nu tulbur apa lacului
din adânc
te-ai scăldat în ea
și oglinda lui îți păstrează
chipul

sunt un bărbat cu pieptul plin de păr
și sâni obraznici, de femeie

n-am să privesc în jos
mi-e teamă să nu te frângi
între coapsele mele
sau alte tale...

- ce spuneam?
aah, sunt bărbat
cu coapse de femeie -

...între-ale mele

O viziune matinală asupra poeziei tale, la fel de frumoase și carnale, ca de obicei. O zi senină.

Cât aș vrea să râzi, să râzi mult, din tot sufletul! Singurătăți prea multe, prea reci, prea iute trecute prin pereții sufletului, înăuntru, prea rar în afară, dar râzi, râzi măcar un pic, râzi de scrisul meu, dacă nu ai de ce. O zi frumoasă.

Se putea și un picușor mai bine, dar e frumos. Îmi umplu buzunarele cu pași de îngeri și cu frunze uscate, iar printre degete îmi curg sevele acestei primăveri deja trecute, pe jumătate. Mă bucur de citire. O zi bună.

Și ce urmează dacă apăs F5? Pentru mine viața e un program neinventat, altfel, am fi roboți și ne-am hrăni cu litiu. Uite ce expertă mă făcui și în astfel de discuții! Interesant mod de a scrie poezie. O noapte normală.

Te rog să-mi explici, când ai timp, ce mai este și Haiku-ul acesta, că poate las versul și proza de-o parte și mă haikuiesc și eu, măcar o dată. Am văzut eu pe la unii că încep să spună ceva și apoi uită. Asta e Haiku? Din câte scrii tu, cam așa se deduce. Ce ai scris tu nu este Haiku, nu? Mi se pare că are sens și e frumos.