Poezie
Zori și Asfințit
Poezia dragostei V
3 min lectură·
Mediu
Fiicei mele
Nicicând trecutul
n-a fost recuperat,
răscolim amintiri
care apoi ne ard,
părerile de rău
zadarnice sunt.
Să-ți porți capul
pe umeri
cu multă demnitate,
să nu-ți pierzi
nici o clipă
încrederea in tine.
Să ai cuget curat,
o minte ascuțită,
ca tu să poți decide
în clipa potrivită,
ce-i bun, ce-i rău,
ce ți se potrivește.
Trăiește-ți dragostea
cum este,
nu căuta vreodată
să inventezi poveste,
primești de la viață
tot ce îți este dat.
Să-ți folosești
puterile și mintea,
să fii prudentă,
temperată,
să-ți faci virtuți
curajul și justețea.
Așa tu vei alege
doar ce-i bun și bine,
și vei putea
vieții să-i dai șansa -
„iubindu-l pe-al tău soț
cum te iubești pe tine!”.
Dansul lebedelor
Două lebede frumoase,
elegante, grațioase,
una albă, alta neagră
patinau pe gheața albă.
Istețe și jucăușe
cochete - chip de păpușe,
delicate și gingașe
la glume erau părtașe.
S-au plăcut instantaneu
când la școală s-au văzut,
ochii cu priviri poznașe
multe victime au făcut.
Deși puțin diferite,
erau suflete pereche,
șezând în aceeași bancă
se distrau discrete.
Se-nvârteau în piruete,
râdeau de cădeau pe spate,
și își povesteau succesul
repurtat pe înserate.
Fiecare, viitorul
și-a clădit în felul său,
și-au rămas bune amice,
ceea ce nu vezi mereu.
În zile de sărbătoare
și-n concedii, când se poate,
își petrec vremea-mpreună
îndrugând „verzi și uscate”.
Ce frumoasă este viața,
când iubirea te răsfață
și-ți roiesc în jur prieteni,
în feeric dans pe gheață.
Un spectacol de magie
dansul lebedelor pare,
soții le privesc cu patos
plini de încântare.
Mândri-s de norocul lor,
frumoase copile,
au știut pe cin-s-aleagă,
fie-le de bine!
Final de septembrie
O zi splendidă de toamnă,
cer senin fară de nori,
Soarele-i o mângâiere
pentru noi, frunze și flori.
E toamna cu sine-mpăcată,
așa cum sunt acum și eu,
că-n ziua asta minunată
aniversez odorul meu.
In casa mea e sărbătoare,
mi-am împlinit încă un vis,
e o plăcere să fii mamă,
un sentiment de nedescris.
Trecut-au anii și iubirea
s-apropie de apogeu
ea și-a clădit propria-i viață,
dar mi-e alăturea mereu.
Când o privesc sunt fericită
este așa cum mi-am dorit
un suflet mare, minunată,
frumoasă, fină, delicată.
E chibzuită-n tot ce face
de parc-ar fi un șef de trib
tenace și ocrotitoare
Florence-Susanne-i un motiv.
E creatoare, inventivă,
o citadelă-i casa ei
și timpul liber și-l petrece
alături de amicii săi.
38 de toamne-s toate
- colier de nestemate...
„La mulți ani!” și sănătate
să ai timp să faci de toate...
Viața
Pe covorul fermecat
timpul nostru a zburat...
Acum este vremea voastră
să-nfloriți în glastră.
Grija ta este mai mare,
Mama-i semn de întrebare.
Încet, încet, ea descrește
timpul parcă o topește.
Multe știe, dar nu poate
cât poți tu, nici pe jumate.
Nu se-mpacă cu ideea
că-i desuetă femeia...
Ce a fost și ce a rămas,
se simte și-n al ei glas.
Și-ar dori să mai trăiască
câtva timp, să vă iubească.
Ai crescut frumoasă floare,
multă minte și candoare,
Ai ce-ți dorești de la viață
- soțul iubit te răsfață.
De-aș trăi să-ți văd ideea
despre ce poate femeia
împlinită, la ea-n casă,
cu prieteni dragi la masă.
Pe unii i-ați cununat,
altora le-ați creștinat
rodul dragostei curate,
de noroc să aveți parte!
Uneori, trăim în ceață
ratăcind drumul în viață.
Alteori, scăldați de mare
iubim fericiți sub Soare.
002.032
0