Lacrima de stea

Privim infiorati prin geam rotirile de stele si innegrim de spaima in fata universului intreg. Fugim prin spatiu si timp. - E cineva in miezul adormit al materiei? Ai intrebat tu o supernova cu nuclee de foc. Din toate partile, ma prinde deodata lumina care izbucneste din ea ca niste stropi inselatori de lacrimi. Acesta este dansul stelelor zburdalnice, discul de flacara invartindu-se nebun, pana la exilarea completa a culorilor. -Uita-te cu mare atentie si ai sa deslusesti o forfota mladioasa, imi strigi, dar globul ochiului nu mai distinge decat scantei violete. -Asculta cum vibreaza nova, asculta cu bagare de seama muzica astrelor, fanteziile acestor lumini nefiresc de albastre. Nu stelelor astronomilor argintii, le-am raspuns eu, ci stelelor tale, iar ele, cu palmele stranse in jurul ochilor, isi ascund lacrimile si vad o lume tulbure, cuvinte neclare si grele. Lacrima cade metalic din singurul ochi al novei intors catre noi. Cad lacrimile stelelor pe arce de lumini si-aproape ca le auzi. Unde esti steaua mea trista? In memoria lui Carl Sagan