Chemarea destinului

... Silvia spăla câteva vase la bucătărie și Tudor toca mărunt două cepe din cele cumpărate de ea în piață. Tristețea lor se simțea până și în felul în care rezolvau treburile gospodărești. Mâinile se mișcau încet, după automatisme formate de mulți ani și privirile erau pustii, goale, ca și când forme, culori sau dimensiuni nu aveau importanță pentru cei doi oameni. Din când în când, fixau cu insistență telefonul al cărui fir îl întinsese Tudor până aici, în bucătărie, unde rămâneau amândoi aproape toată ziua, așteptând cu sufletele împietrite. Vorbeau rar. Comunicau doar din priviri, atunci când nu foloseau batistele pentru a șterge lacrimile ce curgeau adesea din ochii lor uscați, secătuiți de atâta plâns. Când soneria telefonului a spart liniștea din încăpere, au sărit amândoi odată în picioare și se uitau speriați unul la altul. După câteva clipe în care ochii păreau a le ieși din orbite, s-au repezit amândoi la telefon să-l ridice în același timp. L-a prins mai repede Silvia și fără să aștepte vreun sunet a strigat: – Alo! – Mamă, alo, sunt... – Fata mea, fata mea, unde ești tu... – Mamă, ascultă-mă... repede, mamă! – Spune, spune, fata mamei, trăiești? Doamne! – Da mamă, spune-i lui tăticu... M-a răpit și m-a bătut... – Cine, Iuliana mamă, cine a... – Taci și fii atentă, mamă! – Bine, spune repede unde ești... – Mamă, m-a bătut și m-a violat... – Of, Doamne, Tu unde ai fost, Doamne? Fata mea... – Sunt într-o casă încuiată. Într-o comună spre Giurgiu sau Alexandria...nu știu... Mamă ține minte numărul mașinii... – Spune, spune mașina, da! – Mamă, e o mașină albastră...albastru deschis, cu W pe capotă... cred că e wolkswagen. Are numărul...! Ai înțeles? Silvia îl privea pe Tudor cu spaimă și groază în ochi și repeta cu voce tare... „albastru deschis, cu W pe capotă, adică ceva ca „folsvagăn”, are numărul...\" – Am zis bine, Iulica mea? – Da, ține minte. Anunțați Poliția... A fost un polițist la poartă dimineața asta. A plecat, mamă...iar eu, eu... Silvia nu a mai înțeles nimic. Fata plângea cu sughițuri și câteva zgomote înfundate i...au acoperit ultimele cuvinte. – Tudore, hai repede la Poliție, omule, ca să spunem... – Stai, stai să dau telefon mai întâi, a zis el cu vocea sugrumată de emoție și furie. Să le spunem mașina, femeie, să le spunem numărul ca să-l găsească pe nenorocit! Își păstra cumpătul, deși înțelesese totul din frânturile de cuvinte pe care le auzise. Simțea că se prăbușește, dar gândul că trebuie să-l prindă pe cel ce-i violase și bătuse fata parcă-i dădea putere și luciditate... * Șeful Secției de Poliție se afla în ședința de analiză a activităților desfășurate în legătură cu mai multe fapte cu caracter infracțional comise în teritoriul de competență de autori necunoscuți. Era prezent și comisarul ce coordona grupa operativă constituită după ce Iuliana fusese dată în urmărire generală, ca urmare a dispariției ei în condiții neelucidate. Om cu experiență în domeniu, fost lucrător la „judiciar” și ofițer criminalist la câteva unități teritoriale de Poliție, reprezentantul IGPR era nemulțumit de felul în care au demarat primele investigații ce au furnizat atât de puține date. Reușise să pună cap la cap câteva informații vagi și dăduse în urmărire, printre altele, chiar în noaptea ce se consumase, autoturismul „wolkswagen” de culoare albastră pe care un pensionar îl văzuse parcat câteva seri în apropierea blocului în care domicilia familia fetiței. Ordinul era foarte precis: identificarea autoturismului și, pe baza datelor de înmatriculare, a posesorului și domiciliului ori reședinței acestuia. Circa 15 autoturisme cu această marcă și culoare apropiată fuseseră deja identificate în București și șase județe dar, nici pe departe, nu existau date ori indicii că deținătorii lor puteau avea cea mai mică legătură cu dispariția fetei. Pusese deja sub observație un grup de persoane ce aveau la activ fapte de acest gen. Colabora destul de operativ cu Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, cu Serviciile cu Evidență Informatizată a Persoanelor și luase deja legătura cu șefii Serviciilor de Intervenție Rapidă, precum și cu reprezentanți ai Parchetului. Era furios că nu toți șefii de post făcuseră recunoașteri în raza de competență pentru a depista și raporta despre prezența autoturismului cu puținele date cunoscute. Ceruse, în acest sens, sprijinul șefului Direcției de resort din IGPR, dar dispozițiile parcă se transmiteau ori se executau cu încetinitorul. – Domnilor, în cel mult 24 de ore trebuia să avem rapoarte despre prezența tuturor autoturismelor cu marca asta. Trebuia să cunoaștem locul precis în care se găsește fiecare. Ce se întâmplă, domnilor? a ridicat vocea comisarul Olaru privind încruntat spre frunțile plecate ale celor prezenți. Ați luat de la dispecerat toate comunicările? Care sunt județele ale căror servicii de circulație nu au rezolvat problema asta? Dați-mi lista imediat! Era nemulțumit și de felul în care au fost exploatate informațiile obținute de la farmacista care-l văzuse pe bărbatul despre care spunea că ar fi îmbrățișat-o pe Iuliana. A stat de vorbă personal cu ea și a refăcut portretul robot al individului. Era mare diferență între acesta și cel ce se difuzase deja la toate instituțiile Ministerului Internelor și Reformei Administrative... ... Sunetul telefonului de pe biroul șefului Secției de Poliție a tensionat și mai mult atmosfera și toate privirile s-au îndreptat către omul care le făcea semne de atenționare în timp ce scria și repeta cuvintele lui Tudor învăluite de emoție, bucurie, speranță și furie: „...un autoturism de culoare albastru deschis, marca Renault, cu numărul...o casă încuiată într-o comună, posibil pe șoseaua...”! – Bine, mulțumesc! Rămâneți acasă, vă rog. Vă voi căuta eu personal și fiți siguri că vom rezolva rapid acest caz, a încheiat comisarul discuția. Toată asistența se ridicase tăcută în picioare și aștepta dispozițiile comisarului Olaru, cel ce coordona activitățile grupei operative și care, plin de energie și luciditate, a început să vorbească scurt și precis în timp ce contacta pe două telefoane mobile șefi ai anumitor servicii. A obținut foarte repede date cu privire la deținătorul autoturismului și domiciliul acestuia. Un zâmbet de satisfacție i s-a furișat în colțul gurii când a arătat numele acestuia pe lista de suspecți puși sub observație. Un zâmbet înlocuit rapid de contractarea furioasă a mușchilor faciali sub sprâncenele arcuite brusc de furie. Cuvintele au izbucnit parcă dorind să spargă pereții: – De ce p... mă sii nu am primit nimic despre individ? Cine mama dracului l-a supravegheat?! Tăcere. Aproape toți lucrătorii priveau covoarele de pe podea. – Gata, la treabă, a încheiat el fără să aștepte un răspuns pe care nici nu credea că-l va primi imediat. În mai puțin de o oră și jumătate, trei mașini se opreau în preajma casei în care se găsea Iuliana. Au coborât aproape din mers „mascații”, după cum le spune populația, care au intrat, în tăcere și extrem de vioi, o parte în curțile vecine și o altă parte peste poarta încuiată la care lătrau deja cu furie cei doi dulăi ce au fost puși de îndată pe fugă. Un lucrător mascat a ridicat prelata de pe mașină și a citit numărul de înmatriculare. A transmis scurt: – Se confirmă! Somațiile au sunat cu putere la cele două uși de acces și la ferestre. Nu a răspuns nimeni. Casa părea a fi pustie. În câteva secunde, ușile au sărit din balamale și echipa a pătruns în imobilul ce a fost răscolit extrem de rapid încăpere cu încăpere. În ultima dintre ele au găsit-o pe Iuliana. Era căzută pe covorul de iută, cu un braț prins sub trup și celălalt încleștat pe telefon. * Oboseala, teama, emoțiile și toate întâmplările nefericite prin care trecuse într-un timp atât de scurt, dar parcă prelungit la nesfârșit, au învins-o. Vocea mamei sale se auzea din el în ce în ce mai puțin, sunând parcă din îndepărtări. O moleșeală dulce și înceată i se cobora de la cap înspre tălpile picioarelor ce tremurau. Ochii priveau perdeaua murdară ce se pierdea încet, puțin câte puțin, în ceața ce i se părea că o învăluie. A întins mâna să se prindă de pervaz, dar nu a mai apucat. L-a simțit cum lunecă pe sub palmă la fel ca și zidul ce-și apăsa asperitățile pe vârful degetelor ei. A mai apucat să pună palma pe podea, ca ultim gest conștient, înainte de a cădea. Întunericul ce a cuprins-o brusc a înfricoșat-o pentru puțin timp, poate câteva secunde, până a apărut acea lumină fantastică ce venea uniform din toate direcțiile, îmbrățișând-o și transmițându-i o căldură ușoară și plăcută ce-i amintea de trupul mamei sale când o alăpta. A întins brațele să învăluie sânii plini cu mâinile ei micuțe și a început să gângurească fericită în legănatul plăcut al luminii ce o purta spre înălțimi. S-a desprins mai apoi cu gesturi molatice, pentru a pluti singură în ritm de vals pe muzica îngerească ce izvora parcă din trupul ei și zâmbea fericită stelelor de care se apropia dansând. Creștea pe măsură ce se înălța și își privea rochițele dantelate cum își fluturau poalele atingând covorul de flori minunat colorate ce se așternuse la picioarele ei. Deplin fericită, a ajuns la pădurea ce își deschidea bolțile pline de ramuri înmugurite, pe care un noian de păsărele scoteau triluri fermecătoare și, fără să-și oprească dansul, a intrat pe cărările înguste unde a simțit, ca într-o mângâiere răcoroasă, iarba proaspătă plină de rouă. S-a aplecat să-și plimbe palmele micuțe prin picăturile transparente în care înotau steluțe vii de lumină și apoi le-a dus la gură să-și umezească buzele ce, brusc, se uscaseră și căpătaseră un gust acru sărat. A repetat mișcarea și, speriată că toată iarba dispăruse și setea năprasnică o simțea cu durere, a deschis ochii brusc și a șoptit cu greu: – Apă! O mână blândă îi umezea buzele cu un tifon îmbibat în apă și-i ștergea fruntea asudată. Când a simțit fierbințeala a două lacrimi pe obrazul ei, și-a concentrat cu greu privirea până ce umbrele în alb gri au prins forme și dimensiuni. A recunoscut cu greu chipul îngrijorat, aplecat asupra ei și a văzut lacrimile mari izvorând în cea mai adâncă tăcere din ochii mamei sale. A suspinat și a strigat cu un ultim efort: – Mamă! Lacrimile i-au inundat ochii și toată ființa ei s-a prăbușit într-un alt leșin...