În căutarea efemerei clipe

Mamă, Doamne, câte lucruri elegante ai cumpărat! Iubita, tu ești nebună rău, fată! Nici nu cred că vei avea timp să le îmbraci pe toate, a exclamat Gaby privind surprinsă și cu o ușoară undă de invidie zestrea pe care Anca i-a înfățișat-o atârnată în umerașe pe toate mobilele din sufragerie. - Măi, cum să-ți spun, am luat câte un rând pentru fiecare moment: stare civilă, biserică, restaurant. Nu-mi place să fiu peste tot îmbrăcată la fel. Tu ce zici? a intrebat-o Anca în timp ce netezea poalele unei rochii in culori pastelate. Vizita neașteptată a prietenei sale nu a bucurat-o ca de obicei. Nu dorea să o jignească afișându-și indiferența și iritarea, dar nici nu știa cum să scape de ea. - Da, te-ai gândit bine...Știi ce persoane sunt invitate? Þi-ai da seama cam cum vor fi... - Ei bine, nu știu nimic, dacă mă crezi. Cunosc doar mireasa...Am revăzut-o cu câtva timp în urmă, a venit răspunsul cu voce din ce în ce mai scăzută, pe măsură ce Anca se întrista vizibil. - Ceva se întâmplă cu tine, fată. Te-am simțit și de la Lerești...Descărcă-te, dacă ai încredere. Îți va fi mai ușor să treci prin ce te apasă...Fănel, serviciul, părinții, o dragoste în afara casei ori lipsa de bani. Mie poți să-mi spui orice și te voi sprijini cât pot și mă pricep, s-a oferit Gaby în timp ce s-a apropiat de Anca și a îmbrățișat-o cu sinceră compasiune în gesturi și priviri. - Sunt unele chestiuni, dar nu grave și nici timp nu am acum...De ce ai zis și de Fănel, știi tu ceva? - ...Aaaa! Nu interpreta greșit iubita. Întotdeauna bărbații sunt bănuiți. Nu de la ei vin toate supărările și bucuriile noastre? Eu am... - Lasă, lasă, nu-mi împuia capul. Trebuie să mă îmbrac urgent că vine Fănel să mă ia la cununia civilă. Am întârziat... - Gata! Te sărut, iubita și distracție plăcută, s-a retras imediat Găbița, ascunzând cu pricepere nemulțumirea și mâhnirea provocate de răspunsurile și atitudinea prietenei sale. Anca hotărâse să nu meargă decât seara, la restaurant. Nu-și aștepta soțul. Mințise. Dorea să fie singură, să-și pună ordine în gânduri, să ia hotărâri, să se liniștească. Dialogul sărac din seara precedentă a adâncit prăpastia creată între cei doi soți. Fănel vorbea fără să o privească, indiferent, rece, preocupat de cu totul altceva. Nu l-a interesat nici toaleta Ancăi, chiar dacă ea a încercat să încălzească puțin atmosfera cerându-i s-o ajute să dezbrace și să îmbrace fiecare articol în parte. Și cât de drag le era să facă asta până nu de mult... Sunetul telefonului fix venea parca de foarte departe și Anca l-a privit lung până să se hotărască a răspunde. \"De când nu te-am mai auzit și pe tine! La ora prânzului...cine oare ar putea fi? Cam toată lumea folosește mobilul. Să răspund? Ei, hai să vedem! Poate mă scoate din starea asta\". - Alo! - Bună, Anca! Sunt Mitică...tu ești, da? - ...bună ziua, v-am recunoscut. Ce faceți? - noi, binișor, dar voi? - bine, mulțumesc. Ne pregătim de nuntă... - să înțeleg că sunteți invitați undeva... - da, la prietenul lui Fănel. Valentin s-a însurat... - Valentin?...Au fost colegi aici, de liceu parcă...Cristea Valentin cred că-l cheamă... - da, așa. Ce memorie aveți! - da, mi-a mai rămas ceva...Aș vrea să vorbesc cu Fănel, Anca. Am ceva foarte... - știți, el cred că este la starea civilă....să vadă la ce oră...Îl aștept să vină să mă ia și pe mine. Să-i spun să vă caute, da? - da...ba nu! Mergeți să vă distrați...Îl caut eu după nuntă sau să mă sune el poimâine, te rog! - desigur...Păreți cam supărat ori mi se pare? - ...din toate câte ceva...Fănel este bine? - da, este foarte bine... - mda... Te las...Petrecere frumoasă, Anca! - mulțumesc! Sănătate și salutări doamnei Nuți, soacra mea dragă! - da, da, mulțumesc. La revedere! Zgomotul telefonului trântit în furcă a făcut ca Anca să renunțe a-și lua rămas bun. A rămas mai multe minute cu receptorul în mână, gânditoare. \"Am vorbit rar cu omul ăsta la telefon, dar niciodată nu a fost atât de reținut. Obișnuia să glumească și să povestească despre ei...Și nu a întrebat niciodată de Fănel în mod special. De ce nu mi-a spus mie ce ar vrea să-i comunice? Nu am avut secrete...Ciudat, foarte ciudat\", medita Anca în timp ce lăsa telefonul în furcă nedumerită și oarecum îngrijorată. La celalt telefon, nea Mitică își frângea mâinile a disperare. Încercase să-și sune fiul pe mobil, dar acesta nu i-a răspuns. \"Poate este pe teren și nu-l aude. Ori în vreo ședință și nu are voie să vorbească...Dar, dacă e ceva rău cu el? E liber? Știe de percheziția de azi care mă omoară cu zile?\". Apoi, amintindu-și că este zi de sâmbătă, a sperat ca-l găsește acasă și s-a repezit la telefonul fix. \"Să-l prind până nu vine Nuți de la școală...Ce să-i spun eu femeii, acum? Cade din picioare dacă află. Ce-ai făcut, măi băiatule? În ce încurcătură ai intrat și nu ne spui nimic, măi copile? Cine vrei să te ajute la necaz dacă nu părinții tăi? Cine crezi tu că este mai aproape de tine, măi băiatule, măi…?\" S-a învârtit prin toată casa, încercând să se liniștească. A scotocit prin haine și sertare până a găsit câteva țigări. S-a înecat din primele fumuri, dar a continuat să fumeze. \"Nici nu a trecut o lună de când le-am lăsat, f...e paștele mamei lor cu cine le-a înființat! Am nevoie acum, oricât de rău mi-ar face...Ce a vrut să spună acel comisar sau inspector, ce naiba grad a spus că are? Că ar fi băiatul meu cercetat, ori colegi de ai lui? Nu am înțeles nimic. M-a lovit prea dur treaba asta...Cu autorizația aia de percheziție, nu puteau veni decât dacă era ceva grav...Trebuie să întreb vecinii de la garaj. Dacă au făcut și la ei percheziție, aș înțelege... Altfel, ar însemna că este implicat băiatul meu...Bănuit că ar fi adus mașini furate la mine! Sau piese de mașini furate, nu am înțeles prea bine... Doamne, Dumnezeule mare, ajută-mă să înțeleg și ajută-mă, Doamne, să-mi ajut copilul! Trebuie să plec la București...Dar, dacă e la nuntă, înseamnă că nu are probleme. I-ar mai arde lui de distracție? Și Anca era foarte liniștită. Dacă ar fi ceva urât, ar fi vorbit fata aia. Mi-ar fi spus. Întotdeauna a fost sinceră și apropiată de noi...Am să merg la garaj să fac ordine. Să nu vadă amărâta asta de femeie, săraca de ea. Asta i-ar mai trebui, Doamne ferește! Cade din picioare...Aștept până după nunta aceea. Unde o fi Fănel al meu acum? El se distrează și eu mor de grija lui...\" Fănel medita în mașina parcată foarte aproape de clădirea în care urma să se oficieze căsătoria civilă. Avea posibilitatea să vadă mașinile și persoanele ce intrau ori ieșeau din zonă. Nehotărât, marcat de regrete și plin de curiozitate, derula mintal filmul întâmplărilor al cărui erou fusese cândva, la propria sa căsătorie. Și-a amintit cât de fericit s-a simțit să constate că o mulțime de invitați l-au însoțit peste tot, mai ales la biserică. A zâmbit amar și și-a îndreptat atenția asupra celor ce intrau în clădire. \"Sunt sigur că Valentin nu s-a însurat din interes, ca mine...El a avut întotdeauna alte principii. Parcă mai sănătoase decât ale mele, cel puțin în materie de femei și familie, dacă nu și în alte direcții...Oare cum arată Olga? Vreau să o văd. O voi putea privi în ochi? Ar trebui, ca să nu dau de bănuit. Și acum o doresc. Ce p...a mă-si a avut fata asta deosebit de mi-a rămas în minte? Că doar nu sunt un obsedat...Sau chiar sunt? Ei, nu am făcut o obsesie pentru femei, dar parcă după prea multe mi-au sfârâit călcâiele. Dar, o viață are omul și un bărbat cred că nu poate fi fericit decât în brațele femeii. Și atunci, de ce nu mai sunt fericit? Nu am iubit-o pe Anca?...Ba da, dar numai pentru o perioadă. A trecut vremea aceea. Și ea nu are nicio vină. Dacă nu era tatăl ei ce a fost și este, mă îndrăgosteam de ea vreodată? Foarte posibil, că este frumoasă și acum. Cred că am greșit mult. Numai eu am greșit...Am ales aiurea calea spre fericire. Oare am înțeles bine ce înseamnă fericirea? Încep să am mari îndoieli...\". Observând că aproape fiecare cuplu coboară din mașină cu buchete de flori, s-a hotărât să participe la ceremonie. A pornit mașina și a plecat să caute o florărie. Destul de greu a găsit-o în acest cartier mai puțin cunoscut de el. Nu i-au plăcut florile. S-a informat și a mers în altă zonă. Și aici s-a hotărât destul de greu ce să aleagă. Până la urmă a comandat un buchet mare de trandafiri albi. Era încântat când l-a văzut gata pregătit. L-a așezat cu grijă pe bancheta din spate și a plecat grabit. Degeaba. Nu a ajuns la timp. Mulțime de tineri, bărbați și femei, încercau să formeze un culoar viu la ieșirea din clădire. S-a alăturat și el repede, cu buchetul de flori ținut la spate, neîndemânatic, exact când mirii au apărut și cei de afară au ridicat brațele cu flori, formând o minunată boltă multicoloră și cântând \"mulți ani trăiască\". Era ultimul în șirul din dreapta. Nu se aștepta ca în acea mulțime, parcă acoperită de flori, plină de viață, de mișcare și veselie manifestată atât de spontan și sincer, să fie remarcat. Privirile lor s-au încrucișat în același timp, când încă mai erau cinci-șase pași de parcurs până la Fănel. Olga s-a oprit din mers. Figura ei exprima o surpriză totală. Valentin a strâns-o ușor de braț, s-a întorscătre ea, a încurajat-o cu privirea și i-a șoptit: \"Curaj, iubito!\", după care s-a îndreptat către Fănel cu zâmbetul pe buze. S-a desprins de Olga și l-a îmbrățișat. - Mare bucurie mi-ai făcut, prietene. Nu speram să mai vii. Îți prezint proaspăta mea soție... - Cele mai sincere felicitări și să fiți fericiți! a răspuns Fănel, după ce s-a desprins din îmbrățișare, găsindu-și cu greu cuvintele...Sărut mâna, felicitări și casă de piatră! s-a adresat apoi, înclinându-se adânc în fața Olgăi, fără să cuteze a o îmbrățișa și privi in ochi. - Mulțumim, mulțumim, au răspuns cei doi aproape în același timp. - Unde este frumoasa ta soție? Nu o văd ori nu o mai recunosc? l-a întrebat Olga în timp ce-și flutura mâna liberă către mulțimea ce alcătuise bolta de flori. - Este...este, dar dați-mi voie să vă ofer și eu buchetul acesta...Am cam întârziat. Îmi cer scuze... - O, ce trandafiri superbi, domnule, mulțumesc! a exclamat Olga realmente încântată, îmbujorându-se ușor. \"Cred că dacă erau roșii nu i-aș fi primit!\". Ajută-mă, dragul meu soț, nu le mai pot duce pe toate acum. Buchetul îl țin eu că este mai ușor de purtat, a cerut ea ajutor, arătându-și brațele încărcate cu flori. - Desigur, iubito! Deci, ce spuneai, prietene?...Haideți către mașini... - Spuneam că soția mea este de gardă...Nu a putut face schimb de tură... - Nu se poate, prietene! Și nu ne onorați cu prezența voastră la... - La biserică...vin eu. Singur, știi...Dar la restaurant vom fi împreună, te asigur, a răspuns Fănel destul de vizibil încurcat, spre hazul miresei care-l examina destul de atent după ce-și stăpânise emoția. - În ordine. Mergem să ne schimbăm și ne vedem la biserică peste două ore, dar...vino cu noi acasă până atunci. Avem masă bogată, l-a invitat Valentin. Vin mulți prieteni... - Trebuie să merg și eu acasă...am ceva de rezolvat...Mulțumesc, ne vedem la biserică, da? - Bine, cum crezi. Fănel a rămas pe loc privind mulțimea ce se îndrepta spre mașini. Ochii au căutat-o pe Olga. În rochița ei simplă de culoare untului, mlădioasă, cu părul strâns într-un coc superb, parcă plutea pe lângă Valentin. \"Arată ca o puștoaică împlinită. E mai frumoasă decât atunci când am cunoscut-o. E superbă!...Mai tânără îmi pare și foarte fericită. Și el arată bine...Au fost atenți amândoi cu mine. Nu mă așteptam. Ce să fac acum? Mi-ar părea rău să nu mergem la cununie. A fost, totuși, cel mai bun prieten al meu...Nu vreau să-l pierd. De ce să nu o mai văd din când în când și pe Olga? Mă pot abține. O pot respecta. Ea a fost doamnă. Nu m-a dat de gol...\". S-a îndreptat încet către mașină după ce mirii au dispărut în fruntea unei coloane impunătoare de autoturisme ce se forma din mers. Îngândurat, s-a așezat la volan. A scos mobilul din borsetă și a tastat. - Eu sunt. Ce faci, mergem la biserică? - ...dormeam puțin...Nu a rămas stabilit că nu ești dispus? - nu...aveam unele probleme, dar le-am rezolvat. Dacă vrei, peste două ore... - păi, acuma spui? Nu am timp să fiu la biserică în numai două ore... - bine, dar ai totul pregătit, am văzut... - trebuie să fac duș, să-mi aranjez părul...să mă hotărăsc în ce mă îmbrac...De ce nu vii acasă să vorbim? - dacă mergem, am să vin... - repet, nu am timp. E clar? Altădată să știi ce ai de gând să faci. Ai spus că... - da, am spus, dar azi s-au schimbat unele aspecte și... - și ce? Eu sunt păpușa ta de joacă ori sunt femeie? Că de nevastă, ai uitat cam de multișor... - bine, bine, încetează...Am să merg singur. Vin acasă după aceea... - foarte bine! Așa să faci. - mă gândeam că poate... \"Na! A închis, f...i paștele mă-si de treabă! Cam are dreptate...După discuția de aseară, era normal să reacționeze așa. Ea a încercat să vorbească. A vrut să-i văd rochiile și pantofii, să-mi ceară părerea...Merit lecția asta. Și acum, ce fac, domnule?!...Merg la biserică. Dacă am noroc să fie preotul ăla bătrân, am să-l rog să stăm de vorbă până vine nunta\". În biserică se facea curățenie. Cateva femei și doi bărbați se mișcau cu folos într-o tăcere desăvârșită. Un preot le dădea indicații uneori și muta împreună cu ei mese și scaune. Preotul cel bătrân era în altar. Fănel a rămas la câțiva pași după ce a intrat și nu știa ce să facă. Îi era rușine de cei ce trebăluiau acolo ca să meargă la icoanele în fața cărora se închinase și le sărutase. Un bărbat subțirel și adus de spate care rânduia câteva cărți pe pupitrul de la strana din dreapta l-a observat. L-a privit de câteva ori și, înțelegându-i nehotărârea, s-a apropiat de el. - Ne organizăm pentru o cununie...Doriți să vorbiți cu cineva ori ați venit pentru... - Mulțumesc! Vream cu preotul cel vârstnic. - Sigur. Mergeți mai aproape de altar. Îl anunț eu pe sfinția sa... Preotul l-a recunoscut ori așa obișnuia să întâmpine orice credincios. L-a întâmpinat cu bucurie și blândețe în privire și întreaga atitudine. L-a invitat pe un scaun, în cea mai îndepărtată parte a naosului, scuzându-se pentru puținul timp avut la dispoziție. Fănel era încurcat și nehotărât. Nu știa prea bine ce vrea. Se exprima greoi. Cu privirea către podea, își mișca mainile de parcă ar fi dorit să vorbească cu ele. Preotul a intervenit, punându-i o mână pe umăr. - Fiule, ești foarte agitat. Liniștește-te. Nu ai fost pregătit să intri in casa Domnului nostru Iisus Hristos...Dar, asta nu este un păcat. Te vei obișnui... - Da părinte, eu am venit pentru cununia prietenilor...M-am gândit să vă rog... - Nu este nevoie să mă rogi. Eu sunt în slujba Domnului și stau de vorbă cu tot omul care crede în El. Înțeleg că te macină multe gânduri. Unele din ele destul de greu te apasă... - Da, așa este părinte, l-a întrerupt Fănel ridicându-și privirea către ochii preotului. Cred că am făcut mult rău. Și nu știu cum să ies din... - Iartă-mă că te întrerup, a intervenit preotul cu blândețe în voce, ai făcut acest rău unor oameni, dar și ție ți-ai făcut mai mult rău...Toți oamenii greșesc, fiule. Mai mult ori mai puțin, dar greșesc. Iată, în Sfânta Scriptură e scris: \"Iar de vom zice că păcat nu avem, pe noi înșine ne înșelăm și adevărul nu este în noi; iar dacă ne vom mărturisi păcatele, credincios și drept este Dumnezeu, ca să ne ierte noua păcatele și să ne curățească pe noi de toata întinăciunea și nedreptatea\". Dacă și tu vei mărturisi și te vei căi sincer, inima ta se va ușura, căci bunul Dumnezeu îți va ierta ție greșelile tale... - Nu înțeleg cui să mărturisesc. El nu mă aude pe mine, a intervenit Fănel cu o voce ștearsă în care se citea dezamăgirea și neîncrederea. - Aici, în Sfânta biserică. Tu mărturisești Domnului, nu mie. Eu sunt doar un mijlocitor pentru că am luat har de la Dumnezeu încă de când Iisus Hristos a zis Apostolilor săi, după ce a înviat din morți: \"Ce veți lega voi pe pământ, va fi legat și în ceruri și ce veți dezlega voi pe pământ, va fi dezlegat și în ceruri!\" - Și dacă mă iertați de păcate... - Nu eu te iert, dragul meu, ci El te iartă. Poate că acum nu înțelegi, dar vei pătrunde cândva cuvintele proorocului Isaia: \"Întoarceți-vă către Mine și Mă voi întoarce către voi, fiii oamenilor. De vor fi păcatele voastre ca mohorăciunea, ca zăpada vă voi albi, și de vor fi ca roșeala, ca luna le voi face albe și nu voi mai pomeni cele dintâi ale voastre\". Și toate astea pentru că, în bunătatea Lui cea fără de margini, El știe neputința noastră, El știe că greșim cu voie și fără de voie, cu știință și cu neștiință... - Da, cred că înțeleg câte ceva...Eu am vrut să fiu fericit, părinte. Dar, ca să am, să-mi asigur fericirea, nu cred că am ales o cale... - Ai păcătuit și cu voie și fără de voie, l-a întrerupt preotul pe Fănel, căutându-i privirea ce țintuia din nou podeaua. Și încă nu regreți toate faptele necinstite. Greșesc eu oare? - ...Ce să spun?...Regret, dar unele...Da, m-ați prins! Nu cred că le regret pe toate… - Dumnezeu te va ierta numai dacă ajungi la Sfânta Spovedanie cu toată convingerea că înaintea Lui ai venit să-i spui păcatele tale. Eu, preotul, sunt doar un martor. Eu nu te pot dezlega, prin harul primit de la Domnul, decât de păcatele mărturisite de tine. Dacă vii cu smerenie, cu căință și făgăduiala că nu le vei repeta... - Și dacă Dumnezeu mă iartă, oamenii mă iartă? Mă mai judecă ei? - Dumnezeu este deasupra tuturor oamenilor. El te iartă pentru sufletul tău...Oamenii te vor judeca pentru răul făcut lor după, legile lor. Dar, ca să te ierte ei, trebuie ca tu să-i ierți mai întâi pe ei, chiar dacă-i socotești dușmani pe unii. Și să nu uiți că va trebui să te ierți pe tine însuți, căindu-te din toată inima...Timpul, nu ne permite...Te rog să mă ierți, fiule! Mâine, după Sfânta slujbă de duminică, dacă vrei, te voi aștepta cu tot dragul și vom sta de vorbă... - Da, sigur că da. Să mă iertați că am abuzat...Știu că acum sunteți ocupat...Să mă învățați cum să mă spovedesc... - Þi-aș da un „îndreptar” pentru spovedanie, dar, iartă-mă, nu cred că-l vei citi curând, fiule... - ...Eu, știți...eu nu, nu am timp acum. Vin mâine. Sărut mâna, părinte... Fănel s-a ridicat de pe scaun precipitat, impresionat, rușinat și, aproape în aceeași măsură, supărat că l-a salutat pe preot în acest fel. \"Este doar un bărbat, până la urmă...Nici pe tata nu-l salut în felul ăsta, ce mi-a venit? Dar...așa se obișnuiește. Parcă și femei am auzit cum spuneau \"sărut mâna\" preoților...”. Ajuns aproape de mașină, a căutat țigări în buzunare. Nu a găsit. A intrat în mașină. Până să caute aici, a observat că se apropie coloana de mașini cu mirii și nuntașii. A coborât precipitat și s-a întors în biserică. Nu a dorit să fie văzut afară de tot alaiul... Lume multă, slujbă completă, frumoasă, pentru doi miri atât de plăcuți și de vizibil îndrăgostiți, precum Fănel recunoștea că nu a văzut niciodată, finalizată de preotul cel vârstnic printr-o scurtă cuvântare de laudă, învățăminte și binecuvântări. Fănel asculta și privea. Amintirile îl năpădeau, se succedau potrivit momentelor slujbei la care asista și-l năuceau prin sumedenia de gânduri ce-i trezeau și se derulau în mare viteză prin mintea și sufletul lui. Nu a avut puterea să rămână până la final. În momentul în care preotul așeza sfintele cununii pe capul mirilor, lacrimile au început să-i dezvăluie slăbiciunile omenești, firești, de care încercase să se depărteze cândva, în mod voit. \"Eu nu am știut să-mi țin legământul făcut în biserică...Cum să ajung la \"până ce moartea ne va despărți\", dacă am iubit-o doar după căsătorie? Și am înșelat-o de atâtea ori....Ce spunea preotul? Că mă va ierta Dumnezeu? Hm! Are prea multe de iertat la mine...Dacă mă voi căi! Voi reuși oare? Am furat și înșelat prin aceeași acțiune, spunea preotul…Ufff! Ce idei îmi trec prin cap! Și lacrimile astea imbecile... Dar, ce-i cu mine, Doamne? Am eu atâtea slăbiciuni în afară de păcate? Poate că și slăbiciunile astea vin din păcat ori invers...Sau din conversația cu preotul. Poate că sunt începuturi de căință, după cum vorbea el. Este foarte posibil...Nu, nu. Sunt prea bulversat acum. Trebuie să mă odihnesc, să mă liniștesc. Apoi le pun pe toate în ordine. Las orgoliile de o parte. Altfel, nu mă pot analiza. Să fiu corect cu mine însumi. Trebuie să reușesc. Ãsta trebuie să fie începutul. Cam dur! În caz contrar, mă autodistrug ca prostul...\". Ajuns în parcare, s-a urcat în mașină și a plecat încet spre casă, gânditor, conducând cu viteză redusă...