În căutarea efemerei clipe

2. A doua zi, bine odihnit, Fănel arăta mult mai bine și părea plin de energie. Dormise tot singur, în dormitorul său. L-au încercat multe amintiri în timp ce-l oblojea Anca la genunchi. A avut de câteva ori pornirea de a o îmbrățișa, de a o săruta, dar s-a abținut de teama a ceea ce putea urma după aceste manifestări și, mai ales, de teama unor explicații ce ar fi trebuit să urmeze împăcării. \"Nu pot s-o fac acum! Nu că aș fi laș, dar o rănesc prea mult. Poate-mi rezolv problemele și nu va mai trebui să suporte rușinea. Asta e. Îmi pare rău de ea. Eu am intrat în mocirlă, nu ea! A plecat la serviciu fără să o vadă dimineața. Nu știa că ea îl aștepta în dormitorul său hotărâtă să cedeze dar și să ceară unele explicații pe care le considera ca fiind necesare pentru reintrarea în normalitate a vieții lor de cuplu. A intrat în birou cu aerul șefului obișnuit să înceapă ziua de muncă în forță, planificat și meticulos. A studiat mapa cu documente operative. Și-a facut unele însemnări în agenda de lucru și a dat câteva telefoane. A împins nemulțumit unele rapoarte de activitate care i-au trezit vagi suspiciuni și i-au adus aminte de problemele personale... ...\"Ce-mi va spune femeia aceea? Cât de grav poate fi și de ce nu s-a terminat cercetarea? Nu cumva e doar o găselnița pentru a se întâlni cu mine?! Poate că este și ea una dintre femeile acelea...ușoare. Nu, nu se poate! Cu un bărbat în așa funcție, nu s-ar culca ea cu unul din sistem. Cred că sunt cu vreo șase ani mai mic și am grad inferior față de al soțului...Ei, nu-i un motiv ca să nu-i pună coarne. Dar, de ce a zis de hotel? Că doar eu nu am apucat să dau vreo sugestie, Doamne ferește! Doamne? Oho, de multișor poveste nu te-am pomenit, Doamne! Și parcă mi-am propus cândva să merg la o biserică...Când mă duc la autoservice, dacă am timp. Văd eu cum fac. Trebuia să merg înainte de întâlnirea cu Omar, f...i dumnezeii mamei lui de țigan împuțit!\" Ajuns aici cu gândurile, a trântit pumnul cu putere în birou și s-a ridicat în picioare. Nu putea uita cât de aspru l-a pus la punct arabul. După ce a dat suma cerută s-a jurat, în gând, că-l va desființa cu afacerile lui cu tot. Era hotărât să-l târască până-n pușcărie. Atâta doar că acel \"țigan împuțit\", după ce a scris declarația precum Fănel i-a dictat, și-a chemat unul din sublocotenenți. I-a făcut un semn anume cu capul, privindu-l amuzat pe Fănel. Acela a răspuns într-o limbă necunoscuta lui și a ieșit pentru a se reîntoarce după trei-patru minute. A adus o tavă cu fursecuri, băuturi spirtoase și pahare pe care o femeie aproape goală le-a așezat în fața lor. Au ciocnit și au gustat băutura. Femeia s-a așezat pe genunchii lui Fănel și o mâna și-a trecut-o pe după gâtul lui. El a încercat să se elibereze, dar gestul și zâmbetul lui Omar l-au oprit. Acesta i-a vorbit scurt și poruncitor: - Eu gazdă la tine. Incheiat afacerea și ofer femeie pentru liniște... - Nu am nevoie acum de așa ceva, a izbucnit Fănel încercând din nou să se elibereze. - Stai acolo, omule! Aici faci ce eu spun la tine, a ridicat Omar vocea și l-a privit semnificativ pe locotenentul său care, imediat, cu mișcări rapide și precise, l-a pironit pe Fănel în scaun. - Eu purtat frumos cu tine. Eu dau la tine o amintire. Femeie și imagini...Dacă tu faci rău la mine, la oamenii mei, la afacerea mea...eu liber și tu arest vei fi. E clar pentru tine, polițist? Fănel îl privea nedumerit. Nu a înțeles mesajul. Încerca din răsputeri să-și ascundă emoțiile și teama ce-l năpădea tot mai adânc, fără să știe din ce izvorăște. S-a lămurit curând, când \"gorila\" a luat în mână telecomanda de pe birou și a pus în funcțiune un televizor încastrat în peretele din fața sa. S-a văzut pe ecran, în fața barului, intrând, întrebând, căutând, așezându-se și discutând cu Omar. - Sonor! A comandat Omar și locotenentul a mânuit telecomanda. Toată întâlnirea a fost filmată, înregistrată. Fănel a înlemnit. Nu știe ce culoare aveau obrajii lui și nu-și amintește ce a gândit în următoarele cinci minute. Poate doar că a ridicat paharul la gură și l-a golit dintr-o înghițitură. Și apoi, nu mai știe cât a băut până dimineața cu acea femeie, în camera unde-l azvârliseră \"gorilele\" lui Omar... ...\"Cum am putut fi eu atât de încuiat și de dobitoc?! Nenorocitul mă poate băga în pușcărie cu caseta aia, f...i morții mamei lui să-i f...t! Nu am voie să mă leg cumva de el. Trebuie să-l ocolesc cu mare atenție... Și mai trebuie să-l și previn la o adică, dacă aflu ceva de rău la adresa lui!\" Ajuns la această idee, Fănel s-a așezat pe scaun, a respirat adânc de câteva ori și a băut un pahar cu apă. După câteva minute de repaus total, a împins hârtiile de pe masa de lucru, le-a aruncat neglijent în dosare, s-a ridicat și a plecat. A intrat în biroul locțiitorului său, aparent calm, cu zâmbetul pe buze: - Salut, colega! Ce făceai? - Sa trăiți! Verificam niște... - Bine, lasă asta...Spune-mi, te rog, ce știi tu și eu încă nu am aflat deși...poate că trebuia să cunosc? - Cum adică? Nu înțeleg, domnule inspector, a bătut în retragere Mihai, cu adevărat nedumerit. - Am senzația că sunt probleme de serviciu despre care nu mi se aduce la cunoștință totul, chiar dacă ar fi necesar, a continuat Fănel pe același ton uniform, fără inflexiuni. - Când nu sunteți aici, aveți toate informațiile în mapă, domnule inspector... - Da, este foarte bine și așa trebuie să rămână...Plec în teritoriu. Știi cât de multe sunt de rezolvat. Să vină și agentul șef Vlădescu cu mine. Hai, transmite-i să mă ajungă până la poartă! - Am înțeles, să trăiți! a răspuns prompt inspectorul Mihai și a pus mâna pe telefon privindu-și contrariat șeful cum părăsește biroul fără să-i răspundă la salut. Cu aerul omului stăpân pe situație, Fănel a trecut prin fața birourilor fără să privească ușile. Răspundea zâmbind binevoitor la salutul oamenilor întâlniți întâmplător. La ieșirea din clădire, l-a strigat agentul de serviciu: - Domnule inspector, sunteți căutat la telefon! Fănel s-a întors din poartă și a intrat în camera de serviciu. A luat telefonul în mână ascunzându-și iritarea. Vocea nu-i trăda tumultul interior. - Inspectorul Nicolae sunt, cine... - Să trăiți! Inspectorul Mihai va deranjează...Agentul șef Vlădescu este chemat la șeful Biroului Cercetări Penale...Nu știu când va reveni. Ce ordin să-i transmit? - ...Nimic...Nu-i mai transmiți nimic. Mă descurc singur, a răspuns Fănel cu voce ștearsă venită dintr-un trup din care viața părea ca s-a scurs în câteva secunde ori chiar clipe. Aproape că a scăpat telefonul din mână și a ieșit năucit, înjurându-l în gând pe omul ce-l chemase pe Vlădescu. S-a urcat în mașină lipsit de vlagă. A rămas nemișcat, cu o mână pe volan, preț de peste cinci minute, încercând să-și limpezească gândurile. A căutat o țigară în torpedo. A aprins-o și a tras adânc din ea câteva fumuri. Apoi, plin de teamă amestecată cu furie, a pornit mașina și a demarat în viteză... La fiecare semafor, Fănel înjura. Nici el nu mai știa pe cine, dar înjura cu obidă. Un noian de întrebări îi asaltau creierul. Încerca să găsească răspunsuri și nu reușea. Făcea modificări în planurile ce și le stabilise de cum se dăduse jos din pat. \"Dacă mă duc singur, orice este posibil...Cu Vlădescu alături, ar fi fost mai bine. Acționam în forță. El făcea un control dur în secții și eu tratam superior problema mea. Nu pot pierde nimic. Nu vreau să mi se întâmple ca la nenorociții ăia de la Școala de șoferi, f..e dumnezeii mamei lor de jigodii! M-au frecat cum au vrut ei. După ce eu i-am băgat în pâine...Au lucrat bine, nenorociții dracului. Inteligent. Scap eu de toate probleme și...va fi timp să-mi iau revanșa. Dur de tot, sper\". Când a ajuns la intrarea în Autoservice, Fănel se liniștise cât de cât. Revăzuse întregul film din a doua situație în care el, învingător de regulă, a fost învins și umilit... ...Venind jumulit de la Constanța, s-a dus la Școala de șoferi să-și refacă bugetul. Nu știa dacă s-a reușit tranzacția și cine era noul proprietar. Nu dorea decât să-și primească partea și atât. I s-au înfățișat actele ce conțineau toate datele. Trebuia să le semneze. Era menționată suma totală. A semnat, fără să citească, fără să stea pe gânduri, fără să pună întrebări. Avea încredere în foștii săi colaboratori. Era grăbit și destul de dezorientat după ultimele evenimente. Peste două zile, când procedurile notariale erau finalizate, a mers să-și primească suma ce i se cuvenea ca acționar majoritar. - Nu înțeleg de ce numai atât! a izbucnit Fănel citind suma înscrisă pe hârtia ce trebuia sa o semneze. Voi sunteți nebuni, ce dracului ați făcut aci? - Nimic, șefu. De ce vi se pare puțin? Sincer, nu înțeleg, a ripostat nea Ilie pe un ton înfiorător de liniștit, privindu-l pe Fănel în ochi cu o seninătate ce se scălda ciudat în ironie. - De ceeee? Asta-i bună! A treia parte înseamnă aproape o sută de mii de euro, nu cinci mii cât îmi dai tu mie ca unui milog. Ai impresia că eu sunt prostul vostru, smintiților! - ...Șefu, mai ușor, te rog! a intervenit Nae. Cât costă toate actele, te-ai gândit? Știi câte taxe s-au plătit? - Termină cu prostiile astea! Mă înveți pe mine carte, nu? Cele două mașini pe care le-am adus aici, cât costă? Hai, spune! Le-ați calculat? Fănel fierbea de furie și se ridicase în picioare. Măsura încăperea cu pași repezi, dus-întors, privindu-i amenințător pe cei doi. Aceștia s-au uitat unul la altul, lung, transmițându-și parcă gândurile și voința. După aproape un minut de tăcere, proptindu-și pumnii strânși în masă pentru a se ridica încet și vizibil pus pe harță, Ilie a luat în mână hârtia cu pricina, a ridicat-o și a fluturat-o amenințător aproape de ochii lui Fănel, căruia i-a vorbit cu voce egală, apăsată, rostind rar cuvintele: - Șefule, semnată ori nesemnată, hârtia asta niciodată nu va arăta altă sumă... Accepți, banii sunt aici, în sertar. Dacă nu-i vrei, treaba ta! Contractul de vânzare-cumpărare l-ai semnat, nu uita. Să nu crezi că... - Așa-mi vorbești mie, nea Ilie? Ai uitat că eu ți-am fost...,l-a întrerupt Fanel țintuindu-l cu o privire plină de dispreț, surpriză și dușmănie, înmănuncheate toate în scânteierile ochilor dilatați de furie. - Băi! l-a întrerupt nea Ilie, țipând. Tu nu ai facut nimic pentru nimeni. Eu te-am învățat meserie, nu tu pe mine, mucosule! Eu te-am adus asociat aici, nu tu pe mine! Þi-am dat salariu lunar fără să muncești aici. Ai adus mașini furate, dar noi ne-am asumat riscul să le transformăm. Noi le-am pus în circulație, nu tu! - Fără mine nu puteați să... - Puteam orice. Nu ai facut nimic aici. Salariile le-ai plătit tu? Piesele și materialele ai știut vreodată cât ne-au costat? Ai achitat tu facturile pentru toate consumurile? Ai dat \"drepturile\" la examene. Dar nu din banii tai! Mai ai alte pretenții? Nea Ilie se înfierbântase rău și puncta fiecare întrebare bătând cu pumnul în birou. Nae se ridicase și își muta privirea de la unul la altul. Aprobator spre nea Ilie, amenințător spre Fănel. Acesta se cocoșa vizibil și rămânea fără ripostă. S-a așezat greoi pe scaun și, fără să-i privească, a întins mâna după hârtia aruncată pe birou. A semnat și a aruncat-o, scârbit și neputincios. A primit banii și i-a înghesuit în borsetă, fără să-i numere și fără să le vorbească foștilor asociați. La ușă s-a oprit și a întrebat cu voce stinsă: - Până la urmă, cine a cumpărat? E din București? ... - Noi doi, a răspuns Nae într-un târziu, crescând vizibil în înălțime și privindu-l de sus pe Fănel. Tu nu mai ai ce căuta pe aici... - ...Nici nu aveam de gând. O să aveți voi nevoie și o să mă rugați, a șuierat Fănel printre dinți, mai mult din dorința de a lăsa impresia că nu a fost total învins. - S-o crezi tu pe asta, băiatule, a intervenit nea Ilie. Nu uita că dovezile le păstrez...pentru orice eventualitate. Am reușit să te cunosc, șarpe...Valea! Fănel a strâns puternic maxilarele și a reușit să-și învingă impulsul de a se întoarce și a lovi. Nu pentru că se temea de ei, ci pentru că era conștient de inutilitatea gestului. A înțeles că nu mai poate domina și, mai grav, că este la mâna lor, la o adică. A înghițit în sec și a ieșit umil, strângând sub braț borseta cu puțina și necinstita agoniseală... ...A parcat mașina afară, pe trotuar, destul de nehotărât și descurajat de aceste amintiri destul de proaspete în timp. Nu dorea să fie văzut aici, dar altă modalitate nu a găsit. Prin depuneri în cont de către altă persoană, a văzut ce se poate întâmpla. Iar Luca a refuzat o întâlnire pe teren neutru. A scotocit prin torpedo până a găsit o țigară și a aprins-o, conștientizând că acest gest a început să devină obișnuință. După două fumuri, a coborât, a filmat cu privirea tot ce se putea vedea din locul în care se afla și s-a hotărât. \"Nu, nu renunț! Trebuie să clarific urgent totul. Trebuie să dispar din multe scenarii. Mai rău e că nu pot șterge urmele bine. Jigodiile astea, băga-i-aș în p...a mamei lor, păstrează documente compromițătoare. Și câtă încredere am avut în ei!...Le e teamă, de fapt. Se tem de mine. Așa, ne șantajăm unii pe alții, paștele mă-si de treabă! Femeia aia nu m-a avertizat întâmplător. Știe multe...Nu am voie sa întârzii. Offf! Scap eu de toate!\". - Hei, ai venit? Hai noroc! l-a întâmpinat Luca aproape de intrarea în clădirea care adăpostea două birouri în curs de modernizare. - Noroc, sa trăiești! a răspuns Fănel oarecum surprins. Se aștepta la ceva mai rău. \"Oare nu a apucat Ilie ori Nae să se laude? Nu l-au pus în gardă? Să fi fost eu singura lor legătura? Mira-m-aș!\" Cât a formulat în gând aceste întrebări, Luca l-a prins de braț și l-a condus în unul din birouri. I-a arătat o sticlă pe care a pus-o la loc văzând gestul de refuz și a rugat fata de la computer sa meargă după o sticlă de apă minerală. - Intuiesc de ce ai venit, a deschis Luca discuția imediat ce au rămas singuri. Am antenele mele. Se pare că vrei sa lichidezi totul...Ai grijă. Nu prea miroase a bine, am înțeles… - Amice, nu vreau să..., a încercat Fănel sa se explice în vreun fel, dar Luca l-a întrerupt hotărât. - Nu am nevoie de explicații. Noi am fost cândva colegi și ne-am înțeles bine. Am mâncat o pâine împreună. Ne-am ajutat la nevoie. Nu-ți voi face necazuri. Nici tu să nu-mi faci mie! A deschis un sertar și a scos un pachețel din el. L-a întins lui Fănel. Privindu-l întrebător și chiar nedumerit, surprins de felul în care i s-a vorbit, acesta a întins mâna destul de nehotărât. L-a luat și l-a așezat pe birou, în fața sa. - Ai 1.200 acolo. Nu am ciuntit nici cu un sfanț. Atât a fost partea ta. De peste două luni, nu am mai avut marfă, știi și tu mai bine decât mine... În drum spre garsoniera pe care o deținea de aproape trei ani fără ca să știe Anca ori altcineva din familie sau apropiații săi, Fănel a văzut o biserică pe care o mai admirase, nu de mult, din mersul mașinii. Amintindu-și de adresele și mențiunile tipărite în invitația la nuntă, a redus viteza și a oprit mașina la circa 30 de metri, după ce a depășit curtea în care se înălța frumosul edificiu. A intrat în curte cu capul plecat. Apropiindu-se de biserică, a mers din ce în ce mai încet și s-a oprit curând, la câțiva pași în fața intrării. A privit în sus, spre turle. Nu se mai vedeau din cauza zidului înalt. Nehotărât, admira icoanele din pridvor și încerca să descopere în ce limbă este scrisul pe placa aceea mare de deasupra ușii. Era pustiu. Nici țipenie de om, chiar dacă ușa era deschisă. Din acest pustiu, i s-a vorbit, surprinzător de apropiat și cald: - Fii binevenit, fiule! Dorești să te rogi ori să vizitezi sfânta biserică? Secunde lungi au trecut până ce a îndreptat privirea în direcția din care auzise vocea. A observat chiar în pragul ușii un om în veșminte bisericești. Erau negre. Și barba mare a preotului era aproape neagră și spațiul din napoia acestuia era la fel de negru. \"Din cauza asta nu l-am observat. Peste tot e negru. Nu pătrunde soarele și în biserică e aproape întuneric. Și umbra este neagră...Nu trebuia să fie totul luminos? Uffff! Le văd eu pe toate în negru\"... gândea Fănel în timp ce încerca să-și revină din surpriză și să formuleze repede un răspuns. - Eu, cum să spun, le doream pe amândouă, dar acum nu... - Adică, nu ești hotărât, fiule, a raspuns blând, cu voce egală, omul din umbra neagră, fără să se clintească din loc. Să-mi fie iertată de Domnul nostru Iisus Hristos greșeala de a te întrerupe din meditație... - A, nu, nu trebuie să vă scuzați, vă rog mult, a prins Fănel curaj. Aș vrea să intru, să mă informez despre o cununie... - Facă-se voia Domnului și binevoiește să intri în sfântul Său lăcaș, a primit imediat învoirea preotului care, întorcându-se încet, s-a închinat cu ochii ridicați către pragul de sus, s-a plecat apoi către pragul de jos al ușii, după care a pășit încet în biserică. Fănel s-a închinat și el, urmându-l. \"De unde oare am ținut minte să mă închin? Da, așa făceam de câte ori intram în biserică... Acolo, aproape de altar, mă apropiam și sărutam două icoane, în dreapta și în stânga, după ce mă închinam. Așa m-a învățat mama...și acum...\". Și acum, urmând exemplul preotului pe care-l urma cu pași mici în tăcerea adânca din interiorul luminat de flăcările a câtorva candele și lumânări, Fănel a procedat în același fel, aplecându-se parcă contrar voinței sale, dar, în același timp, din proprie pornire. - Te rog să te așezi, l-a invitat preotul cu un gest larg al brațului prin care indica scaunele din apropiere. Dorești să-ți programezi nunta și să... - O, nu, domnule...! Cum să vă spun...nu știu dacă am... - Eu sunt unul din preoții care oficiază în această sfântă biserică, fiule, l-a întrerupt slujitorul Domnului pe Fănel, cu aceeași voce blândă, egală, prietenoasă și înțelegătoare. Dacă îți este greu să folosești cuvantul „părinte”, în înțelesul credinței creștin-ortodoxe, te poți adresa oricum. Înțeleg că a trecut mult timp de... - Nu, părinte....nu este vorba despre asta. Iată, mi-am amintit, „părinte”! a exclamat cu nedisimulată sinceritate Fănel. Nu am mai avut asemenea ocazie de mult timp, adevărat...Nu este nunta mea. Mâine vor veni la căsătoria religioasă... ... Când a plecat spre mașină, picioarele se mișcau cu mult mai vioi decât atunci când intrase în curtea bisericii. În plină stradă, Fănel s-a oprit și a contemplat impunătoarea clădire în toată măreția sa. Se vedeau turlele care-l impresionaseră candva...\"Frumos a vorbit omul ăsta! Fără să mă cunoască. De parcă ne știam de multi, foarte mulți ani și suntem prieteni...Pare atât de modest în liniștea aia grozavă din biserică și, totuși, atât de important! M-a impresionat...Voi veni să vorbesc cu el. Cum a zis? Să mă spovedesc, nu? Așa cum zicea mama că face în preajma sărbătorilor. Și se simțea ușurată și rezolva toate pentru care se ruga, zicea ea...Mă voi convinge pe pielea mea. Oricum, la un popă tânăr nu m-aș duce, orice ar face el. Cred că e tare jenant. La unul bătrân, e cu totul altfel...Acum, Doamne, că tot am fost în casa Ta, precum zicea preotul, învață-mă ce să fac să scap de necazurile în care am intrat!\" Mai era puțin până la miezul zilei când a intrat în garsonieră. A deschis toate ferestrele să se aerisească și a aranjat cât de cât puținele lucruri și articolele de mobilier. În baie a avut mai mult de lucru. \"Trebuia să plătesc femeii de la asociația de locatari să facă puțină curățenie...Dar, cât de des vin eu pe aici, nu cred că mă cunoaște. Hai să dau telefon. Este momentul. Poate vine imediat ori mă duc să o iau. De ce a zis ea treaba aia cu hotelul, domnule? A insinuat ceva și nu sunt pe fază? A, da! Cred ca asta este. Se teme că acolo se înregistrează datele de stare civilă...Trebuie să fiu serios. In caz că,...ne orientăm la fața locului\". - Alo! Ștefan Nicolae....Sărut mâna doamnă!...Da, notați, vă rog...Mulțumesc, sărut mâna! A deschis la primul sunet al soneriei și a închis imediat ușa după ce ea a intrat respirând sacadat. - Am urcat aproape în fugă. Nu m-a văzut nimeni... - Sărut mâna, doamnă! Oricum, nu locuiți în zonă, a încercat el să diminueze teama insinuată de doamna Mia. Luați loc și să-mi spuneți, deși nu am avut timp să... - Stai liniștit domnule...Pot să-ți spun pe nume, da? - Fănel, doamna Mia! - Așa! Nu am timp la dispoziție. Poate altădată, cine știe... - Da, doamnă, oricând, eu vă stau... - Lasă angajamentele, Fănele! Sunt sătulă de asigurări de felul ăsta. Voi, bărbații...nu aveți limită la o adică și nici rușine în aproape toate situațiile, l-a întrerupt femeia privindu-l cu superioritate și reproș. - ...Cum ziceți dumneavoastră, doamnă, a îngăimat el privindu-i picioarele zvelte și drepte, goale până cu mult mai sus de genunchi... - Dar, te simt nerăbdător. Normal! Te privește direct...Află, dragul meu, ca nu s-a făcut liniște. Ai depus o declarație în care omul tău...Dar astea le știi. Sunt suspiciuni, încă. De ce după atâta timp, de ce nu a venit el cu ea și de ce nu este acel om de găsit! - Păi...să vă explic..., a încercat el să intervină, destul de năucit la aflarea noutății, dar doamna Mia era în vervă ori cu adevărat grăbită și l-a întrerupt imediat. - Măi omule, nu eu am nevoie de explicații și...asta nu-i tot. S-ar putea rezolva. Știi tu, cum. Mai sunt și altele. Încă se verifică mașina furată și descoperită în Pădurea Băneasa. Au găsit ceva în ea. Oamenii tăi sunt verificați...Stai jos! Tu esti suspectul... - Eu?! Nu se poate, doamnă, eu nu... Fănel nu mai avea glas. S-a lăsat ușor pe scaunul de pe care tocmai se ridicase și înghițea în sec. Instantaneu, saliva din gură se uscase și limba i se mișca greoi...