N-am să încep să plâng pe piesa asta dupa tine
Cu toate că ai plecat şi mi-e dor, dar tine
Minte ca nu te voi uita oricat as incerca.
Inima mea franta inca tanjeste dupa sarutul tau patimas,
Iar
E visatoare,
Cu ochii spre viitor.
Nu stiu exact ce-are,
Dar ma trece-un fior.
Ma uit la ea
Si vreau sa-nteleg
Daca-mi dispare teama
De-ar fi s-o aleg.
2018
Ai fost centrul universului meu;
Uitasem complet de mine.
Totul se învârtea doar în jurul tău.
Nu mai conta nici ziua de mâine.
Ai fost și soarele și luna
Ce strălucea neîncetat.
Nu ești nici
Am un suflet trist
Ce nu-și găsește calea.
Nu vreau decat liniște
Cat imi aștept chemarea
De la Dumnezeu
Sau altceva divin.
Stau singur, retras
De privirile lumii,
Închis într-o camera
Fix
Petale de flori zac pe pat,
Cu-amestec de parfum mă-mbat
Plăcut, surprins rămân, suspin,
Privind la tine mă închin
Ochilor tăi mirați albaștri
Ce se joacă printre aștri.
Ce-aș da a ști la ce
Sunt într-un mormânt
Închis cu al meu gând,
Înconjurat de întuneric
Într-un cimitir periferic.
Sunt îngropat de viu,
Întemnițat într-un sicriu.
Cum de-s aici, n-am habar.
Să-mi amintesc e în
Toți oamenii sunt zâmbete
Cu rele intenții
Și doar pretenții.
Nu mai există persoane perfecte,
Doar demoni în sete.
Încă din pântece născuți
Gata să te spintece,
Demonii sunt
Pavat cu regrete
Calc pe nevăzute
Spre lumi pierdute
În seculare lupte.
Nimic să mă înfrunte
Sau să mă spintece.
Puterile să nu mă uite
Și nici curajul dulce.
(c)
De atâta amărăciune
Sufletul mi-e sfărmat.
După multă rugăciune
Am ramas tot măcinat.
Ca să pot să mă ridic
A trebuit întâi să cad.
Să clădesc tot din nimic
Pe tărâmul ars din
Dureri multiple de cap,
Stări de somnolență continuă;
Toate mi le provoci tu de fapt;
Începe obicei să-ți devină.
Lângă tine e doar monotonie.
Viața noastră e total plicticoasă.
Nu-mi