Poezie
De n-as sti
1 min lectură·
Mediu
De n-as sti ce-nseamna sa fii singur,
Sa cersesti un zambet cand te-neci de plans,
De n-as sti cum doare amintirea
Omului ce-ai fost - epava ce-ai ajuns,
De n-as sti cum inima-ti tresalta
Cand auzi pe cineva razand,
N-as inchide ochii si-as vedea doar lacrimi
Izvorand martiric de la fiecare gand.
De n-as sti ce-i traiul in minicuna
Cand ti-e sufletul cascada de iubiri,
De n-as sti ce-i visul, cu eterna clipa,
Un taram mirific plin de amagiri,
De n-as sti ce-nseamna zavorul la cuvinte
Cand gandesti ceva si n-ai voie s-o spui
Mi-as aprinde chipul in nimb de fericire
Si-as zambi intr-una: la toti si nimanui.
De-mi voi lepada vreodata sardonica mea masca
Ce ma-mpresoara-n lanturi cu iadul sau dantesc
Si voi gasi puterea sa rastignesc minciuna
Pe Golgota, in locul Fiului Ceresc,
As spulbera tristetea si-as dezrobi cuvinte,
Iubirea as repune-o in vechile-i canoane.
M-as imbraca-n lumina, sa fiu cu toti cei singuri,
Din ochi sa-mi curga lacrimi privind doar spre icoane.
De n-as sti ce-nseamna sa fii singur...
De n-as sti ce-nseamna zavorul la cuvinte...
De n-as sti cum doare amintirea...
Nu m-as opri. As merge inainte.
001.936
0
