Moș Gerilă

Se apropia vacanța, prima noastră vacanță de elevi. Tovarășa învățătoare ne-a repartizat poezii și, în orele de muzică, făceam repetiții pentru spectacolul care urma să aibă loc în ultima zi a trimestrului. La acel eveniment venea Moș Gerilă, personajul așteptat atât de copii, cât și de părinții elevilor. Unii dintre colegii mei aveau poezii despre Moș Gerilă, alții despre iarnă, despre școală... Poezia mea se referea la un brăduț. Ne-am pregătit cu mult entuziasm, știam și cântece... Elevii din celelalte clase pregătiseră alte momente artistice. În ultima zi a trimestrului, după ultima oră de curs, eram în curtea școlii, în preajma unei scene construite din materialele aduse cu o zi înainte. Moș Gerilă se lăsa așteptat. Era frig, zăpada era bătucită în curtea școlii, dar în grădină avea mai mult de o palmă. Niște băieți au întrat în grădina școlii și au făcut bulgări. Se pregăteau pentru o bulgăreală înaintea vacanței. În aplauzele copiilor, și-a făcut apariția Moș Gerilă, însoțit de directorul școlii și câteva persoane pe care nu le cunoșteam. Moșul a fost ajutat să urce pe scenă și s-a așezat pe scaunul de lângă bradul care fusese împodobit cu globuri, lănțișoare și figurine din hârtie glasată, nuci poleite... Directorul l-a prezentat pe Moș, s-a adresat copiilor, le-a urat să aibă o vacanță frumoasă și le-a cerut să asculte în liniște și să aplaude ceea ce le place din numerele micilor artiști. A început spectacolul. Noi, cei mai mici, eram foarte emoționați. Unii dintre recitatori se poticneau, îi ajuta tovarășa învățătoare, alții începeau să recite clar, răspicat, dar la ultima strofă se grăbeau de parcă voiau să scape de o mare greutate. A venit rândul meu. Am urcat cu curaj treptele, tovarășa învățătoare m-a întors cu fața spre brad și am început: „Brăduleț micuț, drăguț, Ninge peste tine! Haide, hai în casa mea Unde-i cald și bine!” În acest timp, trăgeam cu ochiul la Moș Gerilă. Mi s-a părut că nu sunt politicoasă, că ar trebui să privesc musafirul, nu bradul. De aceea, m-am răsucit puțin, l-am privit în ochi pe Moș și am continuat. „Pom de Anul Nou te fac! O, ce bucurie! Cu beteală-am să te-mbrac Și steluțe... o mie!” Tovarășa învățătoare mi-a șoptit să mă întorc spre brad. Am asculat-o și am continuat: „Și fetițe, și băieți, Bătând din mânuțe, Vor juca și-ți vor cânta Cântece drăguțe.” Moș Gerilă mi-a mulțumit și mi-a întins mâna. Am dat mâna cu el, privindu-i barba de lână, mustățile și sprâncenele stufoase. Am coborât apoi în fugă, așteptând cu nerăbdare să le povestesc prietenelor despre descoperirea pe care am făcut-o. Spectacolul a continuat, dar eu eram ocupată să vorbesc cu colegele. La sfârșitul întâlnirii, Moș Gerilă ne-a mulțumit, ne-a lăudat și ne-a urat „Vacanță plăcută!”. Toate persoanele prezente au aplaudat. Moșul a plecat însoțit de cei cu care venise. Toți copiii au primit câte o punguliță cu câteva bomboane pentru pom și o portocală. Am luat pungulița și am alergat spre Nina. Mă aștepta puțin mai departe de grămada de copii. Am împărțit cu ea ceea ce primisem de la Moș Gerilă. Nu i-am mai spus că Moșul care a venit la școală era un actor. Din DE MÂNÃ CU TATA, cartea de amintiri aflată în lucru