Dintre poeziile lui Valeriu Dandeș Ganea (11)

24 – 25 noiembrie 2007

tablou cu: ducea râul rufele…!

(nud de mamă plânsă pe fundal)

zeilor

li se iartă crimele sau

un transfer de culpă

împovărând

muritorii – născuți vinovați

și ce

li s-ar putea pune capriciile

în comparație cu ale noastre, nu!

Poate că aici

este puntea de legătură între zei

și oameni!

Personal nu știu niciun zeu

semizeu, sfert măcar

și nepăsarea lor

ar putea fi una dintre crimele

perdonabile

la o adică… nici

nu-mi pasă, uite așa

îmi văd de muririle mele

mă duc liniștit, gârbovit la

râu

și mă arunc…

în titlu

_________________

sunt aproape de… departe!

gândire magică, un pic

sperănțoasă, un pic habar

dinspre neputințe –

simt în preajmă

pârdalnică preajmă, adulmec

mirosul crud, proaspăt

al unor minuni

sau poate că

un cocor tocmai trecea

rămas în urmă

fac lobby: va ajunge

va ajunge, va aju…

_________________

fotografii mișcate tare

distorsiuni

pun demonilor derute

sau ignorându-i pășesc pe muchii

între parabole și instincte

iau cu mine frânte

traiectorii

văd țărmul, dar nu văd marea

ating lumina, dar nu știu Cuvântul, ard

oblic

chimic vântul și nu știu

nu știu unde mi-e pământul

ah, rădăcinile mele lichide

cum mai stau umbră…

distorsiunilor!

_________________

viața-i ceva sacru cel puțin…!

sacru

lin, sacru, violent, total –

nestăpânită palma mea sângerând

strânsă pe tăioasă linie

a vieții

de m-aș fi născut eu

și nu mama

mi-aș fi dat precis altă formă

mărgică, de exemplu

rostogoli-mi-aș în mări încinse

palma asta roșie, roșu-carmin

roșu-oranj, roșu-violet!

_________________

aparent imperceptibil…

o frenezie ucigașă

bântuie lumea, istoria nu există

totu-i într-o secundă sau nici măcar

așa de mult timp

o frenezie flămândă

un maxilar enorm, mestecând continuu

apropiindu-se…

o împerechere frenetică

învălmășeală lascivă, cleioasă

o frenezie în măști

odioasă, cosmetică ascunde

rana lumii

rana fiindului

cu umor morbid Creatorul

tună peste lume… o frenezie

în a tăia felii

cortina

să mi se vadă goliciunea

vanitatea

drama

traiectoria gestului aparent

imperceptibil al protagonistului

oricărui cortegiu funerar

ni se nasc tăcuți pruncii

_________________

vibrații… ample, aproape balans

înăuntru

cuminte și încrezător, numai că

nu știu

sunt câțiva care imită prostește

gesturi

omenești în sine peste tot

în jurul meu ieșind zeci de

mâini fluturând, tălpi desculțe,

uneori contorsionați –

din trupul meu

în fiecare atom, fiecare părticică

întinde lăbuțe a îmbrățișare

vântului

piscului

razei

cuminte, ghemuit cu genunchii

înveliți în hârtie albă, aici

o mână vă face semne

și nu-s adii!

_________________

spirale violet-aurii

așa de tare și

cu o viteză uimitoare saltă

fulgere subțiri, subțiri

teiubescuri zvelte…

tu nici nu știi

tot atâtea scenarii

«drobi de sare», fericiri trec prin

ochii mei

Ultima oară secunda abia zbătândă

mi te închipuia la moartea mea

și plângeam de cât amar

ți-am provocat cu acest banal prilej

nu pentru mine, ci de plânsul tău

am plâns

îți căutam – mort fiind – fruntea

să-ți spun în culori că

te aștept într-o viață viitoare

mai bun

mai puțin susceptibil… și la fel de

iubirile viețile tale să le slujesc, tu nu,

tu aruncai batiste în urmă

jurai să nu te mai naști dacă

tot trebuie să mor atâta…

Secunda în care scriu aici

te întoarce

în secunda care va veni și tot așa!

_________________

*Dacă doriți să-i scrieți, adresa e: Barbu Valeriu, str. Traian 252, cod. 800186, Penitenciar, Galați