Mediu
ce face sufletul meu? plânge cu lacrimi de bucurie dar mai ales de… brațele tale se împreunează într-un sărut al palmelor ghemuite într-o inimă care ascunde atâtea mistere de spaimă neliniște și vagă bucurie trasată de marcherii irișilor albaștri… incizie de incertitudini și-așteptare transferate într-o rugăciune continuă fumez poate ultimul gând scrumuind clipele unei minuni sunt doar un copil adăpostit între frică și strălucirea ochilor pustiit de vâltoarea unei sinfonii cîntate pe strunele sărutului nopți de vise petrecute sub clarul lunii cu fantasme sinistre ale unor monștrii răscolind adâncurile ființei doar lunaticul din mine simte muzica lunii iar gândul de rouă vibrează la cristalul azuriu al dimineții cu parfumul de iarbă proaspătă poezia soarelui îți pictează chipul cu vârsta nebuniei mele rechem bucăți din trecut pentru a le retrăi… o piatră de hotar în bătaia ploilor și a vântului din zi in zi mai imputinată din zi in zi mai plină de dor mai plin de lacrimi de stâncă… o inimă dăruită unui timp de o secundă în care putem simți împreună frumusețea și mângâierea ei ca un răsad adâncit pe buze de dor dusă dincolo de veșnicie adierea ochilor tăi îmi îmlinea mângâierea gândurilor obosite… vom tăcea împreună.
002389
0