Urcusul

Zilnic îți cheltui totul ca pe drumul pe care îl ai a face sa nu-ți lipseasca nimic. Corabia apare în miez de noapte și se întîmplă să te ia pe neașteptate, abia mai apuci să mai aprinzi o lumânare și să-ți mai vezi o data chipul. Toți dorm. Nici măcar nu-i poți trezi să-și ia rămas bun de la tine. Te arunci în neagra corabie și drumul începe, casa rămâne în urmă, pe masă o lumânare abia mai licăre. Corabia plutește spre cine știe unde și până când? E liniște, și noaptea zace în mine , nu se zărește nici o zare. Neliniștea mă duce, spre undeva, acolo unde se opresc încremeniți toți călătorii. Aici nu sunt nici mări, nici pustiuri, pare un șes neluminat și nepăzit. Mă gândesc și nu-mi aduc aminte să fi fost cândva pe aici; zorii nu apar cu toate că de mult trebuia să cânte cocoșul, doar noapte. De-aș descoperi măcar amurgul și apoi bezna. Nu mai sunt puncte cardinale, unde merg spre apus sau răsărit? In orice direcție mă întorc doar întuneric. Spunea cineva că o călătorie e un vis, dar eu sunt plecată de multă vreme, acum pot spune că m-am născut pe drum, nu-mi dau seama de am avut mamă, nici nu știu , poate a plecat înainte ca să anunțe că fiica ei se apropie curând, pentru a fi așteptată… Poate e cu mine și nici nu bag eu de seamă în beznă, poate-i chiar corabia, fiindca nu duc lipsă de nimic, atât doar că mereu e noapte și uneori e frig. Ascult uimită ecoul pasilor mei în timp, într-un foșnet nedeslușit de cuvinte. Picături tremurânde de lumină străbat de departe , dar se pierd în beznă. Eu , omul nu mă mulțumesc cu orice călătorie, ci voiesc să merg spre înălțime și spre larg. Din această mișcare nu mă poate opri decât moartea, dar numai în aparență. Voi reuși aspirând spre perfecțiunea morală încercând să depășesc treaptă cu treaptă spre un scop dincolo de moarte. In bezna deslușesc frumusețea ireală a norilor, tot în beznă am deslușit-o pe EA - care împrăștia moartea în juru-i, iar acest lucru îi definea întreaga ființă. Privesc uluita imaginea ei, cu vocea gravă și autoritară imi lovește violent auzul. Am încercat să-i surprind privirea și am remarcat satisfacția de pe chipul ei. Tulburător acest moment, dar pe mine nimic nu mă mai înfricoșează. E beznă. Mi se pare că disting ceva, parcă vine, dar cum să fug dintre aceste scânduri? Corabia aleargă, aleargă și eu nu pot să fac nimic. Mi-e bine acum, încep ascensiunea intins pe o infinitate de aripi printre vămile văzduhului. Brusc, o ușă imensă se deschide in fata mea. O lumină inundă înrunericul…