Poezie
Tabieturi
1 min lectură·
Mediu
Nu-mi mai povesti de nopți la mare
de lăcuste, de violet, de uragane
- lasă-mi deșerturile în pace să umble
cu sabia arsă, ochi în culori de vendetta -
Îmi spui că pământul e o pajură uriașă
în două capete strâmbe, în douăsprezece amintiri
Niciodată nu te voi purta în brațe ca...
(nu-i spun pe nume timpului, îl port în pumni)
E privilegiul muribunzilor să creadă
restul lumii se târăște de pe o emisferă pe alta a întrebărilor
Îmi pasă de tot ce se întâmplă pe întuneric
oricine a simțit o dată măcar că acolo umbrele au formă de incuietori, că
spaimele doar atunci sunt umede și elastice
și egale cu lepădarea
Păstrează poveștile pentru ultima copilărie
dă-mi cizmele de ploaie
și îndoiala
002.495
0