te deum

pe oameni ajungi să-i cunoști doar în momentul acela din urmă când îți lasă frenetic respirația în palme - un abur pe care li-e greu să-l mai poarte luându-ți în schimb certitudinea că pământul e o pasăre albă atunci afli că a fi e începutul tuturor îndoielilor că nu ești decât potirul-ramă – dovadă inconsistentă a altor năluci ca și tine dar înveți să pășești în ritmul sufletului așa, nefiresc și incongruent ca o spiță desprinsă cu un capăt de roată nu ne destăinuie nimeni că fricile zălogite se prefac în flașnete de ceară ce te inundă lichid în momentul acela al universului când împrejur nimeni nu râde nu flecărește nu rupe felii groase de viață - atunci te așezi în miezul lucrurilor între curenți ca o arsură atunci afli că a fi e începutul tuturor nebunilor