Maria Mateescu

Radu, si totusi se zice asaza si nu aseaza. sigur, sigur, sigur.

Mayia, imi place ortografia ;).
Sunt convinsa ca nu ma pricep la comentarii de genul asta, asa ca iarta\'ma daca gresesc. Textului parca ii lipseste ceva, nu stiu exact ce, dar e cam sec. ideea exista si e ok. povestea in totalitatea nu ma prea emotioneaza insa, pe mine cel putin (e drept ca nici nu este un gen preferat al meu). cu bine.

Mae, Mae ...

Scrii cum mi\'ar placea si mie sa scriu .. dar (inca :P) nu pot.
Pastrand aceeasi atmosfera, treci pe furis de la o culoare la alta.
Cuvintele isi pierd sensul capatand sensuri. Si totul este o stare de nedescris si totusi descrisa atat de frumos.

Inca ceva.. chiar daca poate nu o sa\'ti mai cometez texte, sa tii minte ca ti\'ai castigat o admiratoare :).

comentariul meu cred ca ar semana cel mai mult cu cel al lui lucian.
am inceput sa citesc absolut indiferenta si circumspecta, ca cineva care nu stie sa inoate dar totusi se arunca in apa.
si asa a trecut strofa intai.
apoi marea m\'a surprins cu un val. o surpriza placuta.
si asa a trecut strofa a doua.
si a trecut si valul, cu strofa trei.
dar undeva in strofa patru m\'am trezit plutind. si aici gandurile mele se regasesc, zic eu, in ale lui lucian.
versurile tale au devenit o mare calma, iar eu eram dusa de ele intr\'o adiere de vant insesizabila.
strofa cinci nu am mai simtit\'o .. ramasesem undeva .. plutind.

O poezie simpla, constructiva, cu umor, ce naste intrebari. O poezie pe care a trebuit sa o citesc foarte atent. Mi\'a lasat un gust de libertate, un dor de duca. Lumea si data peste cap tot normala ar fi. O poezie ce merge mai departe dupa ultimul punct, imaginatia ei lasand imaginatia cititorului sa ia cuvantul.