Jurnal
lumea, iubitule, s-a făcut mare și deșteaptă
1 min lectură·
Mediu
lumea, iubitule, s-a făcut mare și deșteaptă
nu mai face pe ea
s-a îmbrăcat de frig și-a vopsit părul roșu
acum pășește mai departe de marginea patului
fără să cadă
știe să folosească tacîmurile
și silabisește corect situațiile mai grele
în public dă bine
zîmbește discret iar azi
a dansat
a dansat cum numai ea știe
cu președintele
cu vicepreședintele
și cu moș crăciun
nu rîde sau rîzi
și-a luat inima-n dinți și-a înfruntat
de la stînga la dreapta și invers
privirile celor care le aveau de împrumut
știi ce le-a spus?
-Ce vreți să știți?
eu sunt cea adevărată
întrebați-mă
am crescut
știu acum despre iubire și despre neiubire
dacă nu mă întrebați
atunci știu cine sunteți voi
și dacă nu mă întrebați
văd prin voi toată goliciunea
oricum ochii lumii sclipeau
era frumoasă și se îmbrățișa cu toate femeile
chiar și cu acelea care
se fereau să nu ia vreun virus
ea doar privea ochii lor plecați
și moartea făcîndu-și culcuș
în inima lor
așa că, iubitule, eu zic să fii mîndru
că ai crescut lumea asta ca un nebun
și lumea asta îți pune ofranda ei la picioare
002405
0
