Pescărușul

... peisajul ăsta face parte din mine, și se răstălmăcește ori de câte ori oboseala mă stăpânește... toate câte sunt se adună într-o formă străină de mine și mă doare... apar tot felul de unghere întunecoase, un fel de așteptare cu angoasă... la fel ca în copilărie, când făceam febră mare... Atunci, venea el și, dacă nu venea, îl chemam eu cu o rugăciune. Ieșeam pe plajă și mă luăm după el. Câteodată nu-l mai vedeam, dar urmele-i îmi erau călăuză. El știa drumul prin stufăriș… treceam apoi printr-o cetate, maaaaaaaare de tot... Știa el un loc cu muuuuuuuuult nisip, numai ce dădea cu piciorul, precum un cal cu copita, de țâșnea apa și se făcea fântână… și, cu găleata-rățușcă galbenă, care o purtăm mereu cu mine, scotea apă și îmi făcea câte un bulgăre de nisip... îl întindea spre mine și, când să-l iau în palmele mele, din el zbura o pasăre. Eu credeam că-i un pescăruș, dar el îmi zicea în șoaptă că-i o pasăre al cărei nume nu trebuie să mi-l spună... atunci ziceam, râzând, că-i un albatros, și el dădea din cap că nu... Am încercat și eu să fac măcar un bulgăre care să zboare, dar nu-mi ieșea, și-mi era ciudă... așa s-a întâmplat o dată, că am luat o ramură de spin, cu ace multe și mari... și am dat să-l lovesc peste mână... mare mi-a fost mirarea când am văzut că, nici nu l-a atins, și creanga de spin s-a schimbat, ca prin minune, într-o ramură de măslin... Ultima oară când ne-am întâlnit, am insistat prea mult să-mi spună și mie cum face un bulgăre de nisip să zboare cu aripi de pescăruș... A dispărut, și eu tot încerc... în loc de pasăre, într-o zi a ieșit un câine care alerga pe plajă. L-am strigat... ... câinele se plimbă printre cele 1-2 scaune, împletindu-le piciorele cu cel al mesei, într-un cântec cu lătrat mut... candelabrul de cristal, cu lumânări aprinse, aduce în gândul gol o curgere galbenă din ceară albă... se aude o trăsură... a trecut fără să oprească la această adresă care așteaptă... masa e totuși servită... o ușă batantă și șervete albe anunță primul fel de mâncare. Pe masă, în cupa de crin, s-a strâns un bulgărel de ceară... Presimțeam că și bulgărele ăsta va zbura... simțeam privirea ta și-mi era teamă să ridic ochii. Totuși, privirile s-au întâlnit. Când am revenit la bulgărele de ceară, pescărușul tocmai își lua zborul... ... la o masă regală, o cupă de crin lasă mireasmă de divin. Liniștea vine dinspre motanul care doarme lipit de un picior al jilțului din capul mesei. Un papagal colorat de un gălbenuș de ou își face curat prin pene... Niciunul din cei doi invitați n-a sosit... Deschid fereastra și te caut să-ți spun o poveste... privesc cât pot de departe...