Maria Del

Traian, eu am pornit de la ultimele versuri: mi-e frica de Frica. Tocmai asta e \"spiel-ul\", ca ne e frica de Frica si atunci frica nu poate fi niciodata invinsa. Doar daca am reusi sa nu ne mai gandim la ea, sa o ignoram, cu un soi de tandrete (bine, bine, am inteles ce vrei sa-mi spui, dar acum lasa-ma in libertate, plec de la tine pentru a salva totul), daca am reusi aceasta...Aici vad eu paralela cu Faust. Poate ca si lui, celui prea destept si prea versat in despicarea firului in patru - fara rezultat, dar cu un scop - ar fi bine sa ii raspundem cu aceleasi cuvinte, cu aceleasi sentimente: Inteleg ce vrei sa-mi spui, mi-esti chiar drag intr-un fel, ai si tu un rost, sau cel putin ai avut, dar tocmai acum merg mai departe. Mi s-a parut ca si poezia ta respira aceeasi atmosfera pe care am incercat sa o sugerez aici, sau cel putin o spera, o asteapta. Sper ca am fost ceva mai explicita, fara a fi faustiana...doar saraca cu duhul. Chiar foloseam aceste cuvinte, \"saraca cu duhul\", acum cateva zile, cu privire la mine. De aceea am si intrat sa-ti citesc poezia. Multumesc mult si eu pentru ea. Nu stiu daca am inteles bine...Tu ce spui? Cu deosebita prietenie

Da, de frica aceea care te inghite nu-ti poate fi decat frica, nu exista nimic mai distrugator. Faust nu stiu daca e plictisit si ostenit, dar noi de el, da:) Tocmai din cauza de osteneala (fata de umbra faustiana care le despica in patru pe toate) nu mai comentez altceva, decat ca mi-a placut poemul tau, pune punctul pe i sau cel putin il asteapta.

M-am odihnit putin aici in lumea miraculoasa a povestii tale (pe care as putea-o comenta mai mult, daca n-as vrea sa las aceasta placere urmatorului cititor) si iau cu mine mai ales imaginea Alicei care consoleaza piticul plangand pentru nasul lui cu faptul ca are un minunat par de flori vii, precum si imaginea viermelui caruia ii e sortit sa nu aiba niciodata o casa a lui, intreaga, in pace, nedistrusa, dar care pledeaza totusi, ca unul ce stie ce e suferinta, cauza florilor mancatoare. Multumesc, Doru, pentru darul primit.

O traire adanca a ritmurilor ascunse in cuvinte, o gingasie voalata de umor, iata ce am vazut aici la tine. Mi-a placut mult.

Multumesc. Vei crede oare? Am intrat aici tocmai ca sa sterg poezia, (nu vazusem comentariul tau, n-am primit instiintare),pentru ca m-am gandit ca poate te-am suparat in comentariile mele. Dar acum nu mai pot sterge dovada faptului ca totusi nu te-ai suparat. E mai frumoasa si de miriade de ori mai valoroasa decat poezia mea. Cu drag, M.

Profund miscator acest poem, in care credinta uneste pentru intodeauna si renaste doua inimi. Eros transfigurat in lumina lui Hristos. Eu nici nu-mi amintesc sa mai fi citit un poem cu o astfel de inspiratie la alt poet, cel putin nu intr-o astfel de limpezime.

Pentru Doru: Revenind la... \"copilul meu iubit\", abia acum îmi dau seama ca primul vers a dat nastere unei neintelegeri pentru tine si nu numai. Nu era vorba de faptul ca ma intorc la locul care e cald acum, al verii, ci de faptul ca locul acela fusese cald, (dar acum nu mai e asa cald, septembrie a venit...:))- acum raman doar arsurile si amintirea, asa cum se infatiseaza in celelate versuri. Poate ca daca imi vine o idee buna voi inlatura aceasta posibila capcana de neintelegere...desi poemele mai vechi e uneori mai bine sa le lasi asa cum sunt si sa scrii altele noi. In plus, acesta este de fapt stilul meu, putin voit neprelucrat, pentru a pastra prospetimea spontanului si a lasa loc cititorului.Da,loc cititorului :) ce sa ma fac daca el se intinde asa de tare incat mie nici nu-mi mai ramane loc si cad de pe lavita?:) Ce sa fac, tac si rabd si astept:) Cu prietenie, M.

Am citit si prima varianta, cu acele \"semnaturi in alb\" pe care eu le-am inteles ca o metafora pentru increderea deplina. Mi se paruse frumoasa...E frumoasa si a doua, putin cu alte semnificatii. E frumos ca ai scris mai multe variante. Despre valoarea poeziei nu zic nimic, au zis-o altii inaintea mea.

Nu, nu cred ca ai dreptate. Daca vei citi si alte reactii ale mele la alte comentarii nu foarte laudative sau doar aparent laudative, vei avea dovada ca, dimpotriva, sunt recunoscatoare pentru remarci constructive, chiar daca uneori imi trebuie mai mult timp pentru a ajunge la recunoastere si la fructul acestei recunoasteri. Dar in comentariul tau (si respectiv in lipsa de comentariu a editorului pe care nu l-a impresionat pozitiv poemul meu) nu am vazut nimic constructiv, in afara de, in cazul tau, insasi prezenta ta si faptul ca ai exprimat sincer ceea ce ai gandit. Si aceasta nu e putin. E mult ce mi-ai daruit. M-a ajutat enorm sa-mi cristalizez gandurile, motiv pentru care iti multumesc si pot astfel linistita sa iti intorc urarea de succes si inspiratie. Daca doresti, am putea sa discutam mai departe despre ideea de critica in particular. M-ar bucura. Cu interes si prietenie

Multumesc, Florin, pentru interes si intrarea intre masti.

erata: ideea nu idea
pe cine deranjeaza ca_ci, poate spune ca_si_ci

Liviu, daca fugi de un lucru, aparent scapi de el, dar in realitate te afunzi si mai tare in aceeasi mlastina - sau te schilodesti tu pe tine insuti si ajungi steril. Iata conceptia mea cu privire la idea de \"clisee\". Cuvintele sunt clisee doar cand eu ca cititor le vad ca si clisee, cand in loc sa traiesc cuvintele le reflectez doar pe dinafara, sau cand eu ca scriitor le scriu mecanic, fara sa le traiesc. Cat despre la_lo, nu sunt sigura ca inteleg ce ai vrut sa spui. Banuiesc ca vrei sa spui ca la_lo nu suna bine si ca a stricat prima impresie. Ei bine, eu nu tin la prima impresie si nici macar nu inteleg de ce ar fi trebuit s-o strice. Reusita acestei poezii...se vede ca tu o masori cu alta masura decat mine. Dar nici macar aceasta nu mai are importanta. E dreptul tau de om si individ sa gandesti si simti cum e felul tau de a o face. Esti liber.

Mihaela, remarc claritatea vocii tale, combinatia dintre lumina si umbra, soapta si dangat a poemului tau. Un poem al tacerii vorbitoare. Ti-am mai scris un comentariu si pe a doua poezie pe care ai publicat-o, \"In cautarea lui Icar\", pentru ca ma impresionase profund pozitiv - dar vad ca a disparut, de ce?
Si acolo mi s-a parut, ca si aici, ca singurul motiv pentru care ar putea fi \"atelier\" e ca nu ai folosit diacriticele. Ma bucur ca te-am citit. Cu prietenie, M.

Mi se pare regretabil ca un text, pe care eu il consider -nu cel mai bun sau nu unul din cele mai bune texte ale mele, pentru ca nu cred nici macar in compararea poeziilor aceluiasi autor intre ele - dar reprezentativ, un ideal dintr-un anumit punct de vedere pentru mine, \"copilul meu\" contemplativ , nu a fost apreciat de unul dintre editori. Nu vreau sa intru in polemica aici, probabil ca imi voi expune punctele de vedere in alt mod, voiam doar sa atrag atentia cititorilor mei ca acest text, chiar asa \"ucis\", e copilul meu iubit pe care nu il reneg.

Remarc contrastul intre urmele adanci si frica de ploaie care sterge machiajul (superficial?). Sau poate legatura?:)
Imi place curatenia prin sinceritate a versului tau.

Faptul ca iti ceri asa iertare ma face sa ma simt inca o data ca si cum ti-as fi dat cu buzduganul in cap si m-as fi nimerit pe mine. De aceea stau si eu aici si cer si eu: iertare. Si mai sper - si eu: intelegere.

Inchide fereastra-n uitare, dar o deschide spre prezent:)Ori este extrem de pesimist poemul tau, ori urmareste topirea semnelor, pentru a deschide privirea ...Care din doua? Cel mai bine imi pledeaza mie strofa a doua pentru a doua alternativa...Mi-a placut curgerea melodioasa a poeziei. As dori si eu sa pot scrie asa melodios:)))

Un poem care opereaza cu mijloace putine, dar deloc intamplatoare, continand un sambure fascinant - acea lipsa de echilibru a omului, care in focul supararii uita principiul echilibrului universal, intelepciunea jertfirii a ceea ce e trecator fara uciderea vietii, ci dimpotriva, cu scopul infloririi ei...Pacat ca acest fel de texte nu se apreciaza (se vede). Ce-ar fi sa propunem un alt tip de texte, cel \"meditativ\", pentru a atrage atentia asupra valorii lor tocmai in forma aceasta simpla, aparent stearsa?

Un text in proza, dar concentrat, de esenta lirica. De fapt o poezie.Niciunde nu mai gasesti nimic: in asteptarea Lui - toate.

Mi se pare a fi o trecere spirituala prin/in elemente (\"el sculpta dimineata intensitatea marii/Pana invatase sa inoate intre cer si pamant/catre orizont\"), cu deschidere spre cruce(\"degetele mainii drepte\", \"degetele piciorului stang\" )si transfigurare a inocentei adamice(\"marul din gradina bunicii/care negase povestea/cu pomul cunoasterii\"). O traiectorie infinita, trecand prin frangere,peste abis. Scrisa cu forta si concentrare. Nu esti in nici un caz incepatoare in a scrie sau daca esti o faci cu maturitate clara innascuta.

O foarte interesanta lectura, de recomandat, ma intreb de ce a devenit \"atelier\" (as dori ca singurul motiv sa fi fost ca nu ai folosit diacriticele). M-a uimit ca avem multe cuvinte-cheie in comun in limba folosita in poezie.