Poezie
Infernul Pierdut
...numele original era \"Ganduri...\"
2 min lectură·
Mediu
era in decembrie
o zi ploioasa, totusi era cald
plouase cu sange si soare
...cand te-am vazut prima data
in ceata portocalie a acelui infern
atat de placut, senin si calduros
primavara a adus apoi motivul pentru care existasem
in acea lume lipsita de d-zeu gasisem o zeita suprema
pe tine...!
sunt cam obosit, se pare...
m-am pierdut, nu?
nu te mai gasesc - mai esti aici?
nu mai vad petele de intuneric
nu iti mai simt mirosul sangelui
nu
nu mai simt nimic
e doar lumina
si murdarie
si cel mai rau la lumina asta
e ca nu are granite
sunt blocat
intr-un infinit
lipsit de tine
ce ma fac?
ce sa fac
cu carnea asta
o sa se imputa pe mine
am sa dau nastere unei noi boli
ajutor!
si soarele apunea neprihanit
iluminand cu-ale lui raze portocalii
lacul de langa casa parintilor tai
soarele se stingea razandu-ti portocaliu
lang-al tau mormant inundat de sangele meu
mai stii cand radeam de tine in acea padure
ma trezisem dintr-un vis urat
si te-am vazut apoi pe tine
intunecand soarele cu a ta lumina
era o toamna rosiatica
mirosea a...
struguri si vie
mirosea a...
mirosea a speranta!
da... indata voi uita mirosul
indata voi uita ca am fost...
om
stii... ce vroiam sa-ti zic?
visul ala urat
de care vorbeam mai-nainte
nu era decat viata asta
falta, haotica si luminoasa
fara sange
fara intuneric
fara granite
fara moarte
fara nebunie
fara speranta
fara
tine
zburad spre apusuri necunoscute
cautandu-mi infernul care l-am pierdut pierdut
m-am oprit sa scriu un gand amestecat cu moarte
002026
0