Poezie
eclipsă de toamnă
1 min lectură·
Mediu
în acul de pick-up un fluture își pierdea zborul
în insectarul de sunete un poet umplea golul dintre a fi și a nu vrea să fi
după ce ascultam și ultima culoare dintr-un pastel
pe fotoliul alb din sufragerie se așeza liniștea
în fiecare seară de toamnă răsfoiam același tablou cu coperți groase de amintiri
tu fumai gânditoare apusul cu îngeri
eu îmi păstram verticalitatea în fața viciilor de anotimp
apoi ne plimbam printre lacuri reci în care picurau frunze de sticlă
clinchetul înserării ne inocula în vene somnul
hipnotizat de apusul pleoapelor tale
sufeream o eclipsă totală de viață
022.352
0
este o poezie foarte ciudată dpdv stilistic și logic, la un loc. ciudată încât dacă mai scrieți așa eu o să citesc cu interes.
are ceva coșmaresc, bolnăvicios. aproape că e pentru colecționari.
strofa a doua farmecă logica până acolo încât nu mai știu dacă se iese cu bine prin final: s-a ieșit din casă cu adevărat? sau numai poetul, fluturele, pictorul imaginează năstrușnic?
este o provocare care țintuiește exact ca în insectarul dumneavoastră.