optimist

mă deranjează faptul că întîlnesc „veșnic” și „mereu” în două versuri consecutive, fără să fie justificată alăturarea lor de un procedeu stilistic (vreo antimetateză, bunăoară). în rest, află că mi-a plăcut textul, în mod deosebit finalul-concluzie, ce parcă îndulcește realitățile nemuritoarelor tranșee și a nesfîrșitei lor foame de carne tînără, de risipă nerușinată a vieții, a viitorului nostru în cele din urmă, risipă alimentată exclusiv de industria armată. îmbucurător optimismul acesta exprimat cu numai jumătate de gură. inspiră la reflecție.
tot înainte!