Marcel PETRISOR

Cineva spunea odata ca daca, prin absurd, intr-o buna zi toti artistii lumii ar disparea, criticii nici nu ar baga de seama si si-ar continua nestingheriti activitatea. Domnul Liviu Dascalu se vrea critic. De la inaltimea patului din dormitor produce verdicte pe banda rulanta in defavoarea creatiilor proprii, mult mai putin numeroase. O minima decenta, ca sa nu o numesc barbatie, ar trebui sa-l determine sa fie intransigent, in primul rand, cu propriile sale versuri. Nu ! Liviu Dascalu a atins un nivel inaccesibil muritorilor de rand ; el a depasit demult stadiul vulgar al versurilor cu tematici clasice, perimate. Domnia sa survoleaza tutelar frumuseti mult mai subtile si incifrate. Imbatat de propria-i maretie, magistrul descopera farmecul discret al noroiului si sublimul ferecat in cocina de porci. Sigur, nu trebuie sa mai spun ca detine reteta minune a standardelor ideale in haiku si, de ce nu, chiar in poezie. Cand intr-o zi isi va gasi timpul necesar (numai lipsa lui ne vaduveste astazi de comentarii kilometrice din care sa-i putem contempla deplina splendoare) va scrie, poate, o carte de standarde si reguli poetice ; simpla lor respectare ne va oferii noua, tuturor, sansa sa devenim geniali peste noapte. Pana atunci, unul ca mine va scrie, nestiind cat de aproape bantuie depozitarul de standarde, versuri “incolore, insipide, inodore, monotone” iar Horia “poezii proaste”. Las la o parte faptul ca nici eu si nici versurile mele nu constituiam subiectul in discutie. In lipsa argumentelor si a unei morale minimale, Datatorul de Verdicte deschide de indata cateva scrieri ale dusmanului de clasa pe care il infiereaza cu manie proletara si-l desfiinteaza, suveran, de la altitudinea stelara a celebritatii sale de cartier. Torquemada de Baia Mare confunda inca o data in final verbul a critica cu verbul a distruge. Dar sa nu-l mai dascalim pe Dascal, care, in fond, a hotarat ca este purtatorul nostru de cuvant. Ii va fi, probabil, imposibil sa rosteasca vreodata fraze de genul :”poate am gresit, poate am fost prea dur, poate primul atribut al unui suflet de poet este intelegerea si nu agresivitatea obraznica”. Sa-l pedepsim cu lucrul de care ii este cel mai frica : indiferenta noastra.

Desigur, Horia, concluzia mea nu se refera la versurile tale care, dupa gusturile mele sunt cele mai frumoase dintre cele pe care le-ai publicat pe poezie.ro. Concluzia mea se refera la cele scrise de serenissimul Liviu Dascalu. Poate nu as fi scris acest comentariu daca nu m-as fi saturat de fervoarea cu care ipochimeni de speta preopinentului se straduiesc sa maculeze cu orice pret tot ceea ce nu este pe gustul distinsei lor personalitati. Iertata-mi fie supararea, dar nu am sa inteleg niciodata cum isi poate permite cineva (mai ales de competenta \"sublima\" a unuia precum Liviu Dascalu) sa confere calificative de genul POEZIE PROASTA. Chiar daca poezia ar fi proasta (nu e chiar deloc cazul versurilor tale), eu cred ca poti sa APRECIEZI cand iti place ceva, poti sa FACI REMARCI CONSTRUCTIVE atunci cand ti se pare ca e ceva in neregula sau poti sa TACI atunci cand crezi ca versurile cu pricina sunt neinspirate. In fond, poezie.ro e un loc in care se intalnesc nu neaparat genii ci oameni care iubesc poezia. Si care nu ar trebui cu nici un chip sa se raneasca. Iata, in final, cum suna penultima creatie a distinsului Liviu Dascalu, pe care si eu si tu ne vom feri, desigur, sa o catalogam :

\" Solitudine

ma umflam cu vant, grohaiam
dimineata, la trezire
singur pe un pat stingher \"

Fara alte comentarii

Draga Ellen, gandurile tale ma bucura iar cel putin una dintre observatii e foarte pertinenta ; am sa incerc sa corectez. Iti multumesc

Draga Adriana (Hazel), mi-e putin jena sa sar in apararea propriilor mele versuri ; ele pot sa placa sau nu. M-as fi bucurat daca ai fi avut ceva de spus despre poezia in sine. Forma in care-mi sunt puse gandurile este, cu siguranta, imperfecta. Dupa cum stii, poezia permite, pana la un anumit nivel, inversiuni, licente poetice etc., folosite pentru sublinierea unui anumit gand, rotunjimea rimei sau, pur si simplu de dragul jocului. Nu numai in versurile mele sau intr-ale tale (vezi majuscule folosite in interiorul cuvantului) ci si intr-o multime de opere ale unor poeti infinit mai cunoscuti decat noi, astfel de lucruri sunt intalnite. Daca senzatia ta a fost ca am siluit rima si am supus-o la perversiuni, ma voi stradui s-o iubesc de-acum incolo oarecum mai ... cuminte.

Dragul meu, nu te decapitez, dar o greseala de ortografie (din pacate extrem de frecvent intalnita si la case mari) se afla chiar in titlu :
prefixul anti = impotriva
prefixul ante = inainte de
Cu alte cuvinte, titlul tau (corect) ar trebui sa fie antecamera...

Atat de neasteptat, am primit si eu un cadou de Craciun anul acesta din partea voastra. Va multumesc, dragii mei necunoscuti.

Multumesc Salma. Esti prea generoasa. Dovada numarul \"mare\" de vizitatori si de pareri. Multumesc inca o data.

Mi-au placut versurile tale, desigur, prea de putini citite. M-a infiorat singuratatea ta, desigur, prea de putini vazuta. M-a incalzit sufletul tau, desigur, prea de putini intrezarit. In mine se difuzeaza continuu ecoul gandurilor tale.

In toamna asta fara candelabre, unul din putinele locuri in care-mi gasesc rostul e poezia ta. Iti multumesc ca existi.

Comentarii smecheresti precum cel scris de DoDu, coboara orice polemica, orice sugestie la nivelul infam al barfei de cartier. Nu numai ca nu am pomenit nimic, nici macar aluziv, ceva in legatura cu vreo dorinta personala, nu numai ca nu am vorbit despre mine, dar mai mult, am trecut de mult de varsta la care sa imi doresc orice fel de intrare (cu de-a sila sau cersita) in vreun Pantheon local, fie el si cel numit poezie.ro. Mi se pare degradant si jignitor un asemenea gand, iar cel care face astfel de referiri mizere, probabil ca da viata, prin vorbele sale, proprilor angoase si idei nerostite. Ma simt maculat, regret din inima ca am avut naivitatea sa rostesc o sugestie inchipuindu-mi ca, pertinenta sau nu, ea va fi tratata cu minima prezumtie decenta a lipsei de interes personal. Multumiri lui Pan, Kyre, Trandafiras, Niculescu si Petrini pentru opinii. Multumesc si lui DoDu pentru timpul pierdut.

Petrini, dragule,
Unde, in modestul meu text, ai vazut vreo aluzie (imbecila - daca ar exista)legata de faptul ca textele autorilor consacrati (chiar, ce inseamna consacrat ?)ar fi fara valoare si ca aprecierile stelare dobandite nu ar fi meritate ? Spuneam ca exista astfel de texte ! Subliniez : TEXTE ! Ar fi o grosolonie sa ma gandesc la asa ceva ; si, desigur, m-as retrage discret dintr-un astfel de loc. Delicatetea ma impiedica sa citez lucrari. Nu cred ca e in interesul nimanui, indeosebi a posibilului autor in cauza, sa primeasca lauri nemeritati. Sau ce ne ceri tu ? Sa veneram pe viata un autor doar pe seama unor (alte) reusite reale ? Gasesti tu in intreaga istorie a poeziei macar un autor sclipitor pe de-a intregul ? In plus aminteste-ti vorba (lui Ibraileanu, daca nu ma insel): \"Celor pe care ii stimezi, fa-le ONOAREA intransigentei tale !\" Lucrul cel mai suparator, insa, e ca NU ACEASTA ERA TEMA IN DISCUTIE. Reciteste, fi bun, mica mea sugestie, minata oricum de umilinta unei simple opinii, si vei descoperi ca subiectul se referea, dimpotriva, chiar la cei mai putini cunoscuti si nu la cei pe care incerci (constient sau nu) sa-i capacitezi impotriva mea.

Dragul meu Pan,
Eu cred ca atata timp cat exista un sistem, oricare ar fi el, de calificative, atata timp cat exista o diferentiere pe nivele de acces, nu poate fi vorba de sanse egale pentru fiecare. Sanse oarecum egale, mai exact sanse legate exclusiv de valoarea (obiectiva sau personala) a unui text, ar putea exista daca s-ar renunta de tot la orice sistem de notare ; ar ramane astfel doar poezia si parerile pe marginea ei. Un autor drag va fi oricum citit de cei care-l apreciaza. Cum ti se pare ? Oare ce s-ar pierde ?
Nu sunt neaparat adeptul acestei idei ; imi pun intrebari. Oricum, putine lucruri sunt mai imbibate de subiectiv decat sufletul delicat al poeziei. Ea e mereu o respiratie in doi : nu poate trai fara spiritul celui care o expira si nici fara cel al cititorului care o inspira.
Mai cred ca a citi toate poeziile zilei (in fond, nu foarte multe) nu e neaparat o corvoada ci chiar o sansa. Ce clipa minunata se intampla atunci cand gasesti grauntele de aur ! Cat de rasplatite iti sunt trecatoarele eforturi ! N-as vrea sa intelegi ca pledez neaparat pentru vreun egalitarism facil. Observ doar ca pervertim usor si nedreptatim oarecum sansele unor posibile valori in detrimentul unor legaturi, chiar sincere si cu certitudine vechi, de prietenie. Unui necunoscut ii va fi cu siguranta greu sa rupa verigile unui lant deja sudat. Nu mi-o lua in nume de rau : rostesc un gand ; imi pun intrebari.

Multa rautate trebuie sa ai in tine ca sa poti scrie un comentariu precum cel de la \"Moartea catelului Eric\". Mi-ar fi usor sa dau vina pe cei 21 de ani ai tai, dar la varsta aceea traiam vremuri minunate pline de dragoste si intelegere. Nici eu nu consider versurile la care faceai referire, prea reusite. De aici insa si pana la catalogari docte de june refulat prin strainataturi, e cale lunga. Am citit mii de poezii ; chiar si pe acest site. Nici o data nu mi-am permis sa arunc cu vorbe. Atunci cand nu am avut nimic bun de spus, am tacut. In fond, nu ar trebui decat sa privesti marea ta colectie de versuri ca sa intelegi ca ar trebui sa stai inca vreo 20 de ani, sa citesti, sa scrii si abia apoi sa dai verdicte. Incepe prin a renunta la limbajul noptilor pierdute pe mirc (vezi \"shi\"-urile, \"tz\"-urile, etc). Ai putea face, poate, un prim efort prin a-ti corecta propriile greseli (vezi penultimul rand al capodoperei tale unice). Stiu ca-ti cer mult, dar cine stie, poate vei reusi.

Dragul meu Atemporis
Catre inaltimea celor nouasprezece ani ai tai, imi permit sa fac o singura observatie : poezia este o traire eminamente personala. Oricum, daca cea de mai sus e seaca si slaba, o sa-ti urmez sfatul generos : mai incerc. Remarc de asemeni ca ai mai multe comentarii (mai toate acide si pline de sfaturi) decat poezie scrisa. Sa fie o intamplare ? Sa fie un semn ? Ceea ce-ti scriu sa fie degeaba ?

Dragul meu Pan,
Ti-as fi tare recunoscator de mi-ai spune care sunt erorile de limba romana din versurile amintite de tine. Tare mi-e teama ( o spun cu modestia parerii mele de necunoscut )ca daca ar trebui sa explicitam totul si de asemeni daca am exclude orice licente mai putin uzitate ( coleoptere, artere ), am anula jumatate din poeziile lumii ; inclusiv pe ale tale, care mie imi plac in mod special. As zice chiar ca-mi sunt dragi in mod special tocmai acele lucruri in care ma surprinzi.