Marcel Gheorghe

Foarte bună poezia, Monica. Ți-aș da o stea, dar, chiar dacă aș putea, mă tem că ar denatura sensul acestei aprecieri ... Versuri firești, îți zâmbesc ...

Foarte bună poezia, Monica. Ți-aș da o stea, dar, chiar dacă aș putea, mă tem că ar denatura sensul acestei aprecieri ... Versuri firești, îți zâmbesc ...

Domnule Ghinea, vă mulțumesc pentru urare! Sper să aveți și dv. un an la fel de bun. În ce privește comentariul dv., vă spun că are mai puțină importanță dacă interviul a fost unul pregătit sau nu. Este, însă, important că dv. o numiți pe dna Mona Muscă un \"oaspete de seamă\". Este la fel de important și că subliniați \"prezența\" dnei Mona Muscă la evenimentul în discuție ca fiind un \"act firesc, de bun simț\". Aș fi dorit să fiți un pic mai precis și să ne explicați \"față de ce anume\" prezența dnei Mona Muscă la eveniment putea fi considerată un act firesc și de bun simț. Apoi, cum să nu rămâi surprins de o fotografie, apărută pe prima pagină, cu dna Muscă așezată central, clasic, contemplativ, cu o carte în mână!? Toată această postură imaculată, cu perle albe la gât, sugerează \"oaspetele de seamă\" la care vă gândeați dv. E destul de evident. Oare era oportună o astfel de prezentare după toată disputa produsă de faptele dumneaei? Dacă dv. credeți că dna Mona Muscă e un reper în cultura noastră, atunci expuneți, vă rog, motivele. În finalul comentariului dv. aduceți un argument insidios. Cereți ca Mona Muscă să fie trecută în plan secund până la descoperirea marelui torționar al erei comuniste și abia după acea să discutăm despre faptele dumneaei. Prin urmare, cereți să nu-l condamnăm pe ucigașul unei singure persoane până când nu-l vom prinde și judeca pe cel al zecilor, sutelor, miilor de persoane. Iată de ce nu pot accepta argumentul dv., precum nu-l pot accepta deplin nici pe cel cu \"oamenii grei\" din procuratură și armată. Aceștia din urmă, câți or fi, nu și-au arogat funcția de ministru sau, cel puțin, încă nu am aflat de așa ceva. Când voi afla, voi avea aceeași reacție, cu măsura cuvenită faptelor. Prin urmare, nu trag în pianist, cu condiția ca el să așeze corect notele din partitură.

N-am mai scris de mult timp aici. De fapt, n-am dorit sa mai scriu aici. Astăzi am vizitat saitul având ceva mai mult timp decât de obicei și m-am pomenit cu chipul dnei Mona Muscă pe prima pagină. Casc ochii să văd despre ce e vorba. Mirare mare! Autorul spune că, la lansarea antologiei Proza.ro, a remarcat drept „oaspete de seamă” pe deputata Mona Muscă. Și uite așa m-apuc și scriu acest comentariu. Două observații, făcute sine ira et studio: (1) întrebările sunt neinteresante; (2) răspunsurile sunt la fel de neinteresante. Mă întreb: cât de naiv trebuie să fii ca să admiți că deputata Mona Muscă mai poate constitui un reper în cultură sau vreun „oaspete de seamă” la masa culturii? Dacă răspunsurile deputatei ar fi fost revelatoare sau măcar interesante, atunci poate că ele ar fi estompat colaborarea ei cu Securitatea. N-am fi uitat însă de amnezia sa (prelungită vreo câțiva ani) legată de respectiva colaborare, precum nu putem uita nici de semnătura ei pe falsa declarație de negare a colaborării sale cu Securitatea. Bineînțeles, nu vom uita niciodată că s-a așezat în fotoliul de ministru după ce și-a fixat bine pe față masca minciunii. Oare acesta este \"chipul\" culturii pe care îl venerează unii care scriu în acest sait? Oare câți dintre cei care scriu aici (mulți poeți închipuți și autoproclamați prozatori de geniu) sunt și vor rămâne mereu vrăjiți de oribila mască a minciunii? Sau avem de-a face cu un fenomen de „oglindire” care nu le-ar putea permite să vadă alt chip, de vreme ce și ei nu se sfiesc să poarte aceeași mască pe față, în cuget și-n cuvinte? Nu mai sunt multe de spus. Pentru că le-a spus prea bine Gabriel Liiceanu într-o scrisoare deschisă către Mona Muscă...

insert insert

Este greu să scrii un comentariu personal la aceste cuvinte. Nu îmi rămane decât să redau un pasaj potrivit, pentru a-mi exprima mulțumirea pentru acest dialog luminos.

\"Omul cel drept în calea sa și cel ce grãiește cuvinte de cinste, care dã la o parte câștigul cel nedrept, cel ce mâinile înapoi le trage și mitã nu primește, care-și astupã urechile când aude fãrãdelegi și își pune vãl pe ochi ca sã nu mai vadã rãul,
Acela va locui pe înãlțimi, și stâncile cele tari vor fi cetatea lui; pâine i se va da și apa nu-i va lipsi.\" (Isaia 33, 15-16)

Este greu să scrii un comentariu personal la aceste cuvinte. Nu îmi rămane decât să redau un pasaj potrivit, pentru a-mi exprima mulțumirea pentru acest dialog luminos.

\"Omul cel drept în calea sa și cel ce grãiește cuvinte de cinste, care dã la o parte câștigul cel nedrept, cel ce mâinile înapoi le trage și mitã nu primește, care-și astupã urechile când aude fãrãdelegi și își pune vãl pe ochi ca sã nu mai vadã rãul,
Acela va locui pe înãlțimi, și stâncile cele tari vor fi cetatea lui; pâine i se va da și apa nu-i va lipsi.\" (Isaia 33, 15-16)

Etic, moral, televiziunea nu este decat o alta \"baba\" din satul realitatii. Ce sa-i facem, s-o spanzuram? Libertatea de exprimare functioneaza si aici. Vrei cultura sau incultura? Te duci unde trebuie, te uiti unde trebuie, citesti ce trebuie ... Another reality that you have no choice but to accept ...