Poezie
Iedera, covor de ducă
1 min lectură·
Mediu
Sub culmea cetății cu ziduri crăpate
Veghează bătrȃnul soldat de duzină,
Cu pleoapele grele, închise jumate
Și porțile minții scăldate-n rugină.
Pe străzile-nguste cu șanțuri săpate
Curg torțele hȃde, noroi de lumină;
Cocioabele sumbre, hȃrdaie, palate,
Se zbat hohotind cu burta lor plină.
Ȋn turla damnată un ceas gongul bate
S-anunțe iertării că noaptea-i mezină.
Din pletele ploii se scurg pe cetate
Semințe-ncolțite de iederă fină.
Adoarme bătrȃnul cu vene-nnodate
Ȋn iedera moale, șopȃrlă divină;
Pe scări cavalerii cu cruci negre-n spate
Adulmecă norii mȃnați de rutină.
001.018
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Marcel Cuperman
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 87
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Marcel Cuperman. “Iedera, covor de ducă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marcel-cuperman/poezie/14002077/iedera-covor-de-ducaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
