Mara Vlad

Găsesc aici o nostalgie dulce, ca zeama de pere ce curge pe bărbie cînd muști însetat. N-am mai făcut asta din copilărie, e drept. (Să știi că și eu am avut un păr în curte și ajungeam să iau fructe direct de pe terasă. De asta poezia ta m-a făcut să zîmbesc.)

Frumos așezată, ca o femeie cuminte la casa ei, cu rimă ce cîntă și cu flori în păr, poezia ta merită citită și zîmbită a dulci aduceri aminte. Și nu numai, e o viață întreagă aici, scrisă cu mireasmă de fruct copt.

Mulțumesc pentru kilogramul de pere pe care l-am furat în poală de aici. E pentru cină...

Un cerc, un cerc în care Preda rămîne orice ar fi, Sorescu la fel - piloni de susținere. Un cerc în care copii luați de mînă devin oameni mari.
Mi-a plăcut ideea săniilor din sufletele-coji ale cărților (căci eu așa am înțeles, sau așa îmi place să cred). Sania aduce veselie, liniște, copilărie... Cine a mai vazut oameni mai pe sănii?! Hmmm...

Acuma evident că îmi pare rău că nu am fost. Am citit aseară. Luuung text, credeam că voi fi delogată între timp. Luung, dar fain rău v-ați distrat voi acolo.
Felicitările mele. Pentru eveniment și mai ales pentru relatare. Data viitoare nu mai ratez.

...și să ne luăm zilele înapoi :) că înțeleg că acolo le-ai ascuns privindu-ți iubita...

Frumoasă idee. Încearcă s-o condensezi puțin. Dă tencuiala de pe ziduri jos și așează strat fin de vers.

Nu știu dacă ți-a mai urat cineva bun venit. Eu una nu...așa că o fac acum.

Găsesc un arbore genalogic retezat la patru generații. Cu siguranță lanțul e mai lung, dar cu siguranță acestea sunt personajele. Aceleași în viață.

\"cum poți să calci într-un creion de colorat
să-ți pătezi tălpile atât de tare
încât să-ți mai fie frică s-alergi\" - mă opresc la aceste versuri care, sincer și personal, mi s-au lipit de talpă. Nu se va supăra nimeni dacă o să șchiopătez puțin în seara asta.

Aprilia-aprilie...Ce frumos vorbești tu aici despre toamna aceasta căprui!
M-am oprit aici pentru că pentru mine căpruiul este mult mai mult decît culoarea ochilor mei. Este culoarea în care văd zilnic lucrurile. Uneori e de ajuns culoarea clară, alteori căpruiul e întunecat. Am zîmbit la asortarea cu eșarfa căprui.

\"Persupunînd că e toamnă\" unul rămne mereu cel ciudat îmbrăcat într-un roz care nu mai e la modă cu anotimpul, cu ochii bolnavi de culoare - altă culoare decît cea acceptata de toată lumea. Tot \"persupunînd că e toamnă\" ne aducem pe lume dimineți reci, cu rătăciri de iubiri, la aceeași cafea - oricum nu mai e la fel,cafeaua toamna are alt gust.

Vezi, Ariana, de aceea nu-mi plac mie toamnele, oricîte nunațe ar aduce pe lume - tot atîtea plecări.

Melancolie împărțită la doi, unul cu mîinile pe volan, celălalt căutînd la infinit misterul din aceeași nucă. Unul \"înainte\", celălalt \"înăuntru\".

Frumos, chiar de mie mi se lasă un zîmbet trist...

O firească linie a vieții aici. De la lumea intrauterină, din acel rai al nebunilor, se naște cu inima apăsată omul pentru ca apoi să înceapă introspecția asupra vieții ce se arată infinit mai singură decît ar fi dorit poate raiul.
Există? - și odată cu prima întrebare se descătușează altele și altele, necontenind a frămînta din ce în ce mai adînc, spre alt adînc decit cel din care provine. Nu-i mai ajunge singurătatea, brațele pot încălzi doar cît poate cuprinde palma, \"dumnezeule!\" - a rugă, a chemare, a strigăt.
Pentru ce? Pentru a ajunge secătuit la vremea de secetă...
Plăcut mult finalul. Aproape că am exclamat hmmmm..., rămînînd cu aceeași sete.

\"Se lasă iară noaptea! \"
Tăranii să închidă ochii. Killerii să ridice capetele și să se cunoască între ei...

Frumos am mai jucat noi asta pînă aproape de răsărit. Am putut astfel să înțeleg cine pe cine cunoaște din gesturi, cine pe cine suspectează că ar fi killer.
Interesant să privești în ochi o mulțime de oameni despre care nu cunoști foarte multe lucruri și să-ți dai seama dacă fiecare în parte e personajul \"bun\" sau \"rău\" (killer). Interesant și cum te percep ceilalți... sau cum încearcă să te perceapă...

\"Mă eschivez adesea din căile luminii
Meschin păstrându-mi doza de umbră strânsă-n palmă\".

Mihai, dă-mi voie să mă opresc doar la aceste două versuri. Aici e un drum întreg, o viață întreagă. Nu spun mai multe, dar am vrut să știi că am fost ... aici. Am luat doza de viață și pot merge mai departe.

Domnule Miron Manega, cu stimă, vă rog să vi se mai lipească ochii de cîte un text de-al meu...:) Mă bucur să aflu că sunt plină de \"lipici\". Haideți, că nu e așa tragedie. Silvia oricum e un nume remarcat de mult și nu poate fi cu nimic prejudiciată doar de la o greșeală de ziar...
Nu e nimeni supărat, fiți sigur...Iată, se întîmplă și la case mai mari..

http://www.poezie.ro/index.php/author/4698/index.html

Aceasta este pagina Silviei Caloianu, cîștigătoarea concursului de poezie de la Agigea. Pe drept meritat concursul. Adevarat că o greșeală de editura mă poate trimite \"la ziar\", dar nu cred ca sunt încă pregătită să-mi asum meritele acestei reușite.
Rog redacția ziarului să repare greșeala făcută și să o caute pe SILVIA CALOIANU la pagina pe care am afișat-o la începutul comentariului.
Cu respect, Elia Ghinescu

Am redactat mai sus mesajul meu catre Jurnalul National. Văd că autorul iși recunoaște vina. Sper să mai poată face ceva să îndrepte lucrurile. Nu că mi-ar displace, dar încă nu merit. :) Mai e puțin pînă acolo și dacă stați pe aproape o s-o vedeți și pe asta. Ce-i de făcut acuma? O să mă apuc serios de muncă așa încît să cîștig și eu ceva concurs...de rebus măcar...:) (Evident, încerc să glumesc pentru a detensiona situația.)
Silvia, o să fie bine, sper...tu știi cum e cu ziarele. Iarta-i.

Drag,

Am citit cu plăcere, Bodogănel, proza ta.
Și de ce, mă rog, nu-i mai lași dreptul la replic Steluței în final? Că acum mă apuc să bodogănesc și eu vreo două!!! Poate s-ar fi deșteptat biata femeie... De fapt...lasă, e bine așa.

O remarcă am. Pe la mijlocul textului, cam pe acolo pe unde Steluța nu-și vede mobila nouă de plîns, recitește te rog, că am senzația că te-ai încurcat puțin în Steluțe și Lenuțe...:)

Zîmbet de seara, cum că am fost pe aici. :)

Andrei, bun venit.
Ai venit exact la timp, la țanc...:)

Plăcute întoarcerile de sens aici, rotirea între \"acum\" și o viață anterioară, în care pardoxal, se mai moare din cauză de Craciun.

Spor la treaba.

Toate bune, am citit si primul text postat. Revolta este in fiecare dintre noi. Dar ce-ar fi sa incepi sa postezi ceva despre care sa se poata vorbi? Cu interes, eu una astept...:)

La Multi Ani, Robert. Să ai parte de sănătate, bucurii, curaj, împliniri si, uite, poezii ca aceasta.
Felicitări Ela, frumos...

Despre Florin sunt atît de multe de spus că mi-ar trebui o noapte întreagă de povestit și un pachet doldora de țigări.
L-am întîlnit la Casa Eliad. Era cu Ana Suter la masa de lîngă intrare. Senin, cu ochii sinceri, un om cu care îți e drag să stai de vorbă. E un timid și jumătate. Nimeni nu a reușit să-l urce pe scenă. Doar Radu a făcut asta, la un concurs de recitare. Au urmat apoi multe telefoane joia înainte de ora 19. Păi hai, ce faci? Nu mergi la Eliad? - Ba da, cum nu?? - Ne vedem acolo. Desigur un om de cuvînt.
Pe site Florin m-a cucerit cu minotaurii lui la început. Și cu faptul că îi plăcea ideea întoarcerii stelelor căzătoare pe cer. Un visător, un „copil frumos” aș putea spune. Un om care se dezvoltă. Mă surprinde plăcut poezia lui. De multe ori rămîn fără cuvinte citindu-l și doar mi-l imaginez cu tricoul lui negru stînd la calculator. Rînduri scrise de el îmi rămîn ceva vreme în minte și zîmbesc știind că va reuși să mă surprindă de cel puțin ... multe ori într-o poezie. Mai e cineva pe site care reușește asta, însa...acum e ziua lui Florin Bratu.

La Multi Ani, Florinel, să fii sănătos, iubit și să ne trăiești că ne trebuiești!!!

Drag de Maria că depune atîta efort pentru a ne bucura împreună, cu un zîmbet, de noi înșine și de cei pe care încercăm să-i descoperim rînd după rînd.

Găsesc aici o idee care place. Poate dacă ai aranja altfel versurile și ai renunța la \"și totuși\" și \"deși\" ar fi mai bine.

\"Cât de sec ai răspuns,
că ești Marea, în care
apa-și găsește sfârșitul.\" - contradicția între sec și Mare e frumoasă.
Reușești să-mi transmiți, mie cel puțin, starea de ne-plin. Prea multă apă și prea mult deșert. Suntem însetați, atît de însetați încît nu ne mai satură mările.
Frumos, puțin lucrat ar fi și mai...

urme de melancolie
pe tălpile fluturilor
din noi

Radmila, pe lingă La Mulți Ani, îți doresc să ai parte de toate emoțiile plăcute și să păstrezi bine în mînă toate cheile posibile. Sănătate și bucurii.

Drag,