Poezie
doar ambulanțele
3 min lectură·
Mediu
acum două seri urmăream ambulanțele
de la etajul meu înalt din blocul cu parter înalt
și chioșc de ziare treceau una după alta
fix pe strada pe care o traversez zilnic
și unde în urmă cu niște ore îmi strângeam
cheile, portofelul, mănușile ce tocmai îmi căzuseră din geantă
după ce mi-a fost tăiată
iar el a fugit fără să ia nimic
nelăsând în mine nicio reacție
trăiesc cu impresia că dacă îmi voi lipi mâinile
de urechi voi vedea mașinuțe miniaturale
într-un șir perfect, căutat – roșii, albastre, împinse
dintr-un capăt al universului cu o forță divină
iar de undeva din stânga luminile vor construi umbre iar
umbrele vor construi oameni odată cu marele început
vântul va porni și va scoate la iveală chipuri arse, ridate, unele înspăimântătoare
pe trotuar, cât mai departe de strada pe care era să-mi pierd
cel mai important: cheile
cheile care mă aduc în casa mea, în hainele mele
iar când privesc cerul de aici și e dimineață
în jos se desfășoară ascunsă și aproape neclintită lumea
și cât mai pot să-mi imaginez dincolo de supermarketurile în care
cuplurile își selectează cu interes meniurile
chiar dacă ei nu contează
și nici fericirea lor nu contează și nici drama, patima, viciile
mă gândesc că pot să-mi vâr asta adânc în subconștient
astăzi îmi venea să-ți spun că și mie mi se întâmplă uneori
să visez ceva și pe urmă să trăiesc toata ziua cu senzația aia
ca deunăzi când am văzut la tv un campionat m-am gândit la tine
non stop până am văzut ambulanțele
și mintea mi s-a blocat și începusem să o iau razna
în fața geamului pe căldură 0
acum te văd mai clar și te pun în centrul inimii unde nu se face noapte niciodată.
așa e mintea mea acum – atât de neîncăpătoare.
buimăcită îmi trag pardesiul pe mine și dau să mă întorc
caut un transport în comun și un telefon public
sunt docilă aș bea ceva până aștept să apară
fie de s-ar prăbuși un avion sunt atentă, nespus de atentă, dar nici de data asta
și mă întorc, cu un simplu reflex îmi număr vinile, grijile, nevoile, absențele
nu ești tu cel care să-mi tulbure hăurile
atâta vreme cât singure apar și singură mă lasă într-o nouă piele
sau prinsă într-o fotografie în care se văd așa:
o creatură desprinsă de corp și în ochi o gaură imensă
022578
0
bucata asta
"în care
cuplurile își selectează cu interes meniurile
chiar dacă ei nu contează
și nici fericirea lor nu contează și nici drama, patima, viciile
mă gândesc că pot să-mi vâr asta adânc în subconștient"
cred ca ar merge stearsa.
imaginea cu geanta taiata si mainile lipite de urechi (ce genereaza masinutele miniaturale) curge atat de natural incat chiar m-am trezit imaginandu-mi tot.
mersi pentru calatoria in lumea ta semiurbana fantastica.