Poezie
Mamutul
1 min lectură·
Mediu
Cu oase pietrificate,din peștera de gheață,
Se arată fantomaticul mamut.
Doar colții săi de fildeș au dispărut
În a întunecimii vremurilor ceață.
Cu ultimile zvâcniri își impune măreția,
Aducând trecutul în prezent.
Acea grandoare ce l-a însoțit permanent,
În vii cascade filtrându-și ironia.
A fost un simbol al vremurilor apuse,
Un trup gigant,prin forță impunând.
A mai rămas din el un simplu gând,
Iar vremea lui departe i se duse.
013.137
0
Ai niste metafore plasate foarte bine,se simte pulsul mortii,ultimul drum,pregatirea si totusi semetia data de statul sau de ultim mamut.Bun,insa nu e prea dramatic scris,ai ceva culoare locala dar nu suficienta,de obicei moartea e foarte dramatica,se simte mai palpabil si mai dens.Tu parca vorbesti de o zi obisnuita din viata unei creaturi care dispare.este bine si moartea ca o integrare in cotidian,insa tot are ceva dramatic.Eu zic sa mai te uiti si sa mai completezi pentru ca ideea e chiar originala.
Numai bine la scris!