Tratat De Februarie

TRATAT DE FEBRUARIE Te iubesc. Clipele trec pe langa ocheadele firii inocente si prea putin senzuale, se duc, nu stau de vorba, nici cu rugamintea infierbantata de a le simti fructul tainic si, nici cu hotararea patimasa de a le stapani in puterea crezului, prea subred. Clipele isi intorc chipul angelic, surad, insa demonic nasc nadejdi. Apoi isi urmeaza calea, prea orbitoare pentru pasii marunti, incerti, zgomotosi in dorinta de a le prinde din urma. Poarta puritatii isi inchide obloanele, gonind intr-un rasuflu secular tentatia de a penetra misterele timpului. Agonizand pe trotuarul caricatural al tineretii, cristalele se scurg in canalul nepregatit in a le gazdui, iar aerul inecacios le devoreaza cu o rapiditate uluitoare. Renasterea din acel nimic in care interferenta cu cauzalitatea a tarat sufletul salbatic de orhidee a mortii, e nici mai mult, nici mai putin decat…inaltarea. Formele pamantesti pe care le oglindeste ea sunt prea evidente pentru a fi discutate, insa intensitatea care le coordoneaza, care se prefigureaza, e tocmai ceea ce ma face, ce te face, ce ne face pe noi oamenii sa spunem – Te Iubesc! Te iubesc. Clipele trec pe langa ocheadele firii…si eu ma contopesc cu mine insami.