De Vorba Cu ... Timpul

DE VORBA CU … TIMPUL Timpul e un fior ce se zbate intre implinire si prelungire, intre extaz si enigma, insa e elementul paternitatii, fluidul spicului de ganduri, care o data intors din curgerea lui fireasca sustrage, in sfera pamanteasca, maladiile unei sorti, imprastiata de prea multa conservare in haosul armonios al universului launtric. Rotita ce pune in miscare acest joc gigantic de-a ceasornicarul e prea insufletita de mima vietii, si uita sa unga intreg sistemul. Caci ea e subordonata din toate punctele de vedere mai marilor ei. E absurditatea necesara care, poate, da intreg farmecul activitatii neintrerupte de a socoti vibratiile eterne in perspective, seci si talcuite unilateral, in aparenta. Scartaitul vremii scoate la inaintare esecurile ciclice ale umanitatii, in timp ce privirea absoluta mangaie depresia neasteptata si, totusi, deloc surprinzatoare a eclipsei sufletesti. Clepsidra se intoarce, negura incepe sa-si numere boabele solitudinii, iar timpul se asterne in pulsatii crescande pe pieptul frumos al unei societati in plina inflorire. Ascensiunea dominanta, patrunzatoare in iminent, se lasa pentru o clipa purtata de valul branduselor din toamna.