manaila lucian

Am o inimă de piatră Abolut nevinovată Ca o operă de artă Sau cenușa de pe vatră. Atunci când ai stins lumina N-am știut a cui e vina Și te-am uitat într-o clipă Fără ca să fac

Caut scuze și pretexte Și știu să te fac din texte! Nici n-apuci să deschizi ochii C-ai și-ajuns pe mâna popii. Să îți facă o cântare, S-aprindă o lumânare Și la capul tău să cânte Cucoane

A-nceput de ieri să cadă Pe stradă câte-o grenadă Iar oamenii au pe buze Numai schije de obuze. Lumea toată e-nvrăjbită De războaie împărțită După nație și rasă În credința

Oare cine-i vinovat, Cine-i vinovat Că iubirea a plecat, Cu altul m-a-nșelat? A plecat și nu mai vine... Nicicând nu mai vine! Și-a bătut doar joc de mine Că-i vroiam doar bine. După două

Nu ai știut niciodată, Inima ce -mi bate-n piept, Că este nevinovată Și plânge după respect. I-ai dat aur și valută, I-ai dat tot ce ai avut, Să-i ajungă, ani, o sută, Doar un sărut... ar

Þie ,Doamne-ți mulțumesc Că sunt om și mai greșesc Dar Tu nu mă lași la greu Ci mă protejezi mereu. Capu-n fața Ta îl plec, Prea mare Dumnezeu, Ce mă porți în al Tău pântec, Drag Tăticul

Stau în grotă și plâng. De jur împrejur mă mistuie focul, Iau biblia în brațe și-o strâng! Aș vrea ca să mor,dar nu am norocul. Că diavolul, o stâncă prăvale Pe pieptul meu gol și carnea mea

Te rog ,nu-i spune lui tata Că te lovesc cu lopata, Că se supără pe mine Și n-o să mai fie bine. Știi ce mult te mai iubesc! Este drept că mai greșesc Când te mângâi cu toporul De-ți rup

Mă uit înspre tine plângând! Nu aș fii crezut niciodată Să fiu tulburat de o floare nevinovată Ce am găsit-o astăzi în crâng. Aș vrea să îți zic numai câteva cuvinte, Dar sângele nu mă lasă

S-a oprit zăpada, Mergem în Canada Ca să trecem strada Cu toat-ambasada! Hai copii la joc În țara de foc Poate-avem noroc Și mai găsim loc! Omul de zăpadă Stă pitit în stradă Dorind

cand m-am culcat s-a facut primavara si -au inceput fluturii sa moara asternandu-se pe intregul asfalt te-am intrebat pentru ultima oara ma iubesti? si tu ai raspuns nu atunci am simtit cum o

Așa-i viața uneori: Te închini să te însori Și-atunci când ești însurat Parcă-i blestemat! Nu mai poți ca să trăiești, Nu știi pe cine iubești, De ce mai stai lângă ea, Inima ce vrea. Îți

Totul e-așa cum vreau eu: Îmi merge bine mereu, Te am la degetul mic, Poți să faci doar ce zic! Nu știi cât te iubesc Atunci când te lovesc Și îmi cazi în genunchi În timp ce eu îti răcnesc

M-așez plictisit în pat Când o voce diafană Se strecoară în inima mea orfană Ca într-un orfelinat. Și mă suie și mă duce Până-n vârful norilor, Mă îngroapă-n noaptea dulce Până-n zorii

Mi se întâmplă din nou, La fel precum un ecou, Să simt că nu mai am glas Și singur iar am rămas. Iubita m-a lăsat Deși sunt nevinovat. Nu știu ce vină am eu, Ca să plâng tot

Băsescu ,boc și udrea, Vă somăm ca în 24 de ore să părăsiți România Deoarece ne-ați adus sărăcia, Iar azi ne scumpiți pâinea! Dupa ce ne-ați lăsat fără locuri de muncă, Ne-ați tăiat salariile

Nu aș fii crezut nicicând s-ajung Cobai pe masa la chirurg, Să-mi taie inima în două Și să se fac-apoi că plouă. M-a operat pe cord deschis Fără vreun anestezist Și mi-a băgat în mod

Caut iubirea din liceu Și nu știu unde-am pus-o eu, Pe care stradă cu mult praf Sau carte cu autograf... Îmi amintesc, parcă e azi, Iubirea mea ascunsă-n brazi Ce am găsit-o ieri pe o tarabă

Sunt pe o barcă plină cu nuferi Și te admir cum plângi și cum suferi, Cum îți ridici fața spre cer, Te rogi cu credință și mai mult speri. Cerul albastru Anunță dezastru Ca ziua de mâine sa

Am puteri magice Și fac lucruri tragice. Pentru tine sunt divin Și când beau ceașca de vin. Te apleci și te-nchini, Când mă vezi, tu suspini. După mine te uiți lung În timp ce în vârf

Totul a început demult, Copil supus eram. Stăteam cu spaimă să ascult Ploaia cum bate-n geam. Și zi de zi mă speriam De norii groși de fum De care veșnic mă piteam Că m-alergau pe

Aș da totul din iubire Pentr-o zi de fericire În care doar eu cu tine Singuri ne vom aparține. Stelele înflăcărate Se vor lăsa mângâiate Coborând în părul tău, Pieptul și sufletul

Uneori privesc printre nori la bătrânul stejar Ce plânge cu ochii săi plini de dor și amar Þinând capu-nclinat înspre turma de oi Apărând-o de vânt și de ploi. Ar vrea și el să aive mioara

Aș vrea să-ți spun încă odată Ce mult te mai iubesc. Că am inima sfărâmată Și ,totuși... te doresc. Pășind ușor printre morminte, Așezi pământ la crucea mea Știind că nicicând nu te