Scânteieri de aur pur, zglobiu,
În amurgul leneș al unei veri
Mă lasă veșnic rece, argintiu,
În tăcerea dulce, violetă, a unei seri.
Spartul zorilor cu perle sidefii
În colțul ochilor tăcut
in haosul trupului meu, sangele zvacneste,
indeamna la revolta si capilarele se umfla,
ma inund de furie si-mi deschid baierele lacrimilor,
totul se scufunda si se inunda, nu mai respir,
astept
Copacii plâng toamna în râuri galbene
Și cerul plumburiu varsă lacrimi de gri,
Natura toată țipă, strigă, este chinuită
De o nălucă a pieirii, de durere cruntă.
Pământul este sfâșiat de
ML