Viziuni
in haosul trupului meu, sangele zvacneste, indeamna la revolta si capilarele se umfla, ma inund de furie si-mi deschid baierele lacrimilor, totul se scufunda si se inunda, nu mai respir, astept
Dispărând, încet, încet...
Scânteieri de aur pur, zglobiu, În amurgul leneș al unei veri Mă lasă veșnic rece, argintiu, În tăcerea dulce, violetă, a unei seri. Spartul zorilor cu perle sidefii În colțul ochilor tăcut
Omul
Calea durerii dulce-n setea ei este, Ambrozie a tristeții singulare, Nostalgie neîmpărtășită, rană Sângerândă fosforescent în noapte. Șoapte milioane dispersate-n teamă, Atomi plumburii vidul
Toamnă
Copacii plâng toamna în râuri galbene Și cerul plumburiu varsă lacrimi de gri, Natura toată țipă, strigă, este chinuită De o nălucă a pieirii, de durere cruntă. Pământul este sfâșiat de
