Poezie
Zâmbești din colțul ramei argintii
1 min lectură·
Mediu
Zâmbești din colțul ramei argintii
ca dintr-un cerc de îngeri.
pururi tânăr...cu-al tău veșnic chip senin
cu-nfățișarea-ți blândă.
Din ochii tăi se nasc steluțe aurii
de pânze de păianjen ele se-agață-n cer.
Buzele tale le-aș săruta mereu din plin
fără să mai respir...
Dar între noi s-a înălțat un munte
cu vârfuri care zgârie nadirul din ocean
va trebui să urc, să urc până în cer
să-ți întâlnesc suflarea, să te sărut pe frunte.
De ce a ta făptură nu mă mai ocrotește?
De ce-ale tale brațe nu mă mai învelesc?
De ce a ta privire nu mă mai urmărește?
De ce tu ți-ai ascuns chipul îngeresc,
lăsându-mă în umbra scăldată-n întuneric?
Plecat pe veci, te strig să te întorci!
Ascultă-mi vocea ce disperată se închină!
Privește-mi trupul care în brațe ar vrea să te mai țină!
Mă întreb mereu atunci când luna se ivește:
Al tău suflet oare, încă mă iubește?
001.550
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- maior alexandra
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 152
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
maior alexandra. “Zâmbești din colțul ramei argintii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maior-alexandra/poezie/142357/zambesti-din-coltul-ramei-argintiiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.