Căldură de Noiembrie

În sobă, ard lemnele pocnind, Afară iarna plânge, Un prichindel vioi de-un an, Privindu-și din pătuț măicuța, Îngână vorbe surâzând, Jucându-se cu-o minge, rotită-ntre mânuțe. Prinsă cu treburile casei, Măicuța lui din mers îi dă câte-un sărut pe frunte, Și îi vorbește și-l alintă, Iar el râzând, plin de răsfăț strănută, de vreo două ori, cu gura în pieptul ei călduț; De dragul lui, ea e flămândă. Sătul de joacă și de-alint, Ofta ușor micuțul prinț, dând semne de-oboseală, Și adormi cu ursulețul, după ce el, cu mâna mamei, O cruce sfântă își făcu, Râzând nevinovat la îngeri nevăzuți, din casă și de-afară. În sobă focul abia mocnea, Când geana nopții se lăsă, În casă treaba-i gata, Cu lătrături vioi Răduța Trezește toată strada; Din tura muncii, vine tata. În cuibușorul cald al casei, Doar el singur lipsea, Să împlinească masa. 18-11-2007