Cuget târziu II

Cred, că ființa umană este cea mai reușită, mai frumoasă și mai surprinzătoare creație a divinității, de aceea nu trebuie să dezamăgim creatorul. Trăim în iureșul unui univers fantastic, prin forța și frumusețea lui, a sistemelor și ecosistemelor sale, ca să nu mă gândesc patetic la un dirijor suprem, al acestei realități misterioase și la scopul capodoperei sale, viața în univers. Simt prea multă organizare și disciplină în universul înconjurător, ca să mai rămân o ateistă convinsă, atunci când viața, acest miracol viu al creației, este într-o veșnică dezvăluire și regenerare, nelăsând nici un gest pozitiv nerăsplătit și nici o greșeală, mai ales omenească, să treacă nepedepsită, la timpul și momentul potrivit. Cred, că nimic nu poate deveni organizat în lume și în univers fără ghidul unor sau unei inteligențe supreme, divine. Sunt prea multe specii vii cunoscute și necunoscute pe pământ și poate în univers, ca să cred, că frumusețea și caracterul lor deosebit de diferit sau lanțul trofic care le și ne leagă pe noi oamenii de ele, s-a născut și evoluează întâmplător... Marea necunoscută a omenirii, printre multe altele, este scopul vieții noastre în univers, și formele de viață de pe alte planete, sau la ce și la cine ajută ele sau micimea noastră vie sau moartă, în macro și micro universul înconjurător, deși cunoaștem bine că ,,nimic nu este întâmplător” sau nefolositor, iar știința este filozofia vieții cu cele mai multe necunoscute... Cred, că Pământul a fost ales, ca cel mai optim acvariu (spus metaforic) al tuturor speciilor vii din Univers, ocrotit cu grijă de Dumnezeu, ca să nu dispară definitiv miraculoasa colecție, a creației sale.