Magori Amelia

Mă-nalț precum un lotus din mlaștini de dorințe plăcerea dăruirii a răsărit fierbinte căci dăruind, nu scad averea mea, primesc inzecit ce-am dăruit cândva! Întreabă marea de gândurile

Înainte, de-a mă naște, din grădina Raiului, am furat un măr și-n greșeală am picat pe pământ, ca să renasc, să trăiesc cum se cuvine, să iubesc ce e frumos, să sufăr, să

Primăvară,mărgăritar al iubirii Mărgăritare de rouă, curcubeu plin de culori, din seninătatea adânc albastră a cerului,razele aurii trimit, sărutul blând de catifea și

Ce e iubirea? Iubirea este ca o floare, Pe care dacă n-o îngrijești, Ea moare. Iubirea este -pruncul ce se naște; O floare a vieții,

O umbră e dorul lacrimii stinse, Covoare de gânduri zac muribund Închisă e aripa, obosită de vise Þesute tristeți mă inundă pe rând. Tresare lacrima pe albe hârtii Iar clipa se zbate

Pe culmile speranței aleargă al meu gând, spre inima măicuței ce stă în prag plângând. Să uiți valul durerii al unui- IERI, măicuță să-ntorci timpul din gânduri de iubire pentru a ta

Stropi de mireasmă blândă, Ascunde-n timp,a dor osândă. Unire prin iubire pură, Cu lacrimi ,despărțire sumbră. Neprihănită,copilă cu dorul mistuit, Fragilă împletire,un

Am înnoptat împletită-n timpuri, m-am dezmierdat în nectarul divin, doar vis adulmec în suspin și sufletu-mi zboară... ecoul se clatină spulberând oglinda nesfârșitului timp.

Lumina ultimelor raze de soare, ne-nvăluie ca aurul topit încet și cu blândețe, în brațe tu mă strângi, precum o mamă puiul la pieptu-i ca să

Iubirea ne unește trainic , Fiorul dragostei divin C-un sentiment puternic, tainic, Ne-nvăluie de Sf. Valentin. Ca în eternele iubiri, Când două

Un cânt vrăjit,al mării murmur, Privind întinderea de apa nesfârșită, Luceafărul, stătea de strajă singur, Cu a lui iubire mare infinită.

Ne-nchinăm în fața Lui, Căci El e Mesia. Sacrificiul mielului, Ne-a dat mântuirea. Plâge mama Lui, suspină, Of...un dulce amar, Pe fecior îl răstigniră,

Chemările flămânde revin în noapte, năluci îmi bat în geam și scutură de vreme clipa, în val de stele se revarsă calm doar lacrimi. Suspină vântul serii visele... ecouri de

Ochii singurătății lasă deoparte potecile ce ascund aripi de vise. Doar pasul clipei tremură sub cer. Gânduri sucite străpung, topite nopți rătăcite și aleargă șoptit pe cărarea frunții, în

O lacrimă își cântă amarul în noaptea pustie furată i-a fost dragostea de o “clipă”, pe vecie… Dansa uneori mângâiată de stele iubirea trona alături de ele. Acum cerul e negru De

Întrebări De ce mă privești în gol oftând întruna?! Mă faci să sufăr,când ți-e gândul tot aiurea. Eu mă frământ să caut noi răspunsuri Nu îmi vorbești, tăcut tu

trandafirul alb- nestăpânit de tandru sărută vara- lacrima sufletului petală albă