La malul marii

Un cânt vrăjit,al mării murmur,

Privind întinderea de apa nesfârșită,

Luceafărul, stătea de strajă singur,

Cu a lui iubire mare infinită.

La malul mării, adesea mă întorc,

Când inima mi-e rănită și lacrimi curg.

Emoția mă cuprinde, mă sufoc,

Eterna STEA lucește în amurg.

Și inima-mi rănită, se vindecă pe loc .

EL mă privește cu ochii lui de mort,

Iluzie!!! Ce văd?! scântei de foc ???

Of...nu,e unda de lumină a farului din port.