Magdalena Dale

Îți mulțumesc pentru zâmbetul din dimineața asta în fața poeziei tale...
Să fie oare de vină eternul \"blestem\" pentru cei doi protagoniști? El - țintește prea jos, iar ea nu vede unde țintește el, ci visează la \"zâne și povești\"?! Adevăruri triste, chiar dacă sunt spuse pe un ton șugubăț...

Coșmar adevărat,
Ce mintea ți-a întunecat
Și iute ai visat
Ceea ce ai uitat!

Grea încercare
Si supărare,
Supriză mare,
La \"deșteptare\"!

Îți mulțumesc mult pentru trecere și pentru sugestie. Ai dreptate, în privința repetiției cuvântului \"pământ\". Am schimbat! În rest, cu toate că \"sugestia\" ta are imagini foarte frumoase, ele nu mă repreyintă pe mine. Lacrima de dor, nu vreau să fie aruncată într-o mare și să se piardă în imensitatea ei, am vrut să picure sărat și amar lângâ floarea sufletului meu, care se ofilește și moare.........Orice sugestie este binevenită, numai așa pot învăța să mă exprim cât mai frumos!

Evocarea unei seri romantice, în care \"impudica dorință\" la început sub forma unor muguri de nerv sub lespedea inimii, devine apoi argintul viu ce curge sub forma fluviului ucigaș care distruge în cale orice alt zăgaz și apoi se liniștește în magia fluidă a vaselor comunicante... toată această gradare poetică, mie mi-a plăcut!
La sfârșit nu am înțeles de ce ai preferat verbul \"adăstat\"!
Parcă sună mai frumos cu echivalentul lui \"aștepta\"
Trupurile noastre doi arbori de măr
vor aștepta primăvara
sub ploi
Zic și eu, fără a avea pretenția că este mai bună varianta mea, oricum te rog nu te supăra!
Poezia ta mi-a trezit nostalgii cu fum de chihlimbar despre lumânări de santal...
Cu drag,
Magdalena

Non nova, sed nove = (non pas des choses nouvelles mais d\'une maniere nouvelle)! Îți doresc să ai cât mai multe astfel de \"frământări\"! Poate ar fi trebuit să spui \"unde sunt îngerii cu aripi sfințite\" și nu \"unde sunt îngeri cu aripi sfințite\"! Dacă greșesc și nu am înțeles de ce ai folosit forma la singular, îmi cer scuze!Nu tot ce este pe gustul meu înseamnă că are valoare, dar mie îmi place poezia și se pare că nu sunt singura.

Surprinsă plăcut,
Mulțumesc mult.
În camera de visare,
Umblu în vârf de picioare,
Uite o rază de soare!

Ai pamfletizat sonete?
Ai sonetizat pamflete?
Ai păcălit subrete?
Când ai montat chiuvete?
Sau ai irosit talente?

P.S. Imi pare rău, dacă nu m-am ridicat la nivelul subretei și al chiuvetei!

Te rog să mă scuzi, nu m-am exprimat cum trebuie... Depinde din ce unghi de vedere privești relația om-natură! Este adevărat nu întotdeauna este binefăcătoare, nici de o parte, nici de cealaltă, din păcate specia umană de-a lungul timpului a făcut destul rău naturii care la rândul ei acum s-a supărat pe noi și ne răspunde prin tot felul de calamități, dar pentru o fire înclinată spre visare natura va fi mereu un refugiu...
În ceea ce privește răutatea față de flori nu am înțeles-o și nu o voi putea înțelege niciodată. Din acest motiv nu înțeleg bucuria oamenilor când primesc flori tăiate de la florărie, pentru că de fapt ei primesc în casă trupul unui muribund și asistă la o moarte lentă ....
Planta, își scrie și ea fila ei de viață, cu mai mult sau mai puțin talent, așa cum i-a fost ei hărăzit să fie...
Îți mulțumesc pentru observațiile făcute, te asigur că le voi lua în considerație

Luchi, ce să mai zic? Plăcut surprinsă și eu să te găsesc în pagina mea. Mulțumesc!

Călătoria sămânței florii de cicoare poate fi călătoria spiritului nostru înainte de a se întrupa acolo unde îi este dat, uneori în locuri neprielnice, alteori în locuri care îl ajută să se dezvolte frumos. Cicoarea, ca floare îmi place și mie, din cauza culorii ei în special, dar și pentru că are o anumită fragilitate care te îndeamnă să o aperi... Eu o văd, într-o pajiște cu flori, pierdută prin zborul fluturilor multicolori și tare mi se pare frumoasă... Copilul a greșit când a vrut să ia cu el frumusețea, dar probabil între timp a învățat că orice lucru are un suflet ușor de rănit și este păcat...
În legătură cu ultima mea frază din text, m-am gândit la toți oamenii care sunt talentați și au un potențial mare de dezvoltare spirituală, dar nu pot nici măcar experimenta aceste posibilități datorită mediului în care au fost hărăziți de soartă să trăiască. Tot așa și plantele, dacă au nenorocul să apară într-un loc neprielnic, probabil nici nu sunt observate decât de fluturii care le mai vizitează, în schimb aceeași plantă poate deveni floare dacă este îngrijită și pusă în valoare!
Îți mulțumesc pentru felul în care mă înțelegi

Ai dreptate, fiecare are rostul lui pe pământ, om sau floare sau orice altă viețuitoare. Dar, mă gândeam la vestitele grădini de la Villandry, aflate sub patrimoniul UNESCO, acolo am descoperit grădina plantelor medicinale, care era atât de frumos aranjată de mâna omului încât dacă nu eram atentă la plăcuța care îmi indica grădina nici nu mi-aș fi dat seama că de fapt mă aflu printre plante medicinale! La fel s-a întâmplat și în grădina de legume! În timp ce le priveam mă gândeam că în timp ce acolo acele plante erau frumos aranjate și îngrijite, în altă parte, aiurea, probabil sunt doar niște plante medicinale care nu au foarte mare importanță decât pentru cei care le cunosc și le folosesc pentru a-și alina suferințele fizice!
Floarea de colț și cactușii (sunt printre florile mele preferate, pentru că nu sunt pretențiose) trăiesc în condiții neprielnice, se mulțumesc cu puțin, dar spațiul acela este oferit de cineva mai sus decât noi, așa cum spui tu. Poate nu întâmplător! Poate, dacă am avea ochi și răbdare am învăța cum ne putem mulțumi cu ceea ce ne-a fost dat. Nu vreau să mă înțelegi greșit, cum mi s-a mai întâmplat, nu este vorba de autosuficiență! Altceva este să te mulțumești cu condiția ta de om trecător și altceva este să vrei ca spiritul tău să acceadă spre sfere cât mai înalte prin artă sau prin oricare altă formă de spiritualitate. Sunt multe de spus, dar și așa cred că am abuzat de spațiul ce mi-a fost acordat...
Îți mulțumesc pentru răbdarea de a-mi fi citit gândurile!

Zâmbesc….. nu cred nici pe departe să fie așa! De fapt, cred că ăsta este scopul rândurilor de mai sus!

Lory, mă bucură mult dacă prin puterea gândului am reușit să-ți transmit toată afecțiunea și admirația pe care o simt față de tine pentru ceea ce ești....
Te urmăresc cu plăcere, tu știi!

Ai dreptate, trebuie să încerci să-ți înțelegi \"umbra\", pentru că oricum nu poți scăpa de conviețuirea cu ea... Spui că umbra ta se sperie? Atunci ajut-o măcar tu să prindă curaj, dă-i încredere în ea și vei vedea că drumul este mai ușor de parcurs în doi...
Mulțumesc pentru trecere și bine ai venit!

sunt femeia pe care ai iubit-o fără puncte de suspensie
mă lasă doar plecării din cuvinte

atât

Uneori cuvintele sunt de prisos, iar acest atât care poate el însuși constitui un vers, spune mult și este sugestiv. Cel puțin mie îmi place foarte mult, pentru că spune totul într-un singur cuvânt.
Femeia, eternul mister, cum îl numesc poeții, rămâne de cele mai multe ori nedeslușită și acest lucru îi sporește farmecul și incită imaginația.

Un om mercantil nu va putea niciodată să fie fericit, pentru că oricât exercițiu i-ai propune tu în slujba bucuriei, el nu-și va putea depăși îngrădirea, opacitatea pe care i-o dă caracterul lui!
Pentru a putea fi fericit, sau măcar un simulacru de fericire, îți trebuie voința de a te detașa de material și puterea de a găsi liniștea în natură sau în artă. Uneori și solitudinea poate fi numită bucurie.

Câteodată să alegi bine înseamnă să nu alegi.
Depinde la ce fel de alegere de referi, pentru că sunt multe de spus...

În Cetatea Cuvântului orice rochie ai îmbrăca tu, va fi o sărbătoare a spiritului! Cum remarca și Corneliu, îți vin tare bine aceste gânduri scrise în orele când visele albastre au locul lor pe scena de un roșu permanent... Știu, că la tine orice cuvânt are o semnificație aparte și acest roșu permanent mă îndeamnă să încerc să gust din serile în care zidurile se prăbușesc, iar valurile aduc nisipul neîncastelabil purtător al unei nestemată din cine știe ce ungher al sufletului...
Plecarea spre înapoi are ușor iz de singurătate lăsată la întâmplare, mototolită.
Frumoasă imagine...

Cuvinte care lovesc sau care mângâie, cuvinte care ascund sau care dezvăluie, eufemisme sau brutalități, multe fețe ale cuvintelor, dar fără ele am fi săraci, nu am putea comunica și nu ne-am putea îmbogăți viața din punct de vedere spiritual...Simțul cuvântului îl au oamenii pentru care comunicarea este o artă și ca orice artă merită toată considerația noastră.În cele din urmă cuvintele ne reflectă pe noi, pentru că fiecare avem felul nostru de a ne exprima...

Sunt obișnuită să plec zâmbind din pagina ta, dar acum te simt un pic trist, în anotimpul care te face să-ți întorci fața spre trecut și să te întrebi dacă drumul pe care destinul ți l-a ales este cel care te face fericit.... Dacă poți afla răspunsul ascultând romanțe, înseamnă că toamna nu și-a pierdut farmecul pentru tine. Poezia curge frumos, cu un anumit ritm cadențat identic în primele două strofe, cele care evocă amintirea, apoi brusc se rupe în a treia strofă, ceea ce accentuează ruperea, despărțirea....