Cu pielea ei de crin alb ca mătasea,
Iubea lumina și o ruga să stea,
Era crăiasă dulce și în atur frumoasa
Ce cu cerneală-n vise se unduia în stea.
Pe ghimpi pășea mereu dar ea
Privea cu ochii
A muri...a dormi...nimic mai mult;
Și cu un somn să știi că ai pus capăt
Chinurilor inimii și iadului
De patimi moștenite-incheiere,
Pe care ar trebui s-o binecuvântăm...
-Cine-ar răbda
Mai râd și-acum ochii căprui când simt aproape șoapta nopții,
Mai plâng și astăzi codrii triști când nu aud urletul porții,
Și numai stelele sclipesc când în grădină cântă toamna,
Și de uimire
În bătaia vântului mării tăceai,
Frunzișul de iarnă-i castelul de strajă,
Și sigură pe tine-n ochii mei priveai,
Iar ochii tăi cei mari mă aruncau în vrajă.
Iată și cerul și ia și
Dansând cu ploaia am prins luna,
Și am zburat spre stele albe,
Și stiu ca viața e doar una,
Dar pot s-adun zile in salbe.
Dansând cu noaptea am atins zarea,
Și ca intr-un foc m-am
Lumina-nvăluie natura,
Imprejmuind săgeți de foc,
Iar lacrimile picurânde,
Peste câmpie iși fac loc.
Iar dimineața se așază,
Cu o podoabă de cristal,
E soarele ce strălucește,
Cu o cunună ca
Privirea ta-cântec zurliu,
Eu am ucis cu nepăsare,
S-ajung la tine nu mai știu,
Aș vrea să vin dar prea mult doare...
Surâsul tau-parfum de rouă,
Eu l-am deschis cu un suspin,
Te vad plângând
Privește luna să-i vezi chipul,
Și lasă-te purtat de val,
Ea nu se culcă căci e timpul,
Să legene barca pe mal.
Privește steaua și te roagă,
Să-ți ocrotească mereu viața,
Privește-i
Ești ca un nor uitat de ploaie,
Ești ca o scama prinsa-n vânt,
Privirea ta lumina-ndoaie,
Și eu ca tine fraged sunt...
Aripi de ceata porti cu tine,
Ești ca un basm iubit de toti,
Prezența ta
Mă plimb prin frunza din grădina,
Și depăn amintiri din viața mea,
Pășesc încet prin roua cristalină,
Privind atent copacii de smarald.
Ating o frunză ruginie,
Se rostogolește-n fața
Ne naștem în iubire,
Trăim o amintire
Sperăm o viață dulce,
Dar mâine ce va fi?
Ne poți tu spune oare,
A vieții deslușire,
A tainelor prezență,
A gândului mister?
O mie de probleme,
O
Sub țărmul ascuns al depărtării,
Sub coasta de zale a uitării,
Privesc firav la răpăiala nopții,
La râvna de plecare-a porții.
Excentrica melancolie știe,
Îndurătorul ceas ce o să
De-un argint pur plin de iubire,
Se-nvăluie natura-ntreagă,
Și e prilej de mântuire,
Cu dragostea ce-n suflet poartă.
Gingaș trezește iar la viață,
Natura toată parcă cântă,
Cu al ei glas
Amintește-ți cununa din stele arzânde,
Ce fruntea intreagă-ți apasă,
Și uită de lacrimi de sânge curgânde,
Ce nouri in suflet iți lasă.
Amintește-ți de ochii ce raze adună,
Oprește in tine
Mănunchi de raze pătrund agale,
Morman de vise purpurii
Topaz de aur și cristale,
In veșnicie vreau să vii.
Te soarbe luna-n lumea ei,
Te poartă dulce pe o rază,
Și aspirația tu vrei
Să
Un ceas târziu din noaptea grea,
Se scurge-ncet și prea rapid,
Și-apoi cu el și viața mea,
Se duce lin și făr\' avânt.
E miezul nopții ce sosește,
Și prea haotic se grăbește,
Și timpul e ecou
Mai ieri cântam un vers sălbatic,
Dar azi nici el nu se aude,
Mai ieri eram poet romantic,
Și scriam vise dulci și blânde.
Eram un veșnic scriitor,
Cu un condei făcut din ceară,
Astăzi cu
Se lasă inserarea ușor peste izvoare,
Și se inneacă marea in razele de soare,
Se bucură natura de umbra delicată,
Și se-nnoptează iarași in lacrima uitată.
Se inserează-n crânguri și soarele
O iederă eclipsată de iasomie turbează
la vederea răsăritului innecăcios și
frunzos care tace in apropierea
fântânii clocotite și care
tremură din cauza cleștelui
iubirii și săgeții
lui
O lună doar,nainte de-aș fi ros condurii
Cu care a petrecut,scăldată-plîns,ca o Niobe,
Trupul sărmanului meu tată...
Ea,chiar ea,o Doamne...O lighioană fără minte
Ar fi jelit mai mult!
-Pentru
MI