De ce iubim?
Să suferim,
Așa spunea o vorbă veche.
Nu știi de ce
Nu știi de unde
Vine iubirea.
Dar știi că vine
Că poți iubi
Iți pierzi chiar mintea
In calea ei.
Nu îi poți spune
Să
Mi se părea că te cunosc,
Dar rănile mă tot opreau
Să te cuprind, și e firesc,
Jaruri in inimă m-ardeau...
De ce m-ai condamnat să sper,
Oare-ai uitat cât te iubeam?
În suflet ninge și e
Lumina m-a rănit când am vrut să ating
Un cer de o albeață ce pare ca o vrajă,
Și norul s-a topit și soarele s-a stins,
Când strâns in suflet il țineam intr-o mreajă.
Lumina m-a rănit când
Câte cuvinte uitate de vremuri și timp,
Au fost și-au trecut prin viața pustie,
Câte cuvinte pierdute-n răstimp,
Trecut-au-și nimeni nu știe.
Câte cuvinte am rostit pe parcurs,
Nu le mai țin
Ești alinarea ce-un suflet iși dorește,
Și ești și bucuria cu care el trăiește,
Tu ii arăți calea pe care să pășească,
Tot tu-i arăți persoana pe care s-o iubească.
Ești alinare-n vise atunci
De n-ar fi fost pământul tină,
De n-ar fi fost mările ape,
Mă-ntreb de ce-ar fi fost de vină,
Și aerul,și apa,toate...
De n-ar fi fost văpaia-n zare,
De n-ar fi fost cerul cu nori,
Mă-ntreb
Mai pot spera la minuni
când luna strânge
la pieptul său
nestematele
delicate
ale
mării...
sper,și doar speranța
mă mai lovește
când mă simt
izbit de
lumea
ce adoră
să mă
Nu am înteles nici azi,
Ce-ai vrut să spui când ai plecat,
Și nu credeam că poți să cazi,
In visele ce le-am uitat.
Nu am înteles de când,
Albastrul cer nu mai apare,
Și lacrimi nu-ți mai văd
Pe mal de râu arzând de soare,
Pe apa pură,cristalină,
Cocori se văd venind din zare,
Cu cântece de violina.
Și stau plecat peste liman,
Și stau și aștept minunea,
Nicio speranță nu mai
Ai fost poet bătut de vânturi
Și ai știut c-o soartă ai,
Îți scriu acum tristele ganduri:
Ce minunat vers așterneai...
Erai o pasăre de ceară,
Cu aripi te \'nălțai spre cer,
Ai repetat acest
Iubirea-i energie și stupoare,
Este o lance ce m-atinge,
Sau e o vreme cu mult soare;
M-a răsucit când dirul ninge.
Am ochi dar luminiș nu văd,
Doar fum și frunze-mprăștiate,
De la fereastră
Extazul mării mă aruncă
Spre norul poleit de soare,
Din mirtul argintat de luncă
Până la litera de sare...
Cântam cu ploaia pe colină
Și pe torentele cu spumă,
Azi o iluzie m-alină
Când
Gândeam in vis o amintire,
Un alb șirag de pietre,
Dar m-am trezit in amăgire,
Ce lacrimile pierde.
Gândeam in vis o mlădiere,
Pe-a nopților petale,
Dar mă simt prea plin de durere,
Căci
Sunt iar scântei in lacrimi aburinde,
Și chipul se transformă-n foc,
Și lacrimile imi par sfinte,
Invăluite-n flori de soc.
Și scad in ochii veșnici,
Potopuri de spini lunecosi,
Și ochii mi-s
Ce-aș fi făcut eu dacă noaptea
m-ar fi pierdut în veghea ei?
cum mi-aș privi trecută moartea
dacă n-ar fi falnicii tei...
Cum aș fi fost primită azi
printre catargele de fum...
îmi caut pașii
Stăteam intoarsă către soare,
Sperând că mă va lumina,
Și mă visam ades la mare,
Când pe nisip eu voi călca.
Și am idei cum n-are marea,
Cand stau in ploaie ma gândesc,
Și vreau și-acum să
Bujori de sânge prinși de zare,
In al meu suflet rupt de nori,
Mă-nnebunesc plângând in mare,
Și se topesc prin mândre flori...
Bujori sfarșți de-nsângerare,
Se contopesc in ploi acide,
Și se
Mi-a sărutat vântul privirea
Cu buze dulci de portocal,
Când mi-a zâmbit in vis iubirea,
Sorbeam nectarul din pocal...
Mi-a alintat buzele luna,
Mi le-a atins cu brize calde,
In păru-i nins
M-am inecat in propria-mi otravă,
O otravă dulce din suflet strămutată,
Am incercat s-o gust să văd cum e,
Și-am simțit că nici moartea nu există.
Otrăvuri dulci sunt bucuriile,
Nu vreun
Hai să-mi cânți romanțe calde,
Peste nouri să plutesc,
Vreau să-mi dai puhoaie albe
De cununi de tei regesc...
Spune-i ploii să m-alinte,
Spune-i sincer că mi-e dor,
S-aud astăzi dulci
In ochii tăi cei plini de nalbe,
Mă oglindesc necontenit,
Și iți culeg din ei doar albe,
Firave lacrimi de zenit.
In ochii tăi suspină marea,
Și ea se vaită și se plange,
In ochii tăi zăresc
Un ceas pendulele măsoară,
Și luciul nopții bate-n poartă,
Iar noaptea vine rece iară,
Și ea,pendula,cade moartă...
E dureros să-ți vezi speranța,
Cum trece in cenușa neagră,
Să vezi cum
Surâd și mă-nnec in clipe de fier,
Cuprind cu o mană zarea pustie, Și astăzi mă simt mai mult decât ieri,
Ferice și blândă-și lumea nu știe...
Surâsul e-o nimfă ce
Stinge setea ce ucide,
Mână apa către mine,
Lasă apele lucinde,
Peste creștet să inunde.
Stinge setea ce doboară,
Veacuri dulci de insetare,
Poartă flamura albastră,
Ce nu are