Madalina Ionescu

Mi se părea că te cunosc, Dar rănile mă tot opreau Să te cuprind, și e firesc, Jaruri in inimă m-ardeau... De ce m-ai condamnat să sper, Oare-ai uitat cât te iubeam? În suflet ninge și e

Câte cuvinte uitate de vremuri și timp, Au fost și-au trecut prin viața pustie, Câte cuvinte pierdute-n răstimp, Trecut-au-și nimeni nu știe. Câte cuvinte am rostit pe parcurs, Nu le mai țin

Ești alinarea ce-un suflet iși dorește, Și ești și bucuria cu care el trăiește, Tu ii arăți calea pe care să pășească, Tot tu-i arăți persoana pe care s-o iubească. Ești alinare-n vise atunci

De n-ar fi fost pământul tină, De n-ar fi fost mările ape, Mă-ntreb de ce-ar fi fost de vină, Și aerul,și apa,toate... De n-ar fi fost văpaia-n zare, De n-ar fi fost cerul cu nori, Mă-ntreb

Mai pot spera la minuni când luna strânge la pieptul său nestematele delicate ale mării... sper,și doar speranța mă mai lovește când mă simt izbit de lumea ce adoră să mă

Nu am înteles nici azi, Ce-ai vrut să spui când ai plecat, Și nu credeam că poți să cazi, In visele ce le-am uitat. Nu am înteles de când, Albastrul cer nu mai apare, Și lacrimi nu-ți mai văd

Pe mal de râu arzând de soare, Pe apa pură,cristalină, Cocori se văd venind din zare, Cu cântece de violina. Și stau plecat peste liman, Și stau și aștept minunea, Nicio speranță nu mai

Ai fost poet bătut de vânturi Și ai știut c-o soartă ai, Îți scriu acum tristele ganduri: Ce minunat vers așterneai... Erai o pasăre de ceară, Cu aripi te \'nălțai spre cer, Ai repetat acest

Iubirea-i energie și stupoare, Este o lance ce m-atinge, Sau e o vreme cu mult soare; M-a răsucit când dirul ninge. Am ochi dar luminiș nu văd, Doar fum și frunze-mprăștiate, De la fereastră

Extazul mării mă aruncă Spre norul poleit de soare, Din mirtul argintat de luncă Până la litera de sare... Cântam cu ploaia pe colină Și pe torentele cu spumă, Azi o iluzie m-alină Când

Gândeam in vis o amintire, Un alb șirag de pietre, Dar m-am trezit in amăgire, Ce lacrimile pierde. Gândeam in vis o mlădiere, Pe-a nopților petale, Dar mă simt prea plin de durere, Căci

Sunt iar scântei in lacrimi aburinde, Și chipul se transformă-n foc, Și lacrimile imi par sfinte, Invăluite-n flori de soc. Și scad in ochii veșnici, Potopuri de spini lunecosi, Și ochii mi-s

Ce-aș fi făcut eu dacă noaptea m-ar fi pierdut în veghea ei? cum mi-aș privi trecută moartea dacă n-ar fi falnicii tei... Cum aș fi fost primită azi printre catargele de fum... îmi caut pașii

Stăteam intoarsă către soare, Sperând că mă va lumina, Și mă visam ades la mare, Când pe nisip eu voi călca. Și am idei cum n-are marea, Cand stau in ploaie ma gândesc, Și vreau și-acum să

Bujori de sânge prinși de zare, In al meu suflet rupt de nori, Mă-nnebunesc plângând in mare, Și se topesc prin mândre flori... Bujori sfarșți de-nsângerare, Se contopesc in ploi acide, Și se

M-am inecat in propria-mi otravă, O otravă dulce din suflet strămutată, Am incercat s-o gust să văd cum e, Și-am simțit că nici moartea nu există. Otrăvuri dulci sunt bucuriile, Nu vreun

In ochii tăi cei plini de nalbe, Mă oglindesc necontenit, Și iți culeg din ei doar albe, Firave lacrimi de zenit. In ochii tăi suspină marea, Și ea se vaită și se plange, In ochii tăi zăresc

Un ceas pendulele măsoară, Și luciul nopții bate-n poartă, Iar noaptea vine rece iară, Și ea,pendula,cade moartă... E dureros să-ți vezi speranța, Cum trece in cenușa neagră, Să vezi cum

Surâd și mă-nnec in clipe de fier, Cuprind cu o mană zarea pustie, Și astăzi mă simt mai mult decât ieri, Ferice și blândă-și lumea nu știe... Surâsul e-o nimfă ce

Stinge setea ce ucide, Mână apa către mine, Lasă apele lucinde, Peste creștet să inunde. Stinge setea ce doboară, Veacuri dulci de insetare, Poartă flamura albastră, Ce nu are