Poezie
parfumul tău
AL, poem erotic
1 min lectură·
Mediu
Voi aluneca pe urme de nisip ca vântul
adulmecându-ți mirosul pielii răspândit
între hainele noastre precum parfumul
florilor de câmp cosite odată cu grâul.
Și voi gusta din fructul blestemat al iubirii
mușcându-ți buzele ca din gutui coapte
mirosind a toamnă iubită tandru-ntre vii
și a parfum de-ocean răvășit peste noapte.
Strângându-te la piept, voi retrăi fantasma
și sființenia împlinită a îmbrățișării târzii
sclava mirării că are aceeași mireasmă,
iterând încă o dată, esența iubirii dintâi.
12 decembrie 2000
Din volumul \"Anotimpul licuricilor\", apărut 15 aprile 2001, editura Pro Transilvania
013.946
0
