Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezievisual

Triptic cu arbori

Bioglife

1 min lectură·
Mediu
\"Triptic

\"Triptic

aprinderea focului


în fiecare zi
arborii scrijelesc orizontul
cu vârfuri de crengi uscate

nimic nu se întâmplă
nici cel mai mic semn de fum
dinspre norii aparent pârjoliți

doar uneori în zori sau la apus
o mână invizibilă aprinde cerul
cu aruncătoare de flăcări




istoriografie


spre sfârșitul verii
lupta de a scrie pe coala albastră
devine atât de disperată încât
frunzele aprinse abandonează arborii
transferând cronica anului
(încrustată neglijent pe pielea lor)
în inelul exterior al bazei de date din coajă




citire de frunze


arborii ne ascund ceva
cu ce grabă se dezbracă de frunziș

vino mai aproape de frunză
atinge nervurile Braille și citește

există istorie memorată în ele
copii la indigo ale poveștilor din cer

în anul 2005 - scrie acolo
apele s-au rostogolit peste pământuri
înecând mulți oameni
s-au prăbușit avioane mai multe ca oricând
nenumărați soldați și-au scris viața pe flăcări
și la fel au făcut și copiii sinucigași
îmbrăcați în bombe

oceane de cumulonimbus
au înnourat privirea
orizonturile s-au îngroșat iernând prematur
Doamne, întinde-ți mâna
și dezgheață-le o dată
pe toate!
068.090
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
176
Citire
1 min
Versuri
38
Actualizat

Cum sa citezi

Luminita Suse. “Triptic cu arbori.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/luminita-suse/poezie/203120/triptic-cu-arbori

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

se întâmplă ceva ciudat prin călătoria poemelor ce au ca suport imaginea zilei de mâine sau ieri ori azi. Încep să caut cu atenție prețuirea de care ar trebui să se bucure poemul din oglindă. Te salut Luminița Suse cu bucurie
0
@florin-bratu-0011716FBflorin bratu
primul text are o ritmicitate a lui pe care o invidiez și se apropie de redarea unui ceva, în ciuda banalității temei abordate. tensiunea se dorește concentrată în ultima strofă, acolo unde reușita se datorează aruncătorului de flăcări (care implică pe undeva și o doză de violență, de curățire cu conotațiile imediate etc), deși referitor la mâna invizibilă aș avea rețineri (parcă ar fi din avuția națiunilor a lui smith) - aș fi preferat ceva impersonal mai degrabă.
al doilea text rezolvă din nou ingenios o ecuație asemănătoare (căderea frunzelor, apariția unui nou inel în trunchi etc, pe care se construiște cu diferite mijloace tehnice o amplă metaforă, intelectualizată, cu o doză de ermetism). lucruri bine făcute, cu mână sigură.
dar întrebarea mea este dacă doar atât poate fi suficient?
ce vreau să spun este că se scrie pe linia asta încă de la aristotel și poetica sa (obiectul nu se redă, ci se indică), teoreticianul neoaș care a formulat asta a fost arghezi cu ideea că obiectul poeziei trebuie ocolit (creionale sale sunt o reușită și din punctul ăsta de vedere, ocolirea obiectului fiind dictată de un interior nesigur). însă nu mai sunt sigur că acest lucru mai poate fi actual, modernismul tinzând să renege aceste formule și să încerce alte rezolvări teoretice, uneori asumându-și chiar redarea directă a obiectului. nu știu dacă răsăritul/apusul sau toamna ar trebui să aibe un mai mare impact prin efectele lor (redate artificial printr-o supra-structură, care nu neg, e bine făcută) decât prin însăși propria prezență în text sau dacă verdele (ca să parafrezez puțin) e mai verde pe câmp sau în ochii noștri.

astfel, ca să nu o lungesc prea tare, deși te admir ptr felul sigur de a-ți scrie poemele, de la o vreme am rețineri asupra valabilității premiselor pe care se construiște despre poezie, conceptelor care se află în spatele unui fel de a scrie. și spun direct și sincer asta, ptr că o spun unei persoane la care țin mult.
0
@luminita-suseLSLuminita Suse
Florian si Florin, va multumesc de citire.

Florin, lipseste ceva si imi cer scuze. Acesta este un triptic si partea a treia explica ce e cu mana care arunca flacarile. E vina mea ca nu am specificat bine link-ul catre a treia poezie. L-am corectat acum.

Sunt trei poezii deci, ce se pot citi separat, dar au legatura cand sunt citite in ansamblu.
0
@florina-daniela-floreaFFFlorina Daniela Florea
da, asa e, se schimba totul prin legarea celor doua poeme.
luminozitatea aparenta a primului, in fapt goliciunea faptelor, umbrita in partea a doua de finalurile inevitabile
linistea grea a caderilor cortinei.
0
Bbjd
superba poezie
0
@cigarasmokerCcigaras_moker
Mi-ar placea, lumi, sa ai intr-o zi curajul de-a-ati edita toate de textele de pe agonia. Eu te-as vizita oricum...
0