Triptic cu arbori

se întâmplă ceva ciudat prin călătoria poemelor ce au ca suport imaginea zilei de mâine sau ieri ori azi. Încep să caut cu atenție prețuirea de care ar trebui să se bucure poemul din oglindă. Te salut Luminița Suse cu bucurie

primul text are o ritmicitate a lui pe care o invidiez și se apropie de redarea unui ceva, în ciuda banalității temei abordate. tensiunea se dorește concentrată în ultima strofă, acolo unde reușita se datorează aruncătorului de flăcări (care implică pe undeva și o doză de violență, de curățire cu conotațiile imediate etc), deși referitor la mâna invizibilă aș avea rețineri (parcă ar fi din avuția națiunilor a lui smith) - aș fi preferat ceva impersonal mai degrabă.
al doilea text rezolvă din nou ingenios o ecuație asemănătoare (căderea frunzelor, apariția unui nou inel în trunchi etc, pe care se construiște cu diferite mijloace tehnice o amplă metaforă, intelectualizată, cu o doză de ermetism). lucruri bine făcute, cu mână sigură.
dar întrebarea mea este dacă doar atât poate fi suficient?
ce vreau să spun este că se scrie pe linia asta încă de la aristotel și poetica sa (obiectul nu se redă, ci se indică), teoreticianul neoaș care a formulat asta a fost arghezi cu ideea că obiectul poeziei trebuie ocolit (creionale sale sunt o reușită și din punctul ăsta de vedere, ocolirea obiectului fiind dictată de un interior nesigur). însă nu mai sunt sigur că acest lucru mai poate fi actual, modernismul tinzând să renege aceste formule și să încerce alte rezolvări teoretice, uneori asumându-și chiar redarea directă a obiectului. nu știu dacă răsăritul/apusul sau toamna ar trebui să aibe un mai mare impact prin efectele lor (redate artificial printr-o supra-structură, care nu neg, e bine făcută) decât prin însăși propria prezență în text sau dacă verdele (ca să parafrezez puțin) e mai verde pe câmp sau în ochii noștri.

astfel, ca să nu o lungesc prea tare, deși te admir ptr felul sigur de a-ți scrie poemele, de la o vreme am rețineri asupra valabilității premiselor pe care se construiște despre poezie, conceptelor care se află în spatele unui fel de a scrie. și spun direct și sincer asta, ptr că o spun unei persoane la care țin mult.

Florian si Florin, va multumesc de citire.

Florin, lipseste ceva si imi cer scuze. Acesta este un triptic si partea a treia explica ce e cu mana care arunca flacarile. E vina mea ca nu am specificat bine link-ul catre a treia poezie. L-am corectat acum.

Sunt trei poezii deci, ce se pot citi separat, dar au legatura cand sunt citite in ansamblu.

da, asa e, se schimba totul prin legarea celor doua poeme.
luminozitatea aparenta a primului, in fapt goliciunea faptelor, umbrita in partea a doua de finalurile inevitabile
linistea grea a caderilor cortinei.

superba poezie

Mi-ar placea, lumi, sa ai intr-o zi curajul de-a-ati edita toate de textele de pe agonia. Eu te-as vizita oricum...