plecările noastre

\"albastre, plecarile noastre...\" am inceput sa zbor, si totul in mine a devenit albastru!

vreau sa-mi cer scuze fiindca las foarte rar pe la tine cate un comm. dar intelege-ma, Oriana, mie i-mi place sa las si cate un strop de critica...:)

Poti sa imi lasi chiar o ploaie torentiala de critica! Nu m-as supara, dimpotriva. Cum am mai spus si in alte randuri, m-ar ajuta.

Acel:
\"si-au luat la revedere\"
strica ritmul poeziei, cred eu. Am incercat sa accentuez diferite silabe, dar tot acolo ajung, ca trebuie facut ceva cu versul acela.
Parerea mea este ca esti o vrajitoare. Alfel cum reusesti sa invarti cuvintele in felul acesta?
Cum?

Mulțumesc, am schimbat, îți sună mai bine? Palmele suprapuse pe geamuri depărtate alunecând în direcții opuse e ideea de la care am pornit. Nu pot renunța nici la \"la revedere\", nu pot și pace!
Altfel, și la voi ninge viscolit?!?

E mai bine, am spus eu, tu vrajesti cuvintele. Nu-ti ceream sa renunti la \"la revedre\" , doar sa faci ceva...
Da, ninge si la noi, mai sta, iar mai ninge.

Eu am gasit poezia in forma sa deja perfectata. Adica perfecta.
Nu stiu de ce , poate din cauza semispatiilor citind poezia mi-am adus aminte de povestea lui Evariste Galois.
Una din favoritele adolescentei mele.

Ti-as fi dat si eu o steluta dar nu am...dar promit sa fac rost.

Din punctul din care privesc eu vad prea putine stelute asezate langa poezia ta...Cred ca este mult mai buna decat \"Nu-i asa?\" ... Dar poate ca acum , noapte fiind, stelutele au plecat la lectia de devenit astre.

De multe ori, îmi pari genială!