Harul Ancutei. Magnoliile se ridică la cer în aprilie

se aspiră la concizie în metamorfozarea realităților. se adoptă vegetalul și organicul, se renunță la conexiuni și surplusuri, se lasă ca lianți doar succesiunile transcendente de idei. se pune accent pe imagini, imboldul evadării din real, fără a crea distanțare între... se simte mărirea dinamicității înspre final. e cumva f concentrat poeticul aici. vezi să nu facă supradoză :)

mi-au placut mereu poemele cu/despre/pentru ingeri :). Aici, dincolo de imaginile reusite, unele deosebite cum acest \"aprilie ce înfige lopata în nori\", am remarcat motivul, sa-i spun al batistei curate care pastreaza banutul acela pentru trecere... De ce ar visa ingerii, materie eterna, la o inmormantare cu batiste noi? Din ce in ce mai putini ingeri. In noi. Pe strazi, sau pe cer, oricum ar fi, nimic nu dureaza, iar nasterea mult asteptata a penelor, a zborului nu e decat metafora unei batraneti crude... Titlul e reusit, la fel finalul care sugereaza tot o prabusire, o cadere. Cu exceptia acelei lacrimi a zambetului, mi-a placut tot. Cu placerea lecturii,
numai bine,
alex