Poezie
Sunt defectă. Nu mă tem. Psalmul 41291
Sine cera
2 min lectură·
Mediu
a venit ziua când răul
nu se mai poate atinge de mine
se ghemuiește
cum viermele în măr
genele lui frizează realitatea
gura sărută năluci
mușcă din miez
și scrie poezii
despre nedreptate închipuită
cuvintele
se dezic de sâmburele iubirii
și de tot ce nu poate
atinge
arșița usucă măduva tulburată
din poama căzută
în otavă
vine ploaia și o acoperă
apa urcă până la genunchi
eu nu mă tem
apa îmi încercuiește coapsele
și eu râd
==========================================
Psalmul 41291
1 Doamne, a venit iar ziua aceea când răul
nu se mai poate desfăta cu nimeni
și se ghemuiește în sine
2 genele lui cercetează închipuirea, buzele
sărută năluci și scrie poezii
despre nedreptate
3 roade miezul mărului precum un vierme
și cuvintele lui se dezic
de iubire
4 căci de sâmburele ei el nu se poate atinge
coboară păsările din munte și ciugulesc
din poama stafidită
5 iar când poama cade pe pământ, el se mută
într-un bob de nisip și arșița îi usucă
măduva tulburată a oaselor
6 Doamne, se jeluiește el, toți își întorc
fețele de la mine, dar de ei nu îmi pasă
dar, Doamne, tu până când?
7 până când ploaia imaculează urmele din
inima nedreptățitului, până când
neaua îngroapă muntele
034.307
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Luminita Suse
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 206
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 44
- Actualizat
Cum sa citezi
Luminita Suse. “Sunt defectă. Nu mă tem. Psalmul 41291.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/luminita-suse/poezie/13924444/sunt-defecta-nu-ma-tem-psalmul-41291Comentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
IIa venit ziua când răul
nu se mai poate atinge de mine
se ghemuiește (în sine)
cum viermele
în măr
cuvintele (lui)
se dezic de sâmburele iubirii
arșița usucă măduva tulburată
din poama căzută
în otavă
vine ploaia și o acoperă
apa urcă până la gleznă
(apa) se ridică pe gambă
eu nu mă tem
apa îmi încercuiește coapsele
și eu râd
Mi-am permis pt formidabila imagine:
\"arșița usucă măduva tulburată
din poama căzută
în otavă\"
sa citesc altfel poezia ta. Mi-am permis prea mult?...
Oricum cred ca merita sa te mai apleci asupra secventelor:
genele lui frizează închipuirea
gura sărută năluci
mușcă din miez și scrie poezii
despre nedreptate
Cu admiratie si prietenie
nu se mai poate atinge de mine
se ghemuiește (în sine)
cum viermele
în măr
cuvintele (lui)
se dezic de sâmburele iubirii
arșița usucă măduva tulburată
din poama căzută
în otavă
vine ploaia și o acoperă
apa urcă până la gleznă
(apa) se ridică pe gambă
eu nu mă tem
apa îmi încercuiește coapsele
și eu râd
Mi-am permis pt formidabila imagine:
\"arșița usucă măduva tulburată
din poama căzută
în otavă\"
sa citesc altfel poezia ta. Mi-am permis prea mult?...
Oricum cred ca merita sa te mai apleci asupra secventelor:
genele lui frizează închipuirea
gura sărută năluci
mușcă din miez și scrie poezii
despre nedreptate
Cu admiratie si prietenie
0
NVvreau să știți că, pentru mine, sunteți cel mai bun talente și exemplu de profunzime, stil și comportament literar.
Cu apreciere și mulțumiri, nv.
Cu apreciere și mulțumiri, nv.
0
despre nedreptate\". Oare tot răul să se fi acumulat în ființa poetului-psalmist? Se poate, fiindcă, vorba unui personaj camilpetrescian, \"Răul e în noi.\"